Ne-ar fi plăcut ca titlul acestui text să fie „România bogată”, dar din păcate acesta este doar un vis de care ne îndepărtăm tot mai mult, așa cum o arată realitatea zilelor noastre.
Nu, nu suntem săraci în bogății naturale, căci natura ne-a dăruit cu de toate, nici „săraci cu duhul”, deoarece minte avem, însă nu știm cum s-o folosim pentru a schimba răul în bine, suntem doar săraci în modul de a gândi și a acționa spre binele nostru și al semenilor noștri, altfel cum ne explicăm faptul că „în fiecare oră părăsesc țara 9 români”, după cum ne informa ieri un post de televiziune? Când sărăcia cuprinde România, fuge fiecare pe unde poate ca să scape, așa cum reiese și din titlul unui articol apărut pe pagina 8 a ziarului „Transilvania expres” Nr.7430, din 27 februarie 2018: „În ultimul deceniu 3,4 milioane de români au părăsit țara”, ceea ce reprezintă 17% din populație, conform datelor Organizației Națiunilor Unite. Se mai spune că „Acest fapt ne plasează pe al doilea loc în lume la emigrație, după Siria, care se confruntă cu un sângeros război civil”. Și atunci putem spune că România nu devine tot mai săracă cu fiecare semen de-al nostru care pleacă în lume să-i slujească pe alții?!
Dacă privim lucrurile altfel, în realitate există două Românii: România tot mai bogată, formată din clasa conducătoare, pătura îmbogățiților din afaceri cu Statul sau pe alte căi „subtile”, mafioți, maneliști, comercianți, beneficiari ai „privatizărilor” și ai „retrocedărilor” de tot felul, dirijorii defrișărilor și mulți, mulți „șefi” cu salarii imense; și „România săracă”, formată din oamenii de rând ajunși la pauperizare, pensionari, dar nu cei cu pensii speciale, și toți ceilalți amărâți, care împreună reprezintă un procent de circa 40% din populația țării. Pentru ilustrare, cu privire la „România săracă”, facem trimitere la ziarul Cotidianul”, Nr.572 (5779), din 27 februarie 2018, în care pe prima pagină apare un text cu titlul „Copiii satelor, loviți de sărăcie”, sub care se spune: „Lăsați la voia întâmplării, cu un sistem educațional chinuitor și depășit, fără campanii de prevenire a infracționalității, cu o rată crescută a abandonului școlar, mulți elevi sunt condamnați la ratare. În România, prăpastia dintre bogați și săraci se adâncește, ceea ce situează țara noastră printre statele cu cele mai ridicate niveluri ale inegalității veniturilor din UE, potrivit Comisiei Europene. Cei mai afectați sunt tinerii, familiile cu copii din zona rurală și cea inactivă, persoanele cu dizabilități și romii”. Citatul este doar o introducere la articolul de pe p. 8-9, semnat de Julieta Târnovan, în care este descrisă pe larg „România rurală fără speranță”. Cutremurător! După cum se exprimă sociologul Alfred Bulai, citat în articol: „În România există o cultură a fricii și a obedienței”, dar de fapt aceasta nu poate duce decât la abrutizare.
Într-o societate de la al cărei vârf se aude numai zăngănitul armelor în lupta pentru putere și îmbogățire, în timp ce la bază „Dumnezeu cu mila!”- cum se spune în popor, și în care clasa politică suferă de „miopie”, neputând sau nevrând să vadă adevărul crud, ori de „amnezie”, uitând repede marile și înmiresmatele promisiuni electorale, omul obișnuit, care se zbate mereu în agonisirea celor necesare traiului zilnic, își pierde speranța, și cuprins de deznădejde, ori părăsește țara ori o ia pe căi greșite, și așa din bogați devenim tot mai săraci, dacă cei care ar trebui să se îngrijească de noi se îngrijesc mai mult de ei, iar celor mulți și săraci li se dă cu o mână și li se ia cu două…
Oare când se va așeza și pe cerul patriei noastre soarele speranței care să aducă fericirea pentru toți? La ultimele proteste oamenii strigau: „Trezește-te, România!” Da, ar trebui să ne trezim înainte de a fi prea târziu, altfel peste alte două decenii populația României va fi doar pe jumătate din cât este în prezent. Poate acum, în Anul Centenarului, vor înțelege și cei de sus și cei de jos că numai uniți și cu intenții bune avem o șansă de revenire din letargia în care am căzut tot „mâncându-ne” unii pe alții și irosindu-ne forțele în zadar.
Mihai Trifoi