Ziua Naţională a României şi aniversarea a 99 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 au fost marcate prin diverse manifestări care s-au desfășurat în mai multe localităţi ale judeţului Covasna, printre care Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna, Întorsura Buzăului, Barcani, Zagon, Brețcu, Mărtănuș.
Potrivit Agerpres, Reprezentanţi ai Detaşamentului de cavalerie şi ai Brigăzii speciale de intervenţie a Jandarmeriei Române din Bucureşti au defilat vineri, alături de forţele Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale din judeţul Covasna, la parada organizată la Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Manifestările au început dimineaţă cu un Te Deum la Catedrala Ortodoxă din municipiu, urmat de un marş al Unirii până în Piaţa Mihai Viteazul din centrul municipiului, unde a avut loc ceremonialul militar şi religios, precum şi parada militară. În ciuda ploii, la festivităţi au luat parte sute de oameni, unii veniţi din alte zone ale ţării, care au fluturat steaguri tricolore şi au cântat cântece patriotice.
În mijlocul românilor care au sărbătorit Ziua Naţională la Sfântu Gheorghe au fost şi episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei, şi Codrin Munteanu, secretar general în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. „Sărbătorirea Zilei Naţionale pe 1 decembrie la Sfântu Gheorghe sau la Miercurea Ciuc are o cu totul altă semnificaţie şi o cu totul altă trăire decât în alte localităţi ale ţării, fără a dori să duc în derizoriu manifestările din alte judeţe. Sigur, pot fi subiectiv, pentru că sunt legat sufleteşte de această zonă în care m-am născut şi în care am fost ani de zile funcţionar al Instituţiei Prefectului şi apoi prefect. De aceea am venit cu mare bucurie, astăzi, de la Bucureşti, acasă, pentru a sărbători Ziua Naţională a României alături de românii din judeţul Covasna”, a declarat Codrin Munteanu.
Din cauza vremii nefavorabile, demonstraţia aviatică nu a mai avut loc, însă, surpriza oferită de organizatori a fost prezenţa la parada militară a reprezentanţilor Detaşamentului de cavalerie a Jandarmeriei municipiului Bucureşti şi ai Brigăzii speciale de intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române.
„Demonstraţia aviatică a piloţilor de la Aeroclubul din Braşov nu a mai avut loc din cauza plafonului de nori. Au decolat, dar, din păcate, au fost nevoiţi să se întoarcă la bază (…). În schimb, defilarea a fost foarte frumoasă, au participat şi elevi de la Şcoala militară de subofiţeri de jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni, care vor susţine în cursul după-amiezii şi un scurt moment artistic în cadrul spectacolului dedicat Zilei Naţionale”, a precizat prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu.
Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiţionala horă a Unirii în jurul statuii voievodului Mihai Viteazul.
„Chiar dacă a plouat, am avut bucuria să avem alături de noi, la Sfântu Gheorghe, români din judeţ şi din ţară. Toată lumea a fost binevenită (…) Am mai spus şi o repetăm, în numele societăţii civile româneşti, suntem mândri că, iată, ne apropiem de Centenarul Marii Uniri şi înţelegem starea de spirit a concetăţenilor noştri maghiari. Dar facem un apel – trecutul este cel cunoscut, însă prezentul şi mai ales viitorul sunt foarte importante. Provocările lumii contemporane sunt atât de mari, atât de multe lucruri comune ne leagă, atât de multe lucruri avem de făcut împreună şi numai împreună putem să ne facem traiul mai bun, să sperăm la o Românie prosperă pentru copiii noştri, pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. În acest sens, eu îmi exprim convingerea că lucrurile vor merge spre această normalitate. Şi, repet, România asigură toate drepturile minorităţilor naţionale, concetăţenii noştri maghiari pot să îşi apere şi să îşi prezerve identitatea naţională, iar în contextul acesta nu văd de ce în anii următori să nu ne regăsim împreună la toate sărbătorile, inclusiv la sărbătoarea naţională a României’, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre liderii marcanţi ai societăţii civile româneşti din judeţul Covasna.
Totodată, printre participanţii la manifestări s-au aflat şi membri ai asociaţiei „Neamunit” din Bucureşti.
„Am venit la Sfântu Gheorghe la invitaţia unor prieteni de aici, în urmă cu două zile a avut loc un concurs de istorie, iar noi i-am premiat pe aceşti copii (…). Ziua Naţională nu poate avea decât o singură semnificaţie indiferent unde o sărbătorim (…). Din păcate, România nu este întreagă şi atunci, poate, putem spune că această zi naţională este un pic ştirbită, dar sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fim România cea mare şi creştină, România „dodoloaţă”, cum spuneau înaintaşii noştri’, a declarat, pentru AGERPRES, actorul Aureliu Surulescu, liderul asociaţiei „Neamunit”.
La manifestările organizate la Sfântu Gheorghe au participat şi reprezentanţi ai organizaţiei Noua Dreaptă, care au afişat un tricolor de mari dimensiuni şi au scandat, printre altele, „Covasna-Harghita, pământ românesc”, „România, stat naţional unitar”, „Limba română, unica stăpână”.
Politicienii maghiari şi autorităţile locale nu au participat nici în acest an la Ziua Naţională, însă Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a transmis următorul mesaj pe internet: „Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe transmite cele mai sincere urări cetăţenilor oraşului care sărbătoresc astăzi. Dorim ca în această paşnică zi de sărbătoare să ne îndreptăm cu respect şi înţelegere unii spre alţii: concetăţeni, vecini, colegi, prieteni şi membri ai familiilor”.
Sărbătoare la Târgu Secuiesc
În prag de Centenar, 1 Decembrie 2017 – Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast de locuitorii din Târgu Secuiesc și comunele limitrofe. Programul manifestărilor organizate de „Suflet Românesc”- Asociație de Dezvoltare Locală și Culturală, sub îndrumarea consilierului local Constantin Pătru, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Covasna, a Primăriei și Consilului Local Târgu Secuiesc, a fost unul complex, adresat tuturor celor ce iubesc acest popor și mai ales unitatea lui. Manifestările au început în jurul orei 11.30, cu Te Deum oficiat la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”. La ora 12.30, după intonarea Imnului Național, prefectul Judeţului Covasna Sebastian Cucu a dat citire mesajului premierului Mihai Tudose, cu prilejul Zilei Naționale. Monica Rusu, președinta „Suflet Românesc”- Asociație de Dezvoltare Locală și Culturală, a ținut un discurs pentru a marca cei opt ani de activitate ai asociației, în folosul comunității românești, pentru păstrărea și pomovarea limbii, culturii și tradițiilor românești în Târgu Secuiesc și în comunile limitrofe. O delegație de 4 persoane din Republica Moldova, Raionul Căușeni, condusă de profesorul Valeriu Ostaș, a prezentat un omagiu în prag de Centenar și a transmis dorința locuitorilor de dincolo de Prut de unire cu patria mamă – România .
Reprezentanții Instituțiilor Statului și ai societății civile au depus coroane de flori la troița din curtea bisericii, după care trupele Ministerui Apărării Naționale și ale Ministerui Afacerilor Interne au defilat, prezentând onorul participanților .
Participanții, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, având cocarde și fluturând steaguri tricolore, au pornit în Marşul Unirii spre Sala Polivalentă unde locuitorii Municipiului Târgu Secuiesc și comunelor limitrofe au participat la un spectacol omagial. Asociația „Calea Neamului” din Brașov, condusă de Mihai Tîrnoveanu, împreună cu grupuri de cetățeni din alte județe au organizat un marș în centrul orașului.
Inimile bărcănenilor, dar și ale vecinilor din localitățile din împrejurimi au fost tricolore, de Ziua Națională
Tineri călare cu steaguri tricolore, oameni mândri de obârșia lor, cu toții au pornit, de 1 Decembrie, din Lădăuți, au trecut prin Sărămaș și Întorsura Buzăului, unde li s-au alăturat și alți români cuprinși de spiritul Sărbătorii Naționale, apoi s-au oprit la Monumentul Eroilor Români din Barcani, unde au fost întâmpinați de localnici și autorități. Au participat la eveniment și reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, precum Inspectoratul Școlar Județean, Garda de Mediu, Direcția Silvică, dar și din partea Prefecturii Județului Covasna.
Activitățile s-au desfășurat conform programului, netulburate nici de vremea urâtă, nici de frigul necruțător. Sala Căminului Cultural a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni sosiți din Întorsura Buzăului, din Sita Buzăului, din Valea mare și din celelalte comune din zonă, dornici să vadă spectacolul „Testament”, un omagiu adus poetului Grigore Vieru.
„Sunt foarte mulțumit că bărcănenii au înțeles că este sărbătoarea Zilei Naționale și au răspuns exact cum a trebuit. Acest proiect a fost bine primit de către consilierii locali, care au fost în unanimitate de acord cu organizarea acestui eveniment. Țin să le mulțumesc atât consilierilor, cât și tuturor celor care ne-au ajutat să desfășurăm această activitate în condițiile cele mai bune. Bărcănenilor le doresc să fie fericiți și la anul, când vom sărbători 100 de ani, în liniște și pace, și le urez multă sănătate.”, a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin.
Ziua Națională, celebrată și prin spectacole și evenimente culturale
Ediția actuală a manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României a cuprins și numeroase spectacole și evenimente culturale care au avut loc în Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc , Covasna, fiind organizate de mai multe Organizații Neguvernamentale, sub patronajul Instituției Prefectului județului Covasna, cu sprijin financiar oferit de Consiliul Județean Covasna și Consiliile locale Sf. Gheorghe, Covasna, Tg Secuiesc.
Unul dintre aceste evenimente, ce a avut loc miercuri, 29 noiembrie, la Sala festivă a Liceului de Arte „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, a constat într-o prezentare a instrumentelor tradiționale românești, susținută de cercetători, specialiști din sfera muzicii și iubitori ai culturii. Timp de aproape două ore, publicul, format din persoane de toate categoriile de vârstă, s-a bucurat de o „călătorie” în timp, o întoarcere în vremea în care tilinca, vioara cu goarnă și nu numai, erau folosite preponderent.
Cei prezenți au putut admira colecția impresionantă de instrumente tradiționale pe care o deține prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara, domnul Ovidiu Papană și au aflat și informații valoroase de la acesta, dar și din prezentarea realizată de dr. Constantin Secară, etnomuzicolog de la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și adusă în atenția covăsnenilor. Prof. Radu Iosif, director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Rusu”, comuna Sita Buzăului, județul Covasna a participat la eveniment și a vorbit despre instrumente dragi sufletului dumnealui, după care, a interpretat fragmente muzicale, la acestea.
Interpreţii Lăcrămioara şi Ştefan Pop, din localitatea harghiteană Tulgheș, au fost, de asemenea, invitații speciali ai evenimentului. Aceștia au încântat auditoriul cu piese populare, cântate la dobă și la fluier.
La final, oaspeții au răspuns cu drag întrebărilor adresate de cei din public.
Evenimentul a fost organizat de către Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Liceul de Arte „Plugor Sandor” din municipiu, și a fost cuprins în programul dedicat Zilei României, pregătit de Prefectura județului Covasna, Consiliul județean Covasna și Consiliul Local municipal Sfântu Gheorghe.
„Ca organizator al acestei manifestări, sunt foarte împăcată, mulțumită! Prezentarea a fost făcută cu drag și orientată cu voioșie și către copii. Sunt convinsă că măcar o treime dintre elevii și tinerii prezenți vor căuta să exploreze mai departe tainele acestor tipuri de instrumente. Au fost prezentate și primele elemente, precursoare ale instrumentelor pe care ei le studiază astăzi și cred că a fost extraordinar! Este un eveniment care și-a atins ținta. În afara faptului că am dorit să prezentăm ceea ce neamul nostru românesc a știut să facă, să folosească materialele din natură pentru a îmbogăți, transforma comunicarea în cântec!” – a declarat, ieri, prof. ing. Maria Peligrad, președinta Fundației „Mihai Viteazul”.
În seara aceleiași zile, publicul a fost prezent la Acoustic Gala în cadrul căreia au concertat Trupa Spam și Ducu Bertzi & Friends. „Evenimentul organizat de Asociația de tineret Ecou împreună cu Asociația pentru Comunitate, în cadrul manifestărilor organizate de Instituția Prefectului pentru Ziua Națională a României, a însemnat un concert de muzică folk care a avut două recitaluri, primul dintre ele de cca 40 de minute al uneia dintre cele mai fresh trupe de folk, trupa Spam, urmat de mult mai cunoscutul Ducu Bertzi alături de prietenii săi-Irina Furdui, la vioară, Constantin Neculaie, la chitară și Tavi Iacob, la clape. (…) Ne bucurăm că publicul a răspun pozitiv la acest eveniment și că a demonstrat că muzica folk încă are căutare în Sf. Gheorghe, iar oamenii se bucură și caută astfel de evenimente.”- a declarat Alexandru Ujvarosi, președintele Asociației de tineret „ Ecou”.
„Testament” – Spectacol extraordinar oferit covăsnenilor de Paul Surugiu (Fuego)
Joi, 30 noiembrie, covăsnenii au putut urmări spectacolul „Testament”- omagiu adus marelui poet Grigore Vieru, un spectacol de teatru, muzică și poezie, susținut cu sufletul, pentru suflet, de îndrăgitul artist Paul Surugiu (Fuego) alături de o minunată echipă.
A fost un eveniment de excepție, care a adus lacrimi pe chipurile celor prezenți, dar și zâmbete, bucurie și căldură în inimi. „O seară de vis, cu emoții…până la lacrimi! Mama, copiii, casa părintească, patria, pământul natal…toate au fost evocate într-un spectacol de gală, prin omagiul adus marelui poet basarabean, Grigore Vieru! Doamne, ne-ai făcut să ne simțim ca niște copii participanți la o însemnată lecție de istorie! De la poezie, la cântec patriotic, de la balet, la …romanță, de la muzica de o factură specifică interpretării sale, la superbul ,,Testament”!! Fuego, alias Paul Surugiu, mi-a întărit certitudinea, încă o dată, că este un mare artist, un ardelean adevărat, un patriot sensibil, care aduce, odată cu versul și viersul său lin, și o ascunsă lacrimă ce joacă șăgalnic în colțul ochiului…Sănătate maximă vă dorim și să vă dea Dumnezeu putere să duceți mai departe mesajele pline de dragoste pentru…România! Mulțumim, Maria Crețu-Graur, pentru darul deosebit făcut românilor din urbea noastră, acum, în ajunul Zilei Naționale! La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor, din orice colț de lume!”>> –a scris pe pagina de socializare una dintre spectatoare.
Artistul Paul Surugiu-Fuego a declarat, pentru Mesagerul de Covasna: „Mi-a fost mare bucuria să-i văd pe români aici, în sala de spectacol, la Sfântu Gheorghe. Am venit într-un spectacol cu o lecție de patriotism, o lecție dedicată românilor de aici din Sf. Gheorghe. M-am bucurat să văd o sală plină de spectatori care au cântat cu mine muzica neamului nostru. (…) Să nu uitați să fiți mereu buni români! ”
Despre evenimentul care a avut loc în sala Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, în organizarea Despărțământului „Astra” Covasna- Harghita și a cotidianului „Mesagerul de Covasna”, Maria Crețu- Graur, director al ziarului și vicepreședintă a Despărțământului „Astra” Covasna- Harghita a declarat: „ Pentru noi, ca organizatori, a fost o mare bucurie să vedem că atât de multă lume și-a dorit să fie prezentă la acest spectacol, dar, în același timp, și o mare mâhnire că pentru unii dintre aceștia nu le-am putut asigura participarea, din lipsă de locuri. Doresc să fac precizarea că fiind la prima experiență de acest gen, nu am avut timpul necesar pentru parcurgerea procedurii de obținere a aprobărilor în vederea tipăririi de bilele, motiv pentru care intrarea la spectacol a fost liberă, fapt ce a îngreunat gestionarea numărului mult mai mare de persoane care au dorit să urmărească spectacolul, față de numărul de locuri disponibile. Trecând peste acest inconveninet (care va fi remediat începând cu următorul eveniment), suntem mulțumiți că în prag de Zi Națională a României am reușit să bucurăm sufletele covăsnenilor cu acest minunat spectacol „Testament”- omagiu adus poetului Grigore Vieru, susținut de Paul Surugiu-Fuego, împreună cu echipa sa. Și pe această cale țin să adresez mulțumiri celor care, prin sponsorizările oferite, au făcut posibilă realizarea acestui eveniment organizat sub patronajul Instituției Prefectului Județul Covasna, cu cofinanțare de la Consiliul Județean Covasna, respectiv: SC Walor Ro SRL, PSD Covasna, SC Monteclas SRL Comandău, SC INT-Transporte Popovici SRL, SC Ariadne Impex SRL, SC Elco- Electroconstrucția SA, Bucur Imobiliare SRL, Intelli Financial Consulting SRL dar și persoane fizice. Totodată adresez mulțumiri voluntarilor coordonați de Alexandru Ujvarosi, care și-au adus contribuția la buna desfășurare a evenimentului.”
În aceeași zi, și locuitorii orașului Covasna au urmărit spectacolul folcloric aniversar susținut de Florin Vasilică împreună cu grupul „ Teleormanul” și Ioan Crețianu, și taraful său, eveniment organizat de Asociația Cultural Creștină „ Justinian Teculescu” și Casa Orășenească de Cultură Covasna, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Covasna, al Consilului Județean Covasna și al Instituției Prefectului Județul Covasna.
Spectacole folclorice, concerte DJ Project și focuri de artificii la Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe
În organizarea „Suflet românesc”- Asociație de Dezvoltare Locală și Culturală Tg. Secuiesc, cu ocazia Zilei Naționale a României au fost organizate la Tângu Secuiesc, în Sala Polivalentă, și la Sfântu Gheorghe, la Sala Sporturilor „Szabo Kati”, două spectacole dedicate acestei zile.
Consilierul local Constantin Pătru a fost promotorul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, acesta implicandu-se activ în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor, alături de membrii „Suflet românesc”- Asociație de Dezvoltare Locală și Culturală din Tg. Secuiesc.
Acest demers a reuşit să unească comunitatea românească din cele două municipii, pentru a petrece şi a se bucura laolaltă. Potrivit organizatorilor, programul a fost susţinut de elevii Școlii Gimnaziale „Turoczi Mozes”(doar la Tg Secuiesc-n.red), elevii Școlii de Jandarmi din Fălticeni, tânărul interpret de muzică populară Alexandru Baciu, din Covasna, îndrăgita solistă de muzică populară Cora Munteanca, din Tușnad Băi, interpretul de muzică populară George Burnichi, un căciular autentic din Zăbala, Ansamblul „Brâuleţul” din Sita Buzăului-coregraf Rodica Boieru și îndrăgita solistă Amalia Chiper Iurian.
Spre încântarea copiilor si tinerilor aflați în sălile de spectacol, la Tg. Secuiesc și Sfântu Gheorghe au concerta Dj Project și Mira. La finalul celor două spectacole, în fața Sălii Polivalente din Tg.Secuiesc și a Sălii Sporturilor „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe s-a desfășurat câte un foc de artificii spectaculos, spre bucuria asistenței.
Spectacolul de la Sfântu Gheorghe a fost prezentat de Edi Brandabura – membru al trupei EGO, iar coordonarea scenică a fost asigurată de Mirela Bucur.
Programul a fost susţinut de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, Primăria şi Consiliul Local Târgu Secuiesc.
Seara Șlagărelor Românești, al Sfântu Gheorghe
Șirul evenimentelor culturale organizate cu ocazia zilei Naționale a României s-a încheia sâmbătă, 2 decembrie, cu Seara Șlagărelor Românești care a avut loc la Teatrul „ Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Anna Maria Popa, directorul TAM, ne-a spus: „Teatrul Andrei Muresanu împreună cu Kids Music Production și Musicando au organizat Seara Șlagărelor Românești. A fost o seară foarte reușită. Copii extrem de talentați au transmis enorm de multă emoție și au făcut ca publicul să simtă într-adevăr bucuria Zilei Naționale. Ne -am bucurat de toate evenimentele organizate anul acesta și considerăm că a fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. Mulțumim că ați fost alături de noi și ne revedem anul viitor!”
Spectacol și la Floroaia
Și la Căminul Cultural din satul Floroaia a avut loc un spectacol dedicat Zilei Naționale. Organizat de Primăria Întorsura Buzăului, Casa de Cultură Întorsura Buzăului și Ansamblul Casei de Cultură, „Cununa Carpaților”, evenimentul a avut loc joi, 30 noiembrie, reunind aproximativ 250 de persoane.
„A fost un spectacol de gală, un spectacol deosebit, dar și o cină festivă, oferită din partea Primăriei, tuturor celor care au dorit să participe (…). Au participat locuitorii satului Floroaia, dar și alte persoane, chiar și din Întorsura Buzăului. Sala Căminului Cultural a fost arhiplină, iar spectacolul prezentat pe scenă a ajuns la sufletele participanților! A fost deosebit!”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, Costică Oltean, directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului și coordonatorul Ansamblului „Cununa Carpaților”.
Pe scenă, au urcat, rând pe rând, îndrăgite ansambluri și îndrăgiți artiști din zonă și nu numai. Ansamblul „Cununa Carpaților”, Corul „Plai Întorsurean”, un grup de copii de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, de la grupa „step by step”, taraful de copii al Casei de Cultură Întorsura Buzăului, cu soliști instrumentiști și soliști vocali, dar și interpreții Ioan Brie Tohănean, Andreea Oltean, Ana Maria Popica, și o colaboratoare din Prejmer, a Ansamblului „Cununa Carpaților”, Adina Dăscălescu, se numără printre cei care au încântat publicul cu un spectacol ce s-a desfășurat pe parcursul a mai mult de două ore.
Desigur, programul dedicat Zilei Naționale a cuprins și în zona Buzaielor, depuneri de coroane și alte manifestări.
Ana Ciorici Costache
Oana Costache
Maria Crețu-Graur