Potrivit unui comunicat de presă emis de către D.S.V.S.A. Covasna, în perioada sărbătorilor de iarnă, inspectorii din cadrul instituției au intensificat activitățile de control din domeniul siguranței alimentelor.
Înaintea Crăciunului, când toată lumea aleargă agitată să facă ultimele cumpărături, inspectorii D.S.V.S.A. Covasna au efectuat controale la peste 200 operatori de produse alimentare: piețe agro-alimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unități de vânzare cu amănuntul (hoteluri, restaurante, carmangerii, măcelării, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip supermarket, magazine alimentare, etc.). Acțiunea de verificare tematică va continua până la mijlocul lunii ianuarie 2018.
În urma neregulilor constatate, aceștia au aplicat 18 amenzi contravențională, în valoare totală de 26.100 de lei, au confiscat peste 130 kg produse alimentare în valoare totală de 2.700 lei și au retras de la comercializare 4.770 kg produse improprii pentru consum uman, în valoare de peste 100.000 lei.
De asemenea, pentru abaterile minore ale operatorilor comerciali au fost emise 25 avertismente scrise. Mai grav este însă faptul că au fost suspendate autorizațiile de funcționare la două restaurante, iar unui operator aceasta a fost retrasă definitiv.
Potrivit aceluiași comunicat, principalele deficiențe au fost: lipsa etichetării materiilor prime și a produselor finite, ceea ce a dus la imposibilitatea stabilirii trasabilității, manipularea necorespunzătoare și neigienică a produselor alimentare, lipsa monitorizării temperaturii de păstrare a materiilor prime și a produselor finite, igienă necorespunzătoare în spațiile de producție și depozitare, restaurante în care nu se țineau contraprobele alimentare, funcționarea unității fără înregistrare sanitară veterinară, etc.
Potrivit directorului D.S.V.S.A. Covasna, Dr. Sikó Barabási Sándor, în această perioadă nu au fost înregistrate cazuri de trichineloză, însă, după data transmiterii comunicatului de presă, au mai fost retrase de la comercializare 10 kilograme de produse din carne, fiind aplicată și o amendă contravențională.
Recomandări pentru cumpărători
Pentru această perioadă, reprezentanții D.S.V.S.A. Covasna recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. Aceasta înseamnă că atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Covasna atrag atenția asupra unor aspecte ce trebuiesc urmărite de către consumatori: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc; comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Inspectorii mai recomandă ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.
Personalul care manipulează produsele alimentare, în special carnea și preparatele din carne, trebui să respecte niște reguli foarte clare de igienă. Astfel, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, D.S.V.S.A. recomandă să vă asiguraţi că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.
Oana-Mihaela Costache