Foto:Mesagerul de Covasna

Primăria Sfântu Gheorghe – 14 martie 2018 – Foto:Mesagerul de Covasna

Primarii municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, Antal Arpad şi Bokor Tibor, au declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă comune, că vor contesta amenzile aplicate în urmă cu câteva zile de către Prefectura Covasna, pentru nearborarea drapelului României alături de cel al Ungariei, cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni. 

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a menţionat că atât el, cât şi omologul său au primit câte două amenzi contravenţionale a câte 5.000 de lei fiecare, pe 14, respectiv pe 15 martie, iar primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a menţionat că au la dispoziţie 15 zile pentru a le contesta.

Antal Arpad a spus că pe edificiul Primăriei Sfântu Gheorghe a fost arborat drapelul României, alături de cel al Ungariei şi a menţionat că este contrariat de atitudinea prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu, aflată în contradicţie cu cea a premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea, care au felicitat comunitatea maghiară cu prilejul zilei de 15 martie, apreciind bunele relaţii interetnice dintre români şi maghiari.

În opinia sa, există trei variante – fie conducerile Guvernului şi PSD au o atitudine duplicitară, în sensul în care transmit felicitări comunităţii maghiare, dar, pe de altă parte, cer prefectului să aplice sancţiuni, fie mesajele lor sunt sincere, însă prefectul are alte „păreri personale” şi acţionează în virtutea acestora, fie reprezentantul Guvernului în teritoriu „nu ascultă” mesajele de la Bucureşti şi „primeşte ordine de la alte instituţii”.

„Consider că există trei variante în înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în secuime (…) Noi trebuie să ştim foarte clar care este răspunsul (…) şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem care este varianta corectă (…) Mingea este acum la Guvern şi la PSD”, a declarat primarul Antal Arpad.

Primarul Bokor Tibor susţine că, spre deosebire de primarul din Sfântu Gheorghe, nu a primit nicio somaţie din partea Prefecturii Covasna legată de steaguri pe data de 14 martie, menţionând, totodată, că în ultimii 28 de ani a arborat de fiecare dată şi drapelul României cu prilejul manifestărilor organizate cu prilejul Zilei maghiarimii.

Acesta a dat citire Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1918, referitoare la drepturile minorităţilor naţionale şi i-a reproşat prefectului Sebastian Cucu faptul că nu a luat parte la manifestările organizate cu prilejul Zilei maghiarimii, pentru a da citire mesajului premierului României adresat comunităţii maghiare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care este şi liderul organizaţiei UDMR Covasna, prezent la conferinţa de presă, a punctat faptul că potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, „minorităţile etnice – constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional – pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii” şi a concluzionat că „nu există bază legală pentru amenzile date de prefect”.

Acesta a ţinut să puncteze că steagurile, fanioanele, cocardele şi panglicile în culorile roşu-alb-verde care au împodobit judeţul Covasna cu prilejul zilei de 15 martie sunt simboluri ale maghiarilor de pretutindeni şi nu însemnele oficiale ale statului maghiar.

„În opinia mea, 15 martie este pentru noi, secuii, cea mai însemnată zi din istoria maghiarilor (…) şi se ştie foarte clar că, totodată, reprezintă şi dorinţa de libertate împotriva subjugării, împotriva urii manifestate de majoritate, împotriva aplicării dublei măsuri, împotriva aroganţei majoritare, împotriva aşa-zisei supremaţii. Este vorba despre chestiuni care s-au petrecut în urmă cu 170 de ani (referire la Revoluţia paşoptistă de la 1848-1849, comemorată anual pe 15 martie – n.r.) şi, dacă îmi permit să reformulez, eu cred că există o asemănare de sută la sută între trecut şi prezent”, a declarat Tamas Sandor.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a precizat că a aplicat sancţiunile în baza prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice şi art.6 din H.G. nr.1157/2001 care stipulează faptul că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

„Sancţiunile au fost aplicate în temeiul legii. Nu am făcut altceva decât să respect legea şi să îi determin şi pe cei care au încălcat-o să o respecte (…) Cât priveşte legalitatea măsurilor, dacă sancţiunile vor fi contestate, atunci este atributul instanţei să se pronunţe dacă au fost sau nu corect dispuse (…) Dar, ceea ce vreau eu să reamintesc autorităţilor locale este că ele nu sunt organizaţii reprezentative ale minorităţilor naţionale”, a declarat luni, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Covasna.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail