Visul dintotdeauna al omului de a zbura, întruchipat în calul cu aripi din poveștile copilăriei noastre, deja a trecut demult din ficțiune în realitate, căci azi cerul nu e brăzdat doar de șirurile de cocori sau berze, de rândunici și vulturi ori rațe sălbatice, ci și de nenumărate mașini zburătoare, iar visul de altădată despre simplul zbor în zilele noastre a căpătat noi valențe, încât acum oamenii visează la prelungirea duratei vieții, la teleportare, la călătoria în timp, la dezvoltarea alchimiei și la multe alte lucruri care altădată păreau imposibile.

 

Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C

Și cum populația globului a crescut, orașele au devenit tot mai aglomerate, iar traficul rutier, feroviar și maritim tot mai intens, oamenii și-au zis c-a mai rămas încă destul de liber cerul, Și așa, pe lângă feluritele avioane, elicoptere și rachete, pământenii s-au gândit să-și construiască și alte mijloace de transport aerian, mai mici și mai eficiente pentru distanțe scurte. Inventivitatea nelimitată a omului l-a făcut să încerce de toate, astfel că unul și-a construit un miniavion demontabil pe care îl păstra sub pat, altul a inventat bicicleta zburătoare, mai sunt deltaplanurile pentru sport și distracție, baloanele, și mai nou deja „banala„ dronă care încet-încet se transformă în „taxi zburător”.

Așa aflăm dintr-un articol semnat de Bogdan Nicolai, apărut în publicația CLICK! din 9 februarie 2018, despre transformarea miraculoasă a dronei în taxi: „Taxiul aerian a fost testat cu succes în Guangzhou, China. Megadrona EHang poate transporta 230 kg la 15 kilometri distanță cu viteze de 130 km/h, la o înălțime de 300 de metri. La prima cursă inaugurală EHang l-a dus la destinație pe viceprimarul orașului Wang Dong, apoi a mai cărat 39 de inși fără nicio problemă.”

Se mai spune că „Megadrona EHang a fost prezentată la Târgul de Tehnologie din Las Vegas, din anul 2015”, așadar în decurs de 2-3 ani de la un exponat într-un târg a devenit realitate cotidiană, la care aderă lumea modernă și avută. Așa cum reiese din articolul citat: „Emiratele Arabe Unite au anunțat că din 2017 intenționează să implementeze acest sistem de transport, devenind prima țară din lume care le va pune la dispoziție turiștilor un serviciu de taximetrie aerian.”

Abordând tema, o altă sursă (dcnews.ro) – într-un articol semnat de Darius Mureșan și postat în 10.11.2017 – ne aduce la cunoștință că taxiurile viitorului reprezintă un proiect uriaș, în care este implicată și NASA, precum și numeroase companii private. Deoarece marile orașe devin tot mai extinse și populate, se preconizează, așa cum reiese din articol, ca în jurul anului 2020 proiecțiile computerizate de azi să devină realitate. Realizarea și dezvoltarea acestui proiect ar duce la „decongestionarea căilor rutiere și deplasarea mult mai rapidă către destinație”, având ca efect și o anumită reducere a costurilor. Cu toate acestea există și obstacole, după cum afirmă autorul: „certificarea noilor vehicule de către autorități, antrenarea piloților și crearea sistemelor de control al zborurilor pentru a preveni accidentele”.

Chiar dacă mai există unele piedici sau inconveniente, suntem siguri că ambițiosul proiect va fi realizat și în următorii zece ani s-ar putea ca megadronele cu pasageri să zboare și pe deasupra capetelor noastre, căci inteligența și voința omului nu au sfârșit.

Tot încercând să-și îmbunătățească viața și să-și ușureze munca, ființa umană se avântă spre înălțimile progresului și bunăstării, dar pentru că locuitorii pământului se află pe trepte diferite de evoluție, ca inteligență și moralitate, între ei vor continua să existe conflicte, de aceea și pacea lumii rămâne încă unul din visele „în așteptare”, căci spre ea nu putem călători cu megadronele, ci doar cu mintea ascuțită și cu inima deschisă, iubindu-ne semenii și ajutându-i să evolueze.

 

Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail