Toate locurile pentru înmatricularea autovehiculelor puse la dispoziţia publicului prin sistemul de rezervare online, implementat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Covasna, au fost ocupate până la sfârşitul lunii martie.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat marţi că timpul de aşteptare, în medie de două luni, este mai mic decât în alte judeţe şi va putea fi scurtat în condiţiile în care se vor face noi angajări, personalul existent fiind insuficient pentru volumul mare de muncă.

Potrivit unui raport al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Covasna, dat marţi publicităţii, anul trecut au fost înregistrate 36.258 de dosare de înmatriculare, preschimbare a certificatelor de înmatriculare, radieri şi eliberarea autorizaţiei provizorii de circulaţie, faţă de 26.184 în anul anterior, în creştere cu 10.074 dosare.

 

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail