În perioada 2 – 4 martie a.c., la Abu Dhabi- Emiratele Arabe Unite s-au desfăşurat Campionatele Mondiale de Ju-Jitsu destinate categoriilor de juniori şi tineret, competiţie la care au participat peste 700 sportivi de valoare din 40 tări din întreaga lume.
La aceste campionate, România a participat cu un lot de 14 sportivi care au concurat la 23 probe, reușind să se clasează pe locul VII pe națiuni. Printre participanți s-a numărat şi sportivul covăsnean Vlad Lașcu, legitimat la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe, component al lotului României de Ju-Jitsu, care a concurat la probele de fighting şi ne-waza.
Sportivul Vlad Laşcu a reprezentat cu succes ţara şi judeţul Covasna, reuşind să cucerească medalia de argint şi titlul de vicecampion mondial la proba de ju-jitsu fighting, la categoria de-56 kg U21 ani (tineret), surclasându-şi rând pe rând toţi adversarii, printre aceştia numărându-se Spiridaks Antonios (GRE), Debruzn Jasper (BEL), până în finală, unde pierde cu diferenţa de un punct, cu scorul de 7 la 8 în faţa campionului din Rusia Zhumabaev Shamil- triplu campion mondial la ediţiile anterioare. Astfel, sportivul covăsnean s-a clasat pe locul doi, pe podiumul de premiere, la acestă probă. La a doua probă la care a participat, proba de ju-jitsu ne-waza (ju-jitsu brazilian), Vlad Lascu a pierdut în semifinală în faţa sportivului rus Arutiunian Narex şi este trimis în recalificări, unde pierde finala mică în faţa unui sportiv din Kazakhstan Kurmangozhayev Madi, reușind să se claseze pe un meritos loc V la categoria de -56 kg U21 ani. De menţionat este fapul că în primul meci l-a învis la puncte pe campionul Germaniei, Amiri-Aziz Ayeob .
„Suntem mândri de rezultatele foarte bune obţinute de sportivul Vlad Laşcu, acesta fiind primul an în care concurează la această categorie de vârstă. Practic, Vlad Lascu a luptat cu sportivi de pînă la 3 ani mai mari, a gestionat bine diferenţa de fus orar şi de temperatură – a plecat din România de la o temperatură de -18, -20 grade şi a ajuns în Abu Dhabi la o temperatură peste +30 grade, cu o zi înaintea concursului-, luptând cu sportivi de valoare care au mers în Emirate cu peste o săptămână înaintea concursului, pentru aclimatizare. A luptat fără susţinerea și sfaturile mele, eu neavând posibilitatea de a ajunge la concurs, din motive financiare. Consider că sportul de performanţă, cu rezultate reale şi valori în oricare domeniu, ar trebui să aibă o mai mare susţinere din partea autorităţilor locale şi a celor îndreptăţiţi în acest sens.
Multumesc pe această cale tuturor acelora care au contribuit la obţinerea acestor rezultate frumoase, şi în mod special antrenorului de lot al României, Viorel Licxandru, care l-a avut în custodie pe acest sportiv pe toată perioada deplasării, şi la susţinut la saltea, doamnei Dana Mortelmans şi antrenorilor de lot care au avut încredere în acest sportiv, domnului antrenor de BJJ Tudor Moga care s-a ocupat de pregatirea pe ne-waza, medicului sportiv D-na Bencze Sarlota, întregii echipe de la CSM Sf.Gheorghe- antrenori, instructori, colegii de la sală-precum şi familiei acestui sportiv care l-a susţinut moral, material şi financiar pe acest sportiv de valoare.” – a declarat antrenorul CSM Oltean Petre.