Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C

În general, angajații în diverse servicii, pe măsură ce se apropie de sfârșitul de săptămână, devin tot mai veseli și nerăbdători știind că după aceea două zile vor scăpa de corvoadă. Dar cele două zile trec repede și vine ziua de luni, în care lumea suferă de un fel lene psihologică, o stare de lehamite, o încetineală și lipsă de atracție în a se apuca din nou de lucru. Bineînțeles, aici nu intră pasionații, cei care ar munci și noaptea pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele, deci noi ne referim la oamenii obișnuiți, care uneori trebuie chiar stimulați cu vorbe mai aspre până când „intră în ritm”.

 

     Starea aceasta se poate exprima printr-un cuvânt, considerat neologism în limba română, și care nu prea e de găsit în dicționarele actuale: procrastinare, un termen provenit din latinescul „procrastinatus”, format din „pro-”, însemnând „înainte” și „crastinus” (de mâine).

În engleză, cuvântul „procrastinate (prou´kræstineit)”- însemnând „a tot amâna”, a fost menționat prima dată în „Cronica lui Edward Hall”, publicată înainte de 1584, fiind asociat din punct de vedere religios cu voința și păcatul (sursa: Wikipedia).

Pentru mai multe detalii recomandăm și articolul „Procrastinarea” /cuvinte nepotrivite/, de Rodica Zafiu, în „Dilema veche”, nr.714, 26 oct.-1 nov. 2017.

Prin termenul „procrastinare” se înțelege „un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu”, iar din punct de vedere psihologic acest comportament este socotit „un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii” (Wikipedia).

Se spune că acest tip de comportament, netratat, nu doar că este neproductiv, ceea ce nu este deloc pe placul angajatorilor, ci chiar poate duce la stres. Și atunci cum îl tratăm?! O altă sursă informativă, descopera.ro, ne dă o rezolvare prin cuvintele lui Kevin Systrom, fondatorul aplicației Instagram, care a găsit soluția salvatoare. Într-un interviu, el și-a dezvăluit secretul: „dacă nu vrei să faci ceva, fă un pact cu tine să faci cinci minute din acel lucru. După cinci minute vei realiza că nu te poți opri și îți vei termina treaba.” Așa că, dragi cititori, când aveți ceva de făcut, nu mai procrastinați, ci apucați-vă de lucru, căci Dumnezeu nu ne-a lăsat pe pământ numai să amânăm munca de pe azi pe mâine sau să lenevim fără rost… Problema e că pe la noi mulți concetățeni s-au obișnuit să trăiască după vechea zicală ”Ce poți face azi mai lasă și pe mâine…”, iar dacă-i îndemni la treabă te mai și apostrofează: „Stai, dom´le, că doar n-au intrat zilele-n sac” și uite-așa uneori tot amânăm până când lucrul nu se mai face deloc, căci adesea o treabă amânată este o treabă moartă.

Nu e ușor să te urnești și să începi a face un lucru sau a-ți îndeplini sarcinile, însă cu puțină voință și cu puțin efort rotițele încep să se învârtă chiar și pentru cei mai în vârstă, aidoma bătrânilor din „Nunta Zamfirei” a lui Coșbuc: „Sunt grei bătrânii de pornit,/ Dar de-i pornești, sunt greu de-oprit!” Cu atât mai mult cei tineri ar trebui să ia aminte și să facă treburile la timp, pentru ca astfel să fie scutiți de anxietate și stres din cauza sarcinilor neîndeplinite la termen.

 

Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail