Aceasta sprijină de aproape patru ani integrarea socială a romilor din cartierul Ciucului, din Sfântu Gheorghe, prin programe de educare a mamelor, de socializare a copiilor preșcolari, ori de prevenție a consumului de droguri
Înființată în anul 2014, la inițiativa unor oameni cu suflete mari și scopuri nobile, Asociaţia de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély” (Șansă-n.red) este o organizație nonguvernamentală, care acordă diverse servicii sociale persoanelor defavorizate din Sfântu Gheorghe. Asociaţia are șapte membri fondatori, psihologi, asistenţi sociali, medici din Sfântu Gheorghe, toţi specialişti în igienă mentală. Aceștia sunt ajutați în activitățile lor în cadrul Asociației de aproximativ douăzeci de voluntari care își dedică puținul lor timp liber lucrului cu sărmanii. Aceștia sunt, de asemenea, specialiști în domeniile lor: medicină generală, ginecologie, asistență socială, etc., dar printre ei se numără și studenți care ajută la desfășurarea anumitor activități. Numărul voluntarilor, însă, nu este de ajuns, întrucât aceștia nu dispun de suficient timp pentru toate activitățile pe care Asociația plănuiește să le desfășoare pentru beneficiari. Astfel, sunt bineveniți să dea o mână de ajutor toți cei care doresc să facă o faptă bună, fie ei elevi, studenți ori adulți, care vor să aducă un zâmbet pe fața unor persoane ce aproape că au uitat să zâmbească.
Potrivit statutului, scopul general al Asociaţiei este pregătirea, promovarea şi implementarea unor programe, proiecte şi activităţi ce vizează evaluarea, ameliorarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii și a stării de sănătate a persoanelor defavorizate.
Casa „Început sigur pentru copii și familii Ringató”
În prezent Asociaţia derulează un program permanent, serviciul social Casa „Început sigur pentru copii și familii Ringató”, sub forma unui centru de consiliere, în zona Őrkő din Sfantu Georghe.
Potrivit președintei Asociației „Esély”, Papp Agota, „Casa Început Sigur pentru copii și familii – Ringató” este singurul serviciu licențiat din oraș, înființat pentru sprijinul copiilor romi mici, înainte de grădiniță, cu scopul de a încuraja socializarea lor de timpuriu. Scopul serviciului <<Casa Început Sigur pentru copii și familii>> este acela de acordare a unui ajutor complex pentru familii cu copii cu vârtse între 0 și 3 ani, din cadrul comunității Őrkő. Prin oferirea acestui sprijin se urmărește contribuirea la reducerea riscurilor care decurg din dezavantajele sociale, cât și la prevenirea reproducerii sărăciei.”
Mai concret, misiunea acestui așezământ este de a ajuta la dezvoltarea complexă, în etapa timpurie, a copiilor de până în 3 ani, cu participarea activă a membrilor familiei, cu scopul de a pregăti copilul și familia pentru procesul de școlarizare continuă. Iar acest lucru începe cu frecventarea constantă a grădiniței. Delicvența juvenilă este cea mai răspândită în familiile cu posibilități materiale reduse, cu un nivel de școlarizare scăzut, și este favorizată de comportamentul violent a cel puțin unuia dintre părinți. Pentru a preveni acest lucru, în cadrul programului se oferă sprijin și părinților, pentru a face față dificultăților care afectează relațiile familiale și pentru dezvoltarea competențelor parentale.
Proiecte pentru comunitatea din Őrkő
În afară de programul prezentat mai sus, Asociația „Esély” a organizat de-a lungul timpului mai multe proiecte. Unul din cele mai importante a fost programul de prevenţie a consumului de droguri, intitulat „Se poate și curat!”, ce a cuprins o conferinţă, urmată de un lung proiect cu elevii din oraş, un concurs de fotografii şi o expoziţie.
„Colegii noştri au iniţiat un grup pentru dezvoltarea personalităţii prin metode art-terapeutice. Şi în prezent colaborăm cu angajaţii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, prin programul <<Femeia ca șansă>>, care se derulează tot în cartierul Őrkő. Programele noastre desfăşurate până în prezent au atras mulţi oameni. Totuşi, aceste schimbări se realizează şi se observă pe o perioadă mult mai lungă. Analizăm lunar prezenţa, comportamentul și reacţiile copiilor, părinţilor care vizitează programul nostru, şi încercăm să conştientizăm fiecare schimbare.”, a declarat Papp Agota.
Proiecte frumoase de viitor
Întrebată despre proiectele de viitor ale Asociației „Esély”, președinta acesteia a adăugat: „În viitor dorim să menţinem acest program, ceea ce am reuşit să realizăm și până acum. Deoarece comunitatea din Őrkő este una cu nevoi multiple, încercăm întotdeauna să includem programe, servicii, oferte noi în cadrul programului permanent pe care îl desfăşurăm zilnic. Printre acestea putem enumăra activităţi precum: consiliere/informare juridică şi medicală pentru părinţi, medierea principiilor moderne de creştere a copilului în timpul sesiunilor cu copiii, pregătirea pentru naştere, pentru venirea în familie a copilului, cunoştinţe de planificare familială, programe și grupuri de sprijin şi educaţie parentală pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor parentale. Aceste servicii se derulează şi acum, dar plănuim câteva programe distincte, cu angajaţi sau voluntari din afara programului.”
Asociația de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély” este, din luna octombrie 2017, parte a Asociației Grup de Acțiune Locală Sepsi, care tocmai a câștigat un proiect de 7 milioane de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii a trei zone defavorizate din municipiul Sfântu Gheorghe, printre care și cartierul Őrkő. În acest proiect vor fi incluse și programe sociale, pentru populația care trăiește în aceste trei zone. „Sperăm că o asociere, cum ar fi cea din cadrul GAL SEPSI, ar putea sprijinii în mod complex oamenii din comunitate, şi printr-o colaborare optimă şi munca asociaţiilor care se ocupă de ajutarea și educarea oamenilor. În cadrul GAL Sepsi vom derula în special programe în domeniul educaţiei copiilor mici, până la 3-5 ani, cum ar fi de exemplu o grădiniţă de vară”, a mai precizat președinta Asociației de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély”.
Oana-Mihaela Costache