Euro tot mai aproape de noi maxime istorice

Raportul euro/leu se îndreaptă lent dar constant spre noi maxime istorice, așa cum o arată și cursurile de vânzare ale multor case de schimb bancare, care au depășit, în multe cazuri, pragul de 4,7 lei.

Piața valutară s-a deschis la 4,668, transferurile realizându-se între 4,665 și 4,669 lei, astfel că BNR a stabilit pentru euro o medie de 4,6655 lei, față de 4,6650 lei, acum două zile. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,665 – 4,668 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,7930 la 3,7891 lei, deprecierea datorată evoluției perechii euro/dolar. Cotațiile au fluctuat în piața locală între 3,778 și 3,796 lei, maximul fiind atins în partea a doua ședinței, când dolarul recupera teren în fața euro.

Moneda elvețiană a continuat să se deprecieze, ea fluctuând între 1,172 și 1,175 franci/euro, astfel că media a coborât de la 3,9829 la 3,9781 lei.

Dobânzile interbancare nu au înregistrat modificări astfel că indicii ROBOR au fost stabili. Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor în cazul majorității creditelor în lei, a stagnat la 2,03% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele imobiliare, la 2,37%.

Multe monede din regiune se depreciau față de euro, precum cea poloneză care a scăzut la 4,221 – 4,233 zloți. În schimb, cea maghiară era stabilă, ea fluctuând între 311 și 311,3 forinți.

Perechea euro/dolar a crescut la începutul zilei la 1,2355 dolari dar a scăzut în partea a doua zilei la 1,2280 dolari, după publicarea indicelui  ZEW, cel care măsoară moralul investitorilor din Germania. Acesta a coborât în martie la 5,1, față de 17,8 în februarie, după ce majoritatea analiștilor indicau un nivel de 13.

Înmulțirea restricțiilor impuse tranzacțiilor cu criptomonede, pentru a le ține sub control, a pus presiune pe bitcoin. Indicele compozit calculat de Bloomberg valora 8.478,40 dolari. Reamintim că săptămâna trecută criptomoneda a coborât până la 7.666,34 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail