Scriam în episodul precedent că trebuie neapărat alocat un spaţiu tipografic mai amplu obiectivelor unice ale Capitalei Chinei. Obiective care în conformitate cu tradiţionalele grade de comparaţie se cuvin apreciate la superlativul comparativ de superioritate: cele mai mari, mai impresionante şi mai interesante puncte de atracţie. Chiar de le raportăm la nivel planetar…
Minimum trei se află la Bejing şi în împrejurimi: Oraşul Interzis, Piaţa Tien An Men şi Zidul Chinezesc, asupra fiecăruia propunându-ne să zăbovim.
Spaţiu cândva sacru – devenit azi un imens muzeu
Să vizitezi Oraşul Interzis a ajuns pentru unii azi o „bagatelă”. Vorba vine. Vreme de peste 500 de ani acesta a fost visul secret al milioanelor de supuşi ai Împăraţilor Cerului. Însă abia după venirea la putere a regimului comunist condus de Marele Mao, s-au deschis imensele porţi pentru ca norodul să pătrundă în Palatul Imperial.
În prezent lucrurile s-au simplificat foarte mult: orice taximetrist, şofer de troleibuz sau simplu pieton te îndrumă fără ezitare spre Piaţa Tien An Men, reperul central al imensului municipiu Beijing. Ajuns acolo poţi zări în toată splendoarea sa pe una dintre laturile agorei, impunătoarea Poartă Centrală de intrare în oraşul-muzeu. Este de culoare roşu-închis şi în faţa ei aglomeraţia atinge cote paroxistice. Nimeni nu are răbdare. Toţi vor să intre în acelaşi moment! Chinezii numesc Oraşul Interzis – Gugong, iar străinii îi spun – Forbidden City.
Un altfel de top al minunăţiilor
Fireşte, e de neconceput să poposeşti la Bejing, în moderna metropolă de peste 20 de milioane de suflete, fără a vizita măcar câteva ore acest uriaş muzeu în aer liber; un spaţiu fabulos, fără egal în lume. Dacă aş face un top al celor mai interesante locuri de pe Terra (în afara Minunilor Antichităţii), nu aş ezita să includ Oraşul Interzis. Alături de Mormântul lui Iisus, Templul mayaş al Soarelui, Palatul Potala din Tibet, Petra şi multe altele.
Aglomeraţie de nedescris la intrarea în Oraşul Interzis
Aşadar, ştiind că minimum o jumătate de zi se cere alocată preumblării prin complexul de palate, grădini, porţi şi toate celelate atracţii, m-am înfăţişat în zonă la primele ore. La intrare era un furnicar de nedescris. Chinezii se îmbrânceau vârtos, fără să ţină cont de turiştii străini. Relativ puţini. Se vede că localnicilor nu le mai pasă ce impresie (defavorabilă) lasă, făcând acum parte dintr-o superputere. Eşti călcat zdravăn pe picioare, primeşti ghionturi, zici că te afli, undeva, pe la noi, când are loc inaugurarea unui superemarket şi se oferă… tigăi la promoţie!
Surpriză de proporţii
În sfârşit, cumva am trecut de monumentala poartă. Venise momentul organizării în detaliu a turului. Iată opţiunile: 1. Plăteşti un ghid local, a cărui engleză este, adesea, de neînţeles şi care te cam costă. 2. Îţi cumperi un pliant. 3.Ideal este să închiriezi un „audio guide” portabil, ce oferă explicaţii în numeroase limbi de circulaţie. Altminteri eşti un om pierdut, fiindcă bâjbâi fără a ştii ce vezi.
Apelând însă la tehnica modernă surpriza avea să fie de proporţii: la chioşcurile de închiriere se găseau aparate portabile cu traducere şi în…româneşte!!! Ce mai, o premieră cvasi-mondială… Pentru a vedea cât preţuiesc chinezii prietenia cu poporul nostru, dar mai ales, cât de departe au ajuns serviciile lor în materie de turism, românii ajunşi acolo puteau auzi în cască dulcele grai de acasă, alături de idiomurile importante ale Planetei.
Ei, ce ziceţi de asta?
Asemenea supriză plăcută nu am trăit nicăieri (cel puţin pe unde am hălăduit eu), deşi am încercat să nu ratez nici un muzeu important. Însă nu-mi amintesc să fii găsit undeva un ghid audio cu tastă pentru limba mea maternă. În schimb în… suomi, croată, maghiară sau urdu, da, erau!
Oraş-în-oraş
Dacă ai privi dintr-un elicopter imensul spaţiu muzeal de acolo, ţi-ar apărea ca un pătrat gigantic având suprafaţa de 72 de hectare. În fond, un parc plin de palate, pavilioane, incinte de tot felul, un râu, poduri, statui, alte obiecte de artă. De asemenea, ai vedea suita de uşi masive din lemn vopsite în roşu prin care treci şi iar treci, spre a admira în toată splendoarea sa impresionantul oraş-în-oraş.
Încă de la intrare rămâi şocat de imensitatea acestor porţi-monument, care au denumiri ciudate: “Poarta Armoniei Supreme”, a “Pacii Celeste”, “Poarta Puterii Divine”, a “ Purităţii Cerului”. Asemenea apelative întâlneşti practic la fiecare pas. Nu le poţi reţine numele şi ordinea, plus că se adăugă nu mai puţin de… zece mii de camere (!). Notez doar câteva titluri: “Palatul Armoniei Eterne”, “Sala Păcii Imperiale”,“Pagoda Liniştii Pământesti”, “Paravanul celor nouă Îngeri”, “Templul Pământului”, “Pavilionul celor o mie de Toamne”, “Încăperea Armoniei Perfecte” etc, etc.
Această imensitate de spaţii era întrebuinţată ca reşedinţe pentru augustele persoane din fruntea ţării: Împăratul, Mama sa, Prinţul moştenitor, fiecare având o vilă separată, vopsită distinct. Urmau apoi pavilioanele concubinelor, eunucilor, gărzii, cohortei de servitori. Nu puteau lipsi saloanele pentru treburile de stat, odăi de rugăciune, procesiuni religioase, meditaţie, încăperi dedicate venerării divinităţilor, săli de lectură, odăi de servire a mesei, bucătării, anexe.
Pretutindeni se află expuse nenumărate artefacte, mobilă, servicii de masă din aur, argint şi cistal, opere de artă, instrumente muzicale, podoabe, evantaie, arme, jucării, obiecte utilitare. Într-un cuvânt – un adevărat tezaur naţional.
Sala Armoniei Supreme
„Sala Armoniei Supreme”
Cel mai căutat punct, fiindcă am vorbit la început de grade de comparaţie, îl reprezintă “Sala Armoniei Supreme”. Aici este adăpostit tronul imperial original. Este plasat în fundal, fiind poleit cu aur. Ca la toate celelalte obiective, nu poţi pătrunde nici aici în interiorul încăperii. Probabil că ar fi dezastru dacă s-ar permite accesul turiştilor şi în câteva ore s-ar pulveriza relieve vechi de sute de ani. Peretele frontal al palatului a fost scos, vizitatorii putând privi înăuntru fără oprelişti. S-au fixat în schimb nişte bârne orizontale solide ce ajung la pieptul vizitatorilor, ţinându-i la respect.
Vă daţi seama ce îmbulzeală e acolo? Pe trei-patru rânduri se înghesuie curioşii, aşa încât constituie o performanţă să imortalizezi vreo imagine. Cei mai solizi îşi fac loc cu coatele, umerii, braţele până ajung lângă balustradă. Lumea se calcă pe picioare mai abitir ca la o grămadă deschisă a rugbiştilor. Nu încap politeţuri. Turiştii occidentali, cum îi ştim, disciplinaţi, civilizaţi, rămân descumpăniţi. Cu chiu, cu vai admiri preţ de câteva secunde interiorul, fiindcă imediat eşti măturat de curioşii din spate.
Apuc, totuşi, să trag precipitat câteva cadre a elegantei Săli a Tronului Imperial. O mai vizitasem cu mulţi ani în urmă şi din nou am rămas impresionat. Jilţul împărătesc atrage toate privirile. În jur se află o mulţime de vase elegante din bronz în care ard esenţe parfumate. Sunt statui ce înfăţişează animale rituale, broaşte ţestoase, cocori, dragoni. Aici se organizau ceremonii, se acordau audienţe, erau primiţi ambasadorii acreditaţi la Bejing.
Fiindcă o mare parte a construcţiilor fuseseră durate din lemn, posibilitatea de a lua foc plana inexorabil. Chiar s-a şi produs un incendiu devastator în primul an al domniei Împăratului Shunzhi, fiind afectată şi cea mai importantă încăpere – “Sala Armoniei Supreme”. Incinta a fost ulterior refăcută, reprezentând perla Palatului Imperial, având dimensiuni impresionante: înălţimea – 64 de metri, lungimea – 37 de metri.
Teama de sinistre
Vase din bronz cu apă pentru stingerea incendiilor
De teama unor noi sinistre s-au amplasat de atunci pe întreg cuprinsul Oraşului Interzis peste trei sute de recipiente mari din bronz, pline şi în prezent) cu apă. O măsură de prevenţie extrem de utilă pentru asemenea situaţii-limită.
Diriguitorii oraşului imperial erau atât de temători, încât luaseră măsura ca în sezonul hibernal aceste rezervoare să fie în permanenţă încălzite, pentru ca apa să nu îngheţe.
Zid protector
Uriaşul complex arhitectonic despre care scriem are forma unui pătrat, orientat pe direcţia Nord-Sud, toate edificiile fiind dispuse simetric, ca pe o tablă de şah. Este inconjurat de un zid lat de cărămidă cu o înălţime de peste zece metri, doar păsările putând admira odinioară minunăţiile adăpostite acolo. Vulgul nici nu cuteza să privească pereţii, darmite să spere că va intra vreodată.
Oraşul Interzis s-a ridicat la indicaţia şi sub oblăduirea Împăratului Yongle, reprezentant de frunte al Dinastiei Ming. În anul de graţie 1420 suveranul avea să-şi bulverseze Curtea, nobilimea şi norodul atunci când a hotârât să mute vechea reşedinţă imperială taman la Beijing (în traducere Capitala de Nord), după ce timp de şase secole se aflase la Nanking (Capitala din Sud).
Fac o mică digresiune pentru a preciza că şi frumosul oraş Nanking ar trebui admirat (dacă aveţi drum prin zonă) găsindu-se pe malul estic al Fluviului Yangtze. A fost proiectat de Împăratul Zhu Yuanzhang, după fondarea Dinastiei Ming (1368-1644).
În Oraşul Interzis au trăit reprezentanţii de seamă ai celor două Dinastii celebre din istoria Chinei, Ming şi Qing. Până în anul 1911 nici un om de rând nu a avut voie să viziteze perimetrul sacru împărătesc, unde sute de ani s-a decis soarta poporului şi a uriaşului imperiu. Doar olanele reşedinţei suveranului erau aurite, culoarea galbenă fiind apanajul împăratului. Nici o clădire nu putea întrece ca înălţime edificiul său.
Aşadar, numai superlative relative şi absolute.
Ultimul împărat
Pu Yi - Ultimul Împărat al Chinei
Ultimul Împărat al Chinei (apropo şi de celebrul film lui Bernardo Bertolucci cu acelaşi titlu, care a câştigat nouă Premii Oscar) s-a numit Aisin-Gioro Pu Yi (1906- 1967), făcând parte din Dinastia Qing. Încoronat la vârsta de doar trei ani, forţat apoi să abdice în floarea vârstei, înaltul personaj sfârşeşte în obscuritate la bătrâneţe ca un cetăţean umil. Nu a fost executat ca… trădător, cum era şi încă este moda în asemenea situaţii, fiind determinat să devină un “om nou”. S-a recalificat la locul de muncă. Aşa a ajuns… grădinar într-un parc al Capitalei!!! Din “Fiu al Cerului”, cum fusese aclamat în copilărie, nefericitul Împărat Pu Yi s-a metamorfozat la senectute într-un simplu truditor al ţărânei, îngrijitor al copacilor şi florilor.
Ce exemplu minunat de modestie a oferit „Ultimul Împărat” atâtor lideri autoritari şi megalomani, care s-au crezut intangibili, imaubili, ineluctabili.
E clar că nimeni nu vrea să înveţe ceva din Istorie… (Va urma)
Horia C. Deliu
