Sâmbătă, 10 martie a.c. a avut loc, la București, în sala de sport a Liceului Traian din Bucureşti, Campionatul Naţional de Tir cu Arcul Indoor destinat persoanelor cu dizabilităţi fizice, organizat de către Comitetul Naţional Paralimpic din România în parteneriat cu Asociaţia Totul pentru Tine, şi cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului.
Există persoane care își găsesc starea de bine în sport, descoperind această pasiune pe parcursul vieții, iar alții se nasc cu sportul în sânge, aceasta definindu-le întreaga existență. Ciprian Anton se pare că face parte din cea de-a doua categorie, a celor care își trăiesc întreaga viață într-o continuă mișcare, indiferent de obstacole, posibilități materiale ori vârstă. De altfel, acesta este și motto-ul lui: „Să fim în continuă mișcare!”
Un eveniment „despre voință și perseverență!”
Ciprian, sportivul imobilizat în fotoliu rulant, multiplu campion la tenis de câmp, participă, de câte ori are ocazia, ori este invitat, la tot felul de competiții sportive. Astfel, sâmbăta trecută, sportivul a luat parte, pentru prima dată, la o competiție de tir cu arcul destinată persoanelor cu dizabilități, de altfel prima de acest gen din țara noastră.Acţiunea a fost prevăzută în programul competiţional al Comitetului Paralimpic Român.
„Sâmbată a fost despre voință și perseverență. Peste 20 de sportivi cu dizabilități fizice, printre care și șapte militari care au suferit răni în teatrele de război din Irak și Afganistan, au tras cu arcul pentru un trofeu de campion în cele patru categorii ale Campionatului Naţional de Tir cu Arcul Indoor. Iată care sunt câștigătorii pe categorii, cu mențiunea că toți cei prezenti merită aprecierea și respectul nostru și le mulțumim pentru efort, perseverență și dedicare:
- Divizia de arc Barebow
Locul I – Deaconiță Florin Cornel
Locul II – Ciprian Anton
Locul III – Petroșanu Cătălin
- Divizia de arc Recurve militari-răniți
Locul I – Eugen Valentin Pătru
Locul II – Dan Nicula
- Divizia de arc Compound OPEN
Locul I – Emil Cojocaru
Locul II – Ghiorghi Filip
Locul III – Ionuț Butoi
- Divizia de arc Compound militari-răniți
Locul I – Dorin Petruț
Locul II – Mihai Toma, a declarat Ciprian Anton.
Tirul cu arcul, o activitate veche de milenii
Tirul cu arcul a apărut cu mii de ani în urmă, chiar din perioada Paleoliticului superior, din necesiatea omului de a vâna și de a se apăra de animalele de pradă, precum și de triburile dușmane. Această armă a fost folosită de către populații de pe întreg Globul și a suferit, de-a lungul timpului mici modificări ori adaptări. Tirul cu arcul – sportul național al statului Buthan, a devenit, în vremurile moderne, sport olimpic, fiind în același timp o activitate îndrăgită de tot mai mulți adepți, de toate vârstele. Din acest punct de vedere, acesta este un sport foarte versatil, putând fi practicat atât de copii, cât și de vârstnici. Costurile sale, însă, nu sunt tocmai de neglijat, întrucât, fiind totuși un sport periculos, care folosește o veritabilă armă, este nevoie de un instructor cu experiență, atât pentru a-i învăța pe participanți secretele acestei activități, cât și pentru a preveni eventualele accidente în cadrul sesiunilor de tras cu arcul. Acest sport se poate practica atât în sală, cât și în experior, în spații special amenajate, care să țină cont de siguranța tuturor. Cât despre prețul arcurilor, săgeților și ale altor materiale și echipamente auxiliare, acestea pot varia de la câteva sute, până la cateva mii de lei, în funcțe de nivelul de performanță la care dorește să ajungă arcașul.
În legătură cu pasiunea sa pentru acest sport, Ciprian Anton a mai adăugat: „Nu m-am antrenat niciodată la tir cu arcul și nu mă antrenez nici în prezent. Cred că în urmă cu 3 ani, am tras prima dată cu un arc undeva în București: am agățat un băț de mop îin picioare și de la aproximativ 10 metri am tras direct în el – ne jucam pe un câmp. Dar nu mă antrenez niciodată la acest sport, pentru că nu am arc. Da, un arc profesional și alte accesorii costă în jur de 10.000 de lei. (…) Tir cu arcul nu este un sport ușor, dar pentru mine este un sport prea static iar eu nu pot să il practic la nivel mai înalt, nu mă atrage, deși, după ce m-au văzut ceilalți sportivi, mă întrebau dacă nu vreau să rămân la tirul cu arcul. Însă, acest sport ca și tenisul, necesită foarte multă concentrare, răbdare și chiar condiție fizică – respirație controlată și chiar atenție spre bătăile inimii. Sunt mulți factori care pot avantaja sau dezavantaja un practicant de tir cu arcul – în exterior vântul, soarele, sau în sală gălagia.”
Ciprian Anton – un sportiv polivalent
Fie că joacă tenis de câmp ori de masă, că înoată sau că trage cu arcul, Ciprian pune aceeași pasiune în toate activitățile sportive, dovada fiind faptul că, deși a participat pentru prima dată la o competiție pentru arcași paralimpici, a obținut un onorabil loc doi.
„Mă bucur pentru acest rezultat și sper să fiu în continuare alături de colegii mei, un bun promotor al sportului adaptat. Îi respect foarte mult pe ceilalți participanți la această competiție. Știu că ei muncesc foarte mult ca să facă performanță. Ei ne reprezintă la multe competiții europene, mondiale și de cele mai multe ori sunt pe podium. Pentru mine a fost o experiență frumoasă și voi da curs întotdeauna unei astfel de invitații.”, a mai precizat Ciprian Anton.
Odată cu sosirea primăverii începe și sezonul competițional pentru sportivul paralimpic, care va participa la sfârșitul acestei luni, la primul său concurs internațional din acest an, Karvin Open, desfășurat în Republica Cehă, după care urmează turneul Villamura Open, din Portugalia, care se desfășoară pe 7 aprilie. Apoi va urma turneul de calificare World Team Cup, tot în Portugalia, acolo unde lotul României va întâlni concurenți din 12 națiuni, după care sportivul covăsnean va mai participa la alte două turnee în Antalya, Turcia, în lunile iunie și iulie.
Oana-Mihaela Costache