Din cei 9000 de cititori înscriși la Biblioteca Județeană, aproximativ 6000 sunt activi și realizează, într-un an circa 70.000 de tranzacții de împrumut individuale.
Deși accesul extrem de facil la informații online sau televizate creează cu ușurință premisele scăderii numărului de cititori de cărți printate, datele furnizate de către conducerea celei mai reprezentative instituții de cultură din județ – Biblioteca Județeană – ne arată că, în continuare, foamea de cunoaștere este satisfăcută prin lectură.
Potrivit directorului Bibliotecii Județeme „Bod Péter”, din Sfântu Gheorghe, Szonda Szabolcs, indicatori din anul 2017 s-au menținut în linii mari, similari cu cei ai anului precedent, apetitul pentru lectură fiind constant, pentru cititorii din Sfântu Gheorghe.
„Dacă ne uităm la cele constatate la finele anului 2016 în acest sens, respectiv la lista celor mai solicitate cărți în 2017, observăm că majoritatea tendințelor care se reflectă în preferințele de împrumut ale publicului nostru, s-au menținut și anul trecut. Astfel – pe lângă lecturile școlare obligatorii și recomandate, care sunt o prezență constantă în topurile de preferințe – avem de-a face și în 2017 cu o apetență îmbucurătoare a cititorilor noștri pentru literatura destinată copiilor și tinerilor. Utilizarea bibliotecii de către aceștia a rămas la fel de frecventă și anul trecut. În ceea ce privește preferințele înregistrate la compartimentul Împrumut pentru adulți, există în continuare interes susținut atât pentru beletristică – cu o pondere ușor mai mare pentru autorii contemporani, ceea ce este iarăși îmbucurător – cât și pentru lectura recreativă, dar și pentru cărțile care conțin informații de utilitate pentru diverse domenii ale vieții cotidiene.” – a declarat directorul Bibliotecii Județene, Szonda Szabolcs.
Acesta a adăugat că reprezentanții Bibliotecii le sunt recunoscători celor care le vizitează instituția, și că îi așteaptă și în continuare cu drag, ca și pe cei care încă nu s-au decis să devină utilizatori ai bibliotecii.
Iubirea pentru lectură se insuflă, se învață, se moștenește, sau vine natural, din însuși nucleul ființei. Indiferent de unde își are sămânța, odată încolțită, ea va prinde rădăcini și va ajuta la dezvoltarea armonioasă a personalității, va sedimenta informații, va dezvolta abilități și, de ce nu, va clădi caracterul omului. Cărțile ne oferă explicații, ne oferă porți spre mii de alte lumi, ne deschid însăși calea către propriul suflet. Ce poate fi mai îmbucurător să constați că mințile tinere încă mai apreciază cititul, că încă mai caută răspunsuri în cărți și nu pe Internet? Iar senzația aceea de liniște, de solemnitate, de respect pe care ți-o dă o sală de lectură, este incomparabilă. Cine nu a călcat niciodată într-o Bibliotecă, ar trebui să o facă, chiar dacă numai pentru câteva minute, acele minute care pot face un om să simtă greutatea copleșitoare a tuturor informațiilor, a tuturor cunoștințelor adunate într-o singură clădire.
Activitățile Bibliotecii Județene „Bod Peter”, care au avut un mare succes până acum, continuă și în anul 2018
„La drum cu lectură” și „Biblioteca mobilă” au prins deja rădăcini printre activitățile cu care ne-au obișnuit deja reprezentanții instituției. Astfel, Szonda Szabolcs ne asigură că ele vor continua și în 2018: „Continuăm în mod accentuat toate programele noastre de atragere spre lectură, destinate copiilor și tinerilor, dintre care menționez La drum cu lectură, ai cărui beneficiari sunt nou-născuții din Sfântu Gheorghe și familiile lor, respectiv, ocazional, elevii din anumite clase de la început sau final de ciclu educațional – din aprilie 2010 și până astăzi, mai mult de 1000 de nou-născuți, respectiv aproape 5000 de elevi au primit cărți în cadrul acestui program. Biblioteca mobilă, un alt program care ajunge în grupe de preșcolari și în clase elementare situate în afara centrului orașului, va continua de asemenea. Și activitățile regulate de la compartimentul Împrumut pentru copii, prin care se citește, se interpretează lecturile și se exersează aptitudini creative, prin cercuri de artă meșteșugărească, se vor desfășura în continuare.”
Programul Biblionet a avut un mare succes în zonele rurale
Potrivit directorului Bibliotecii Județene, „Programul Biblionet, prin care, acum câțiva ani, mai mult de 30 de biblioteci covăsnene au fost echipate cu calculatoare și alte echipamente similare, are un efect mai durabil îndeobște în mediul rural, colegii noștri bibliotecari din comunele județului, ne relatează că sunt și cazuri în care sunt nevoiți să facă programări pentru satisfacerea numărului mare de solicitări privind utilizarea acestor echipamente, partea bună a acestui fapt fiind că cei care așteptă să le vină rândul la calculatoare, citesc între timp sau își fac temele pentru acasă. În localitățile unde, însă, sunt probleme constante cu furnizarea conexiunii la Internet, numărul utilizatorilor, nu doar ai Biblionetului, ci și ai bibliotecii, a scăzut simțitor…”
Szonda Szabolcs a ținut să le transmită tuturor împătimiților de lectură, dar și celor care încă nu au fost cuprinși de această pasiune că „Îi invităm și îi așteptăm cu mare drag pe toți cei care doresc lecturi bune pentru minte și pentru suflet, respectiv au nevoie de informație culturală și documentară solidă, de încredere, cât și pe cei care vor să simtă pulsul actualității literar-culturale.”
Oana-Mihaela Costache