Agenția pentru Protecția Mediului Covasna organizează astăzi, la Best Western Hotel Restaurant Park din Sf. Gheorghe,  primul eveniment public de informare „Dialog cu factorii interesați pentru proiectul CAMARO-D privind interdependențele dintre practicile de management ale siturilor Natura 2000 si cele de gestionare a apei, în bazinul hidrografic al râului Negru”.

Într-un comunicat transmis către redacția Mesagerul de Covasna se precizează că Agenția pentru Protecția Mediului Covasna în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie, Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA și alte instituții de profil din tări localizate în bazinul fluviului Dunărea implementează proiectul internaţional CAMARO-D –  „Cooperare pentru practici avansate de management al impactului utilizării terenurilor asupra regimului apei în bazinul hidrografic al Dunării/Cooperating towards Advanced MAnagement ROutines for land use impacts on the water regime in the Danube river basin”,  proiect finanţat prin Programul de Cooperare Transnaţională Dunărea, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

„Principalul obiectiv al proiectului este elaborarea unui „Ghid pentru regiunea Dunării pentru planificarea durabilă a utilizării terenurilor” și a unui „Plan de utilizare a terenului,  inovativ, în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea”, pentru a contribui la protecția durabilă a resurselor de apă și îmbunătățirea prevenirii riscului de inundații prin stimularea cooperării transnaționale și trans-sectoriale între principalii factori interesați, implicați în proiect și menținerea acestei cooperări și după finalizarea proiectului. În proiectul CAMARO-D sunt implicați parteneri din diferite zone geografice și din diferite domenii științifice și guvernamentale de responsabilitate.

Proiectul sprijină transferul de cunoștințe și de bune practici în 15 zone pilot din România, Croația, Austria, Slovenia, Germania, Bulgaria, Cehia și Serbia. Agenția pentru Protecția Mediului Covasna în colaborare cu Administrația Națională de Meteorologie, Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna (partener strategic asociat) și Institutul Herman Otto din Ungaria vor coopera pentru realizarea unui studiu  în bazinul hidrografic al râului Negru, jud. Covasna, care este una din zonele pilot stabilite la nivelul proiectului. În cadrul studiului „Evaluarea impactului posibil al condițiilor de schimbare climatică și de utilizare a terenurilor asupra cantității și calității apei din râul Negru prin aplicarea scenariilor climatice și a modelelor hidrologice de curgere a apei” vor fi analizate interdependențele dintre utilizarea terenului / acoperirea cu vegetație de-a lungul râurilor și efectele  negative care pot apărea datorită unei gestionări necorespunzătoare a terenurilor, precum eroziunea, inundațiile, compactarea solului, scurgerile de suprafață, apariția speciilor de plante invazive și poluarea apei.

Dialogul cu principalii factori interesați este esențial pentru identificarea problemelor generate de practicile curente de utilizare a terenurilor precum și pentru identificarea celor mai bune soluții care să conducă la adaptările necesare ale conceptelor de management pentru asigurarea unei protecții durabile a resurselor de apă.” – se arată în comunicatul Agenției pentru Protecția Mediului Covasna.

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail