Teatrul independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe a susţinut, în anul 2017, 86 de reprezentaţii și 169 evenimente culturale, educaționale, sociale și comunitare, pentru 11.300 participanți și spectatori, arată datele prezentate de managerul trupei, regizorul Fazakas Misi.
Potrivit acestuia, anul trecut, Trupa „Osonó” a fost extrem de activă în Ungaria, la Budapesta, iar în România s-a remarcat prin turneele cu proiecte de educație teatrală, în orașe din toate colţurile ţării. Pe lângă cele 86 de reprezentații, Trupa a susținut 75 dezbateri cu publicul, a organizat un festival de teatru și diferite cursuri de formare pentru tineri și adulți, prin 85 de workshopuri și 7 tabere teatrale.
Bugetul „Osonó” a fost de 360.476 lei, iar 55% din sumă a provenit din surse din afara ţării, adică au fost câştigate prin aplicații de proiecte europene și maghiare, plus venituri realizate în urma reprezentaţiilor teatrale şi a workshop-urilor (atelierelor) susţinute în străinătate; 45% din buget a fost obţinut prin participarea la licitaţii de proiecte naționale și prin veniturile realizate în urma reprezentaţiilor şi a workshop-urilor susţinute în țară.
„Şi în 2017, Teatrul Independent <<Osonó>> a funcţionat fără sediu şi spaţiu de joc propriu, astfel că 58% din activitatea trupei s-a desfăşurat în diverse localităţi din România, 38% peste hotarele ţării, şi numai 4% în Sfântu Gheorghe. <<Osonó>> a continuat şi în 2017 colaborarea cu Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, cu care a realizat proiecte importante, precum Tabăra Interetnică de Teatru sau Cursul de formare profesională pentru profesori și lideri de trupe de teatru pentru elevi. A continuat şi parteneriatul cu Liceul de Arte << Plugor Sándor>>, prin realizarea unor proiecte educaționale în străinătate, mai ales în Austria și Ungaria (Budapesta), în care au fost implicați și elevii din clasele de actorie din Sfântu Gheorghe. Trupa a continuat și colaborarea cu Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității <<Babeș-Bolyai>> din Cluj, studenţii acesteia fiind implicați permanent în activitatea <<Osonó>>.”- a transmis Fazakas Misi.
Tot anul 2017 a fost și cel în care împreună cu Bakelit Multi Art Center din Budapesta, „Osonó” a pus la punct o strategie de colaborare pe termen lung.
Din septembrie, membrii trupei au reînceput reprezentaţiile cu spectacolul „Cercul prietenilor neștiuți sau Picnic pe un covor japonez”, cu care au avut multe deplasări în școlile din România, turneul fiind cofinanțat de DRI / Departamentul pentru Relaţii Interetnice din Bucureşti.
Turneu în țară, în 2018
„În prima parte a anului 2018, Trupa va susţine cu acest spectacol 25 de reprezentaţii în 5 județe din România, în cadrul unui proiect de educaţie prin teatru, cu sprijinul AFCN.”- a precizat Fazakas Misi.
Potrivit acestuia, în acest an, „Osono”, va participa la mai multe proiecte internaționale. Trupa este sprijinită de Fundația Tiszta Formák Alapítvány din Ungaria.
Teatrul „ Osonó” din Sfântu Gheorghe, şi-a început activitatea cu peste două decenii în urmă, ca trupă şcolară, dar de câţiva ani funcţionează ca teatru independent.
Ana Ciorici Costache