Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timișoara, Târgu Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov.

Potrivit unui comunicat al Executivului, astfel, vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în țintele anuale de deficit, și, în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, aceasta se va face cu respectarea legislației privind datoria publică.

„De asemenea, vor fi demarate consultările cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcționarea în condiții optime și la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcționale, cât și al asigurării tuturor utilităților”, precizează sursa citată.

Guvernul precizează că, potrivit programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail