Prima procesiune ortodoxă la Târgu Secuiesc în Duminica Floriilor a fost un act de normalitate, așa cum se întâmplă în multe orașe din țară. N-am fost mulți, dar Calea îngustă nu-i pentru toți. Mulți l-au întâmpinat, dar nu toți i-au urmat și calea. Calea e pentru…cutezători, așa cum mai în glumă mai în serios spuneam înainte de a porni la drum.
Nu ne-a speriat nici ploaia, nici vântul. Pentru că Dumnezeu a fost cu noi, așa cum frumos spunea, un elev la teologie…
„- Nu plouă, doamnă! Scutură Domnul busuiocul.”
Și l-a scuturat! Și ne-a binecuvântat drumul de la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” până la Biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. În fruntea procesiunii s-au aflat prapurii – simbol al luptei duhovnicesti și totodată al biruinței binelui. Doi pași mai înapoi erau copiii, cu ramuri de salcie și icoane în mâini, împlinindu-se astfel porunca din Evanghelia după Marcu (10, 11-16). „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copi, nu va intra în ea.”
Și noi, românii din oraș, puțini la număr, alături de cei veniți din Brașov, Sfântu Gheorghe, Brețcu, Zagon, am fost ca niște copii, ne-am rugat ca niște copii…„O, Măicuţă Sfântă/ te rugăm fierbinte,/ să ne-asculţi de-a pururi/marea rugăminte:/ Nu lăsa, Măicuţă,/ să pierim pe cale,/ căci noi suntem fiii/ lacrimilor tale…”
Propunerea de a organiza o procesiune de Florii, venită din partea Asociației „Calea Neamului” din Brașov, a fost îmbrățișată cu bucurie de enoriași, preoții celor două parohii, Ștefan Nițu, Ionuț Constantin și de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care și-a dat binecuvântarea. Scopul acesteia viza unitatea întru credință, dragoste și adevăr, așa cum scria și dr. Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației, într-o postare pe pagina sa de facebook: „Acest eveniment istoric este și un semnal puternic de unitate între creștinii celor două parohii ortodoxe din Târgu-Secuiesc. Aceeași credință și același sânge ne leagă fraților, același Cer, spre care vom urca pentru a fi alături de moșii și strămoșii noștri.”
Mulți dintre cei prezenți aveau ochii scăldați în lacrimi, așa cum era și cerul, singurul care poate înțelege adevărata stare de a fi român într-o zonă cu tot felul de sensibilități. Fiecare purta în suflet pe lângă bucuria de a fi împreună, și dezamăgirea. Constatam fiecare în tăcere, fără a-i împărtăși celuilalt pentru a nu-l descuraja, lipsa de unitate atât de necesară pentru a răzbi în aceste vremuri deloc ușoare.
Mai trist a fost să observ și acum, ca și la alte evenimente, satisfacția sadică a unora de a vedea eșuând sau chiar „îngenuncheați” alți români, prin nereușita unui eveniment, a unui protest, cereri etc. De parcă pierderea nu ar fi a întregii comunități românești, ci doar a celor care în neliniștea lor, cred că se mai poate salva ceva în țara asta și încearcă din răsputeri să trezească dorința de a lupta pentru adevăratele valori, care nu doar că s-au pierdut, dar de care am ajuns să ne și rușinăm: naționalismul și patriotismul. Două noțiuni blamate pe nedrept, la fel și oamenii înfrumusețați de cele două sentimente. E comod să privești, să critici, fără să faci nimic. E la fel de ușor să nu te implici, vorba proverbului, „ nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Cu fiecare ieșire, cu fiecare eveniment văd tot mai des comunitatea împărțită în două și vina nu o poartă vreun dușman invizibil, ci societatea însăși care s-a obișnuit să trăiască în călduțul unui confort care să-i asigure o pâine pe masă și încă puțin în plus. Puțini sunt cei care mai luptă pentru identitate, demnitate, dreptate, să lupte din când în când și pentru aproapele său. Așa zisa „teamă” pe care o invocă în marea lor majoritate, absenții, nu este decât o stare de letargie instalată după evenimentele din 1989. O atitudine anormală care nu face altceva decât să întărească pornirile celor ce se vor stăpâni aici, să-și continue planul, prin unitate. Am uitat prea repede sângele vărsat pentru eliberarea acestei zone, și probabil eroii ni se răsucesc în morminte. Suntem cu toții vinovați pentru că prin tăcere am permis să se întâmple.
Acțiunile organizate în ultimii ani în județele Covasna și Harghita de către Asociația „Calea Neamului” au scopul nu doar de a ne trezi, ci și de a ne sprijini în această luptă pentru identitate pe care unii o consideră pierdută din start. Având în vedere că aceste acțiuni ale dr. Mihai Tîrnoveanu au început la recomandarea părintelui Iustin Pârvu, care l-a îndemnat să vină la „frații din Covasna și Harghita că ei au cea mai mare nevoie”, am convingerea că în toate este voia și mâna lui Dumnezeu. Chiar și ploaia din Duminica Floriilor DE LA Târgu Secuiesc, care a început cu puțin înainte de terminarea slujbei oficiată de părintele Ionuț Constantin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, a fost pentru a ne pune la încercare, pentru a ne alege. Dacă stropii de ploaie i-au speriat pe unii, nu pot să nu mă întreb ce s-ar întâmpla în cazul unor vremuri tulburi?! Multe profeții ale marilor preoți ne vorbesc de „vremurile grele” care vor urma. Nimeni nu poate trece de unul singur prin ele. Doar împreună, cu credința în suflet, umăr lângă umăr vom răzbi, așa cum au făcut și strămoșii noștri.
„Vor veni vremuri și mai grele. Prigoanele, pușcăriile, schingiuirile și tot calvarul îndurat de noi în timpul comunismului au fost ușoare pe lângă ce va urma. Și va fi foarte greu să-ți menții credința și s-o treci generațiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.”– părintele Iustin Pârvu.
În toate este nevoie de puțină jertfă personală. Ar trebui să luăm exemplu de la cei care sunt prezenți aproape la toate acțiunile întreprinse de Asociația „Calea Neamului”, indiferent din ce zonă a țării vin, pentru că ei sunt cei care vor striga prezent în orice situație, de la acest medic care renunță la propriul confort pentru a ne fi nouă aproape.
Îmi vine în minte o poveste amerindiană, foarte potrivită și plină de înțelepciune, din care putem trage o lecție despre dăruire, implicare, despre a face totul necondiționat:
„Se spune că, într-o pădure, izbucnise un incendiu devastator și o pasăre Colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea Colibri continua, însă, să care apa cu ciocul. Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:
„Esti nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens, cu stropul de apă pe care-l aduci tu?” Pasarea Colibri îi răspunse: „Eu îmi fac partea mea…”
Da! Dacă am înțelege cât de important este ca fiecare să-și facă partea sa, altfel ar sta lucrurile în țara asta.
Închei cu câteva mesaje preluate de pe rețeaua facebook de la unii participanți la procesiune, care zugrăvesc mai bine decât mine Duminica Floriilor, 1 Aprilie 2018.
„Ieri.În ziua Sfântă a Floriilor, la Târgu Secuiesc. Ieri, o zi mare, o zi Sfântă, la Târgu Secuiesc. Nici ploaia nu ne-a oprit. Aceasta nu a fost nici cât un fir de nisip pe lângă ce a pătimit Iisus urcând Golgota. Ce comparație jignitoare am făcut. Iisus cu crucea, noi cu umbrela. Nu a fost frig pentru că inimile noastre emanau căldură, căldură și dragoste sufletească. Ploua? Ploaia înseamnă belșug, Dumnezeu să dea rod acțiunilor românilor inimoși…”- Daniela Rusu, Brașov.
„Astăzi am fost puțini dar plini de credință și recunoștință. Data viitoare chiar dacă v-om fi mai mulți cu unul, înseamnă că Dumnezeu este alături de noi! Chiar dacă vremea sau vremurile nu ne sunt favorabile uneori, credința rămâne, speranța rămâne, depinde de noi cât vrem să oferim și cât vrem să primim. Dumnezeu să ne îndrume pașii pe calea cea dreaptă!”- Daniela Pavel, Târgu Secuiesc.
„De Florii la Târgu -Secuiesc, prima procesiune religioasă ortodoxă din istoria știută a orașului. Uitați-vă în ochii copiilor, veți înțelege totul. Cu părintele Ionuț Constantin în frunte, cu flori și icoane în mâini, printre lacrimile lui Dumnezeu am mers de la o biserică la alta. A plâns cerul peste noi, aducându-ne aminte că în urmă cu 2000 de ani Hristos era singurul din mulțime care era trist. Știa că va veni trădarea, știa că va veni suferința. La Târgu-Secuiesc, de Florii, cine a îmbrățișat ploaia și vântul, cine a înfruntat teama și uneltirile, pe Hristos l-a îmbrățișat. Să știți acest lucru, voi cei care ați fost prezenți!
Tuturor le spunem: de unde este cel mai greu, de acolo ne vom ridica! Unde este cel mai greu, acolo vom merge, acolo ne vom ruga mai puternic pentru ridicarea poporului pe Linia Neamului Românesc. Românii care au venit din Brașov, Zagon, Brețcu, Sfântu-Gheorghe și Lunca Câlnicului au fost primiți cu sufletul deschis de preoții și enoriașii celor două biserici, frații și surorile de la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” pregătind, la sfârșitul manifestărilor, o agapă creștină cu bucate alese de post, sărmăluțe minunate și pește. Am stat uniți cu toții în aceeași biserică și la aceeași masă, căci avem același sânge, aceeași credință, același cer al stramoșilor unde vom urca atunci când Dumnezeu va rândui. Cum bine spunea vrednicul părinte Ionuț, noi cei care venim din alte colțuri ale țării nu suntem musafiri, ci frați buni.
Personal mă bucur că a plouat. Este nevoie de puțină jertfă măcar din partea tuturor. Nu mergem în plimbări, promenade, mergem să mărturisim ortodoxia, să afirmăm identitatea noastră, reperele ce ne-au ținut aici pe acest pământ neclintiți de mii de ani.
Doamne ajută frați și surori!”- dr. Mihai Tîrnoveanu, Brașov.
Multe mulțumiri și binecuvântări de la Domnul celor care au ales să fie alături pe acest drum deloc ușor, deloc comod. Mulțumiri forțelor de ordine care au asigurat buna desfășurare a evenimentului. Domnul să răsplătească tuturor osteneala văzută sau nevăzută.
Mihaela Aionesei- Târgu Secuiesc
