Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. Kiss Imre, consideră că sunt necesare modificări în ceea ce privește costul standard per elev și modul de calcul al acestuia și că ar trebui să se țină cont de faptul că fiecare județ are specificul său.
„Dacă anual, aproape jumătate dintre județele țării nu se încadrează în acest cost standard per elev, este un semn că sunt necesare modificări în modul de calcul și de aplicare al acestuia. (…) Nu putem standardiza o localitate dintr-un colț al țării cu altă localitate din alt colț al țării, din moment ce legea spune că în fiecare localitate trebuie să existe o unitate școlară, indiferent de numărul elevilor, o unitate cu personalitate juridică. Această școală poate să aibă 80 de elevi, poate să aibă 120 de elevi sau 500 de elevi, iar conform legii, fiecare număr de elevi generează un cost standard. Este clar că o localitate în care sunt doar 90 de elevi nu se va încadra niciodată în acest cost. Nu poți să fii <<pedepsit>> că ai mai puțini elevi sau că trăiești într-un mediu mai izolat și nu într-un oraș mai mare în care optimizarea este mai ușor de făcut.” – a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre.
ISJ Covasna, între ciocan și nicovală, privind încadrarea în costul standard per elev
Din obligativitatea încadrării în costul standard și în bugetul alocat pentru acest an, conducerea instituției a elaborat un set de măsuri, pe baza propunerilor venite de la conducerile instituțiilor de învățământ covăsnene.
„IȘJ Covasna a reanalizat situaţia existentă, în cadrul unor ședințe la nivelul instituției și a unei ședințe cu toți directorii unităților de învățământ cu personalitate juridică din județ şi a identificat un set de măsuri ce ar putea fi aplicate în următoarea perioadă, ţinând cont de specificul judeţului. Măsurile vizează: anularea sporului de condiții vătămătoare (praf, mucegai etc. existente în clădirile foarte vechi) în cazul bibliotecarilor, începând cu ianuarie 2018; anularea sporului de noapte în cazul paznicilor, prin modificarea programului de lucru și negocierea cu primăriile a asumării pazei școlilor pe timp de noapte; renunțarea la unele posturi nedidactice (situații de pensionări, plecări din sistem etc.) de îngrijitor, paznic etc.; predarea orelor de Educație fizică de către profesorii pentru învățământ primar, în locul profesorilor de Educație fizică; comasarea grupelor la orele de laborator tehnologic în învățământul profesional și tehnic; comasarea unor clase cu efective reduse; renunțarea la predarea intensivă a unei limbi moderne pe grupe; renunțarea la compensații acordate pentru zone izolate; renunțarea la reducerea de normă pentru cadrele didactice cu o vechime de 25 de ani și grad didactic I; renunțarea la studiul celei de-a doua limbi moderne la secția maghiară, în unele școli; cuprinderea în oferta educațională a școlilor a numărului minim de opționale prevăzute de planurile-cadru.”- a spus inspectorul școlar general.
Acesta a precizat că „măsurile au fost sintetizate din propunerile transmise de către direcțiunile unităților de învățământ din județ, unele dintre ele fiind aplicabile, dar și contestabile, în același timp, pentru că ele nu respectă drepturile angajaților, asigurate de legislația în vigoare. De asemenea, unele măsuri vor afecta calitatea procesului instructiv-educativ din școli.”
„Toate drepturile oferite de lege sau de metodologie – alocări de ore, alocări de sporuri – se oferă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, ți se dă o sumă în care ești obligat să te încadrezi, fără a se ține cont de specificul fiecărui județ. Rolul nostru este foarte, foarte greu, fiindcă suntem la mijloc. Suntem obligați să respectăm costul standard și bugetul alocat județului nostru.”- a declarat prof. Kiss Imre.
Acesta consideră că în momentul stabilirii costului standard și a modului de calcul al acestuia, nu s-a ținut cont de faptul că fiecare județ își are specificul și că este necesară introducerea unor indici de corecţie reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ.
„În urma analizei realizate la nivel de IŞJ Covasna, s-a observat, prin stabilirea măsurilor de optimizare a reţelei şcolare, că în momentul stabilirii costului standard și a modului de calcul al acestuia, nu s-a ținut cont de faptul că fiecare județ își are specificul și este necesară o adaptare a modului de calcul al costului standard la acest specific care nu se va schimba, în perspectivă, din cauze obiective. Credem că în funcţie de fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecţie reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ. În consecință, în cazul județului Covasna, ar trebui să se ţină cont de specificul acestui judeţ, dat de următoarele caracteristici: organizarea teritorial – administrativă a judeţului Covasna (faptul că în ceea ce privește populația avem cel mai scăzut număr din țară și că aceasta este distribuită teritorial, în localități mici. Avem un număr mare de Unități Administrativ Teritoriale (UAT- uri), distanțe mari între comune și satele aparținătoare. Trebuie să se țină cont și de caracteristicile geografice – zonă de munte și zona 6 de temperatură etc.). Totodată, trebuie să se țină cont de desfăşurarea procesului instructiv-educativ în două limbi de predare (limba română şi limba maghiară) şi necesitatea asigurării fiecărui elev a posibilităţii de a studia în limba maternă, fapt care duce la funcţionarea unui număr relativ mare de clase sub-efective şi simultane, mai ales în mediul rural. Un alt aspect de luat în seamă este numărul mare al populației rrome în unele zone. În plus județul este locuit de populație mixtă (români, maghiari ), ceea ce generează un procent de 50% dintre unitățile de învățământ din județ, cu două limbi de predare. Acest fapt ridică serioase probleme în constituirea echitabilă a claselor și grupelor, în așa fel încât să se asigure șanse egale de educație tuturor elevilor, indiferent de naționalitate dar și încadrarea în normele alocate.
Școlile nu sunt omogene nici dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, nici la mediul în care funcţionează și cu atât mai puțin în ceea ce privește componenţa resursei umane. Modul de stabilire a acestui cost standard ar trebui să ţină cont de toate particularităţile existente pentru o unitate de învăţământ.”- a afirmat inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre.
În aceeași conferință de presă, inspectorul școlar general a precizat că pentru anul școlar 2018-2019 nu sunt prevăzute modificări în ceea ce privește rețeaua școlară din județ, astfel că vor funcționa, tot ca și în acest an, 77 de unități cu personalitate juridică, plus o unitate de învățământ privată.
Cu toate acestea, vor funcționa 309 de unități de învățământ, cu două mai puțin față de numărul din acest an, deoarece Grădinița Nr. 3 din Cernat va fi închisă, temporar, pentru lucrări de reparații capitale- derulate printr-un proiect al Primăriei, cu fonduri europene, iar școala din Măgheruș va fi desființată din cauza numărului mic de copii.
Ana Ciorici Costache