Patru salvamontiști profesioniști și un voluntar sunt pregătiți să intervină în orice clipă, în sprijinul turiștilor rătăciți prin zonele montane din Covasna.
Într-o conferință de presă organizată ieri, la Consiliul Județean Covasna, președintele Consiliului, Tamás Sándor a precizat, cu privire la siguranța cetățenilor în zonele montane, că a fost reorganizat și dezvoltat Serviciul Public Salvamont, în prezent, în cadrul direcției specializate existând șase posturi, dintre care patru au fost ocupate recent, prin concurs. De asemenea, în cadrul direcției își mai desfășoară activitatea și un voluntar. „În ultimele 3 luni de zile, la fiecare ședință de Consiliu Județean am avut câte un proiect de a îmbunătăți Serviciul Public Salvamont, ori cu număr de personal, ori – data trecută am avut un proiect de hotărâre la rectificarea bugetului, în ceea ce înseamnă salariile pentru acești oameni, și acum, tot așa, am avut un proiect de hotărâre votat, cu indemnizațiile de periculozitate și o indemnizație de hrană pentru acești salvamontiști, pentru intervențiile în zone montane sau pentru patrulare.” a declarat președintele Consiliului Județean Covasna.
Este foarte important de știut că în cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna, funcționează și un dispecerat, cu număr propriu, la care poate suna oricine are nevoie de asistență în munți. Numărul de telefon alocat acestui serviciu este 0725.826.668 (0-SALVAMONT). Bineînțeles, în caz de nevoie, poate fi apelat oricând și numărul național unic pentru urgențe, 112, care va redirecționa apelul către Serviciul Salvamont.
În vederea unei intervenții operative optime, pentru creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor, Consiliul Județean Covasna a încheiat protocoale de colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna, dar și cu Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gheorghe Doja” Covasna.
Oana-Mihaela Bărzic