Patru echipe – două din țară și două din Ungaria – au anunțat deja participarea la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional „Pomana Porcului”. Evenimentul va avea loc la sfârșitul lunii februarie, la Băile Balvanyos.

Organizat de peste 11 ani, Festivalul internațional „Pomana Porcului” urmărește prezentarea și păstrarea tradițiilor gastronomice, culturale și folclorice de iarnă ale localităților din țară, cât și din străinătate, dar și să promoveze zona și să atragă turiști.

Ediția din 2018 va avea loc în ultimul sfârșit de săptămână din luna viitoare- în 23-25 februarie, ne-a declarat vineri, vicepreședintele Asociaţiei pentru Turism Rural şi Ecologic (ANTREC), Daragus Attila, care este şi primar al comunei Turia și principalul organizator.

„Festivalul va avea loc în ultimul weekend din luna februarie și sperăm că vremea va fi potrivită, că va fi și zăpadă și va fi frumos. Sincer, m-am gândit la un moment dat să organizăm evenimentul în luna noiembrie, dar fără zăpadă nu are farmec. Mai bine să fie în februarie, să fie și zăpadă! Sigur, financiar este mai greu să organizăm festivalul acum, la început de an, dar am decis să aibă loc tot ca și edițiile următoare, în februarie. Deja s-au trimis invitații și programe și astăzi am și primit confirmări din partea a patru echipe – două din țară și două din Ungaria.”- ne-a spus, vineri, Daragus Attila.

Potrivit acestuia, înscrierile vor continua până se va ajunge la 13-15 echipe.

„Peste 13-15 echipe nu vom accepta. După acest număr vom opri înscrierile.”- a spus Daragus Attila.

Acesta a precizat că regulamentul evenimentului a rămas neschimbat, astfel că se va derula sub forma unui concurs gastronomic dedicat, în special, bucătarilor amatori.

„Concursul este adresat amatorilor. Dacă aduci aici un profesionist, evenimentul își pierde farmecul și ceilalți concurenți, amatori, nu vor mai veni. Aici vin amatori – persoane cu profesii printre care cea de polițist, de pompier sau cu totul alte meserii – deci nu din domeniul gastronomiei – vin din pasiune, din dragoste de port, de tradiții. Aceasta este și esența festivalului: promovarea gastronomiei, tradițiilor!”- a declarat Daragus Attila.

Echipele, compuse din maxim patru membri, vor trebui să pregătească diverse preparate de porc, după obiceiurile zonei din care provin, după care se vor prezenta în faţa juriului.

Carnea, masa de lucru, paie pentru pârlit și ceaune de 40 de litri, vase, apă caldă şi un aragaz, vor fi puse la dispoziţia participanţilor de către organizatori. Concurenții vor trebui să aducă ustensilele de lucru – mașină de tocat, mașină de umplut cârnați, mirodenii, maţe de porc, mirodenii, cuţite, un drapel sau o stemă a localităţii pe care o reprezintă, o gustare cu pălincă sau ţuică, o faţă de masă tradiţională şi elemente de decorare a mesei.

Organizăm acest eveniment de peste 12 ani.

În deschiderea ediției actuale, vineri, 23 februarie – concurenții se îmbracă în port popular și își prezintă zona, țara, oferind, spre gustare, produse, preparate specifice zonei din care provin, celor prezenți.

Sâmbătă dimineața, în 24 februarie, concurenții vor defila pe platoul în care se va organiza concursul, cu steagurile și stemele localităților pe care le reprezintă.

„Ca și până acum, vom începe festivalul vineri, cu prezentarea portului popular, a localității, a tradițiilor, a gastronomiei zonei din care provine fiecare echipă. Sâmbătă dimineața va începe concursul. Anul acesta vom avea un fel de tun și un armurier care va da startul concursului, cu tunul.” – a spus Daragus Attila.

După ce vor prelua porcii vii, echipele îi vor sacrifica și vor trebui să pregătească din aceștia, minim trei preparate tradiționale, specific zonei pe care o reprezintă. Juriul, care va fi compus din maiștri bucătari și profesioniști în gastronomie, vor puncta stilul de sacrificare, asomare, asomare, pârlire, curățare, tranșare, preparare, servire, gustul preparatelor, igiena și uniforma concurenților. În cadrul festivității de premiere, echipele vor primi medalii, diplome și cupe. Concurenții nu vin însă, special pentru cupe și medalii, ci pentru distracție și pentru atmosfera creată la festival.

Prietenie, fără granițe

Festivalul „Pomana Porcului” aduce an de an, la Băile Balvanyos, numeroase echipe, din țară, dar și din străinătate. În cadrul evenimentului, nu doar că se promovează gastronomia și tradițiile, ci se creează și prietenii.

„Încă de când eram președinte ANTREC am hotărât ca la Balvanyos să se organizeze festivalul <<Pomana Porcului>>, iar celelalte festivaluri au fost împărțite în țară. Eu am considerat că aici, în zona noastră, Pomana Porcului este o manifestare de iarnă, derulată cu drag atât de români, cât și de maghiari, fiind un prilej de a se aduna cu prietenii, cu vecinii. Am zis să păstrăm această ediție. An de an vin echipe și din străinătate și din țară (…). În cei 11-12 ani s-au legat foarte multe prietenii, s-au stabilit niște legături între comune. De exemplu, Kistarcsa, localitate (din Ungaria) înfrățită cu Turia, în fiecare an, la festivalul gastronomic pe care îl organizează, îi invită și pe cei din Vâlcele, pentru că s-au legat prietenii, aici, la <<Pomana Porcului>>.”- a spus Daragus Attila.

Festival premiat…

În anul 2016, Daragus Attila, a fost premiat la „Gala Turismului Românesc”,  derulată în cadrul ediției de toamnă a Târgului de Turism al României. Premiul acordat domnului Daragus Attila a  dost acordat la categoria „Promovarea tradițiilor românești”.

Detalii despre festival și despre înscrieri pot fi aflate accesând site-ul www.torja.info.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail