În 14 februarie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea unei cunoscute personalităţi mondiale, Tibor Szekely.
Uniunea de Esperanto Europeană (EEU – Europa Esperanto-Unio), în cadrul şedinţei de lucru, care a avut loc la Copenhaga, în luna august 2012, cu ocazia Congresului Universal de Esperanto, a proclamat 2012 Anul Tibor Szekely.
Deoarece Tibor Szekely era şi un cunoscut esperantist şi şi-a petrecut o parte din copilărie în România, se cuvine să prezentăm publicului o scurtă informare despre această personalitate complexă.
Explorator, călător prin lume, scriitor, poet, un om având experienţe şi cunoştinţe extraordinare, această fiinţă fără odihnă şi-a împărtăşit gândurile, trăirile şi impresiile sale de aventurier în numeroase scrieri, dovedind prin aceasta şi un real talent literar.
Tibor Szekely s-a născut în 14 februarie 1912 la Spišská Sobota, un sat din imediata apropiere a oraşului Poprad, în Slovacia actuală. Familia s-a mutat adesea în alte locuri, în România, apoi în Voievodina – în Serbia, unde Tibor a terminat şcoala elementară, după aceea la Nikšić în Muntenegru, unde el a terminat gimnaziul, mai târziu la Zagreb, unde a urmat studiile universitare de drept. La Zagreb a lucrat ca jurnalist, dar în 1939 a plecat în Argentina, şi în următorii 15 ani a rămas în America de Sud ca explorator şi călător. În 1954 a revenit în Iugoslavia şi a locuit la Beograd. Totuşi, dorinţa lui de explorare nu l-a părăsit, astfel că în anii următori el a călătorit mult. Din 1972 a început să locuiască în oraşul Subotica, în Voievodina, unde a lucrat ca director de muzeu până la moartea sa în 1988.
A întreprins expediţii în America de Sud, Asia şi Africa, în scopul de a înţelege şi a descoperi nu aspecte materiale ale lumii, ci esenţa sufletului omenesc.
Tibor Szekely era şi un bun lingvist. În afară de limbile ungară şi sârbo-croată, el vorbea şi germana, spaniola, engleza, franceza şi esperanto. A învăţat 25 de limbi, dar s-a descurcat mai bine numai cu 9 dintre acestea.
A învăţat esperanto în 1929 şi a scris multe cărţi în această limbă, dar şi în spaniolă şi sârbo-croată. Cele mai multe dintre cărţile lui descriu călătoriile şi expediţiile lui în diverse ţări. Dintre acestea amintim câteva: Furtună peste Akonkagua, Prin jungla Braziliei, Nepalul îşi deschide poarta, cărţi bogate în evenimente deosebite şi observaţii ascuţite, scrise într-un stil esperantist fluent. În 1981 îi apare cartea O lume de trăiri, care conţine şi o scurtă autobiografie. Deoarece Tibor Szekely era şi poet, el îşi prezintă cartea printr-un poem, în care descrie lumea ca pe moşia sa, pe care el trebuie s-o observe atent şi să vadă dacă ea mai funcţionează aşa cum trebuie: „Pentru că o ordine perfectă eu pretind pe moşia mea / soarele să lumineze ziua, şi stelele să strălucească noaptea, / râurile spre mare să curgă, şi munţii să rămână pe loc.”
Cărţile de călătorie ale lui Tibor Szekely sunt unice în literatura esperanto, nu numai datorită autenticităţii lor ca şi mijloace de informare clasice, ci şi pentru aspectul lor lingvistic şi stilistic care le conferă o mare valoare pentru fiecare vorbitor al limbii internaţionale.
Drept recunoaştere a meritelor lui, în 1986 el este ales membru al Academiei de Esperanto şi membru onorific al Asociaţiei Universale de Esperanto.
Tibor Szekely a fost un prieten al oamenilor. Acest fapt este foarte frumos atestat de relatările şi cărţile lui despre contactele cu popoarele aflate în diverse trepte de evoluţie culturală, precum şi de participarea lui, în cele mai diferite împrejurări, la viaţa lor de fiecare zi, învăţarea limbilor acestora pentru a afla în mod direct ceva despre viaţa lor spirituală.
Şi gândindu-ne la multele drame şi tristeţi întâmplate în aceste zile în casele uitate de lume şi troienite de furia zăpezilor acestor vremuri, oare ce ar fi mai potrivit pentru încheiere decât nişte versuri ale acestui „călător prin lume”: „Trimite săgeata către o stea îndepărtată, / ca ea să se sfarme în mii de scântei, / ca ea să lumineze calea fiecăruia / care rătăceşte în această noapte. / Ca ea să aducă un moment de frumuseţe / în noaptea celor care sunt trişti”.
Mihai Trifoi
