Adoptarea unei conduite preventive, atenția sporită, dar și respectarea următoarelor sfaturi, pot fi de folos pentru a evita implicarea în evenimente rutiere.
Nu vă panicați dacă intrați în derapaj! În cazul în care se întâmplă să pierdeţi controlul maşinii sau simţiţi că aceasta este pe cale să derapeze, ideal e să nu intraţi în panică. Tot ce puteţi face este să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând total sau parţial accelerarea, dar fără a pune frână. Evitaţi frânarea, pentru că ABS-ul s-ar putea să nu facă faţă suprafeţei alunecoase şi nu veţi face altceva decât să accentuaţi alunecarea. Nu apăsaţi mai tare pedala de acceleraţie decât atunci când sunteţi sigur că aţi redresat maşina.
Circulați cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Legislația în vigoare prevede obligația pentru conducătorii de autovehicule, de a circula cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localităților, atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă ori piatră cubică umedă. Aceeași obligație există și în situația în care vizibilitatea este redusă sub 100 m în condiții de ceață ori ninsori abundente.
Nu uitați ca, înainte de a pleca la drum, să verificați condițiile meteo-rutiere de pe traseul pe care urmează să vă deplasați. Analizați temeinic necesitatea efectuării unei călătorii mai lungi, iar dacă este posibil amânați plecarea. Dacă totuși alegeți să porniți, verificați starea tehnică a sistemului de iluminare și semnalizare, precum și funcționarea climatizării, a ștergătoarelor și faceți plinul de combustibil înainte de a pleca la drum. Luați în bagaj pături, alimente și apă; acestea vor fi de folos în cazul în care rămâneți blocați în trafic.
Dacă, din cauza viscolului, sunteți blocat în afara localităților, trageți pe dreapta și porniți luminile de avarie. Anunțați evenimentul prin 112, indicând locul în care ați rămas blocat și rămâneți în autovehicul până ce forțele de intervenție vin să vă salveze. Nu părăsiți autovehiculul dacă nu vedeți în apropiere o clădire în care ați putea să vă adăpostiți.
IPJ Covasna
Agent principal de poliție
Tolvaj- Marin Nicoleta