„Invadarea” Europei de către emigranții asiatici și africani și evenimentele din Ucraina, prin care Rusia și-a manifestat ambițiile și abilitățile belicoase, au deschis calea războiului.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
În cealaltă parte a lumii, liderul nord-coreean, prin cursa continuă a înarmării și amenințările la pacea mondială, a devenit un real pericol, iar Statele Unite ale Americii reacționează pe măsură, și există teama că de la războiul declarativ al cuvintelor și amenințărilor s-ar putea trece la cel adevărat, ceea ce ar însemna un adevărat dezastru pentru omenire, mai ales când s-ar recurge la armele nucleare.
Și ca lucrurile să se complice și mai mult, în Europa se profilează la orizont o nouă amenințare: separatismul. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Catalonia, dacă această regiune își va atinge scopul de a obține independența și astfel a se separa de Spania, tinde să se transforme într-un precedent care, mai devreme sau mai târziu, va fi luat ca exemplu de alte mișcări separatiste, încât în cele din urmă harta UE, și în general a Europei, va avea o nouă configurație. Dar în acest caz am putea asista la destabilizarea UE, căci lucrurile s-ar putea complica în așa măsură, încât va fi greu să se ajungă la ceea ce se numește „restabilirea ordinii”. Și, din păcate, nici România nu va fi scutită de asemenea convulsii, cât timp există și puteri străine interesate de slăbirea statului român, care stat ar trebui să fie mai vigilent și mai interesat de propria soartă.
Toate aceste schimbări nu se pot produce fără vărsare de sânge și fără distrugeri, căci furia maselor dezlănțuite este devastatoare, având adesea urmări imprevizibile, așa cum s-a dovedit de multe ori de-a lungul istoriei.
Ce anume îi împinge pe oameni la asemenea fapte? Ce se dorește prin promovarea separatismului? De ce nu pot trăi cetățenii unei țări împreună, bucurându-se de pace și bunăstare? Doar pentru că suntem neamuri diferite sau pentru că avem religii sau culturi diferite ori din cauză că unii se cred superiori ori mai deștepți și mai puri decât alții? Oare vom trece de la înconjurarea țărilor cu garduri de sârmă ghimpată, pentru a se apăra împotriva năvălitorilor, la desprinderea unor regiuni din actualele țări și transformarea lor în „regate” independente? În această situație acestea își vor construi ziduri de apărare contra eventualilor invadatori? Oare ne vom întoarce în timpurile trecute, fiecare cu cetatea și moșia sa?! Dacă da, înseamnă că renunțăm la progres și lucrurile își vor urma cursul în jos nu în sus, și omenirea va avea toate șansele de a se întoarce în Evul Mediu și apoi în Comuna Primitivă, purtând veșnice războaie interstate. Cine are acest interes? Cui nu-i plac pacea, înțelegerea și colaborarea?! De ce trebuie să privim lumea împărțită între noi din interiorul cetății și voi, cei de dincolo de ziduri, oare nu suntem cu toții oameni? Și n-ar trebui să ne unim eforturile pentru a construi o lume mai bună pentru toți, în loc să ne despărțim și astfel să ne slăbim forțele?! Dar, desigur, omul încă este mânat de ambiții și orgolii, de invidie și ură, de lăcomie și sete de putere, de dorința de a cuceri și stăpâni, de instincte primare care îl readuc la starea ancestrală…
Un lucru este sigur: dacă oamenii nu vor găsi o cale de înțelegere și de conviețuire pașnică, vor ajunge la posibilul adevăr al prezicerilor, din anul 1099, ale cavalerului templier Ioan de Vezalay (sau Ioan de la Ierusalim) care avertiza omenirea despre cele ce se vor întâmpla peste o mie de ani, deci foarte aproape de timpul nostru. Una dintre aceste profeții spune că „Peste o mie de ani cei săraci și lipsiți de drepturi, cei fără acoperiș deasupra capului, vor porni un război distrugător în care vor fi ocupate multe țări și în care luptele cumplite vor aminti despre năvălirile barbare de odinioară”. Ne place însă să credem că acest lucru nu se va întâmpla, și că va birui rațiunea și iubirea față de semeni, neajungând să privim mereu peste zidurile separării, de teama celor pe care-i considerăm altfel decât noi, deci barbari sau dușmani… Încă ne mai rămâne speranța că Dumnezeu, care le rânduiește pe toate, va veghea asupra noastră, să trecem cu bine peste toate încercările venite din partea celor care … nu cred în Dumnezeu și nu se tem de pedeapsa Lui…, de fapt, de efectele propriilor cauze create.
Mihai Trifoi
