Acesta va fi prezent la „Agrofeszt”, festivalul iubitorilor și crescătorilor de animale, organizat în acest sfârșit de săptămână la Sfântu Gheorghe

Evenimentul, ce se va desfășura în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, va începe duminică, la orele 11.00, cu o paradă muzicală și va cuprinde o serie de programe artistice, concursuri, activități pentru copii, precum și o tombolă.
Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Covasna, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic, Direcţia Agricolă Covasna, Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Bovine, Primăria Sfântu Gheorghe, și Fundaţia „LAM” din Ilieni.
 „Să mutăm satul în oraș”- Motto-ul evenimentului
 Directorul Direcției Agricole Covasna, ing. Könczei Csaba, a declarat marți, 12 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă că: „Motto-ul acestui eveniment este să mutăm satul în oraș. Aceasta pentru că noi considerăm că locuitorii orașelor sunt puțin rezervați față de tot ce înseamnă agricultură. Într-o anumită măsură, poate mulți nici nu știu cu ce se lucrează pământul și ce utilaje se folosesc în zootehnie. Încercăm să aducem aceste îndeletniciri, această meserie de agricultor, în atenția locuitorilor orașului (…), să aducem mai aproape ruralul de urban. Aceasta a fost ideea generală. Bineînțeles că am încercat să cooptăm și alți organizatori, și am reușit. Trebuie să facem în așa fel încât consumatorul din oraș să aibă o deschidere mai mare spre produsele locale, produsele din zonă. (..:) Dorim să promovăm concurența și între producători, dar și între procesatori. O să avem și un concurs de gătit în ceaun, dar numai din carne de bovină – vrem să promovăm si gătitul din carne de bovină, care nu este prea comun – noi suntem mâncători de porc si de pasăre. Eu sper că acest eveniment va reprezenta un câștig pentru domeniul agricol din  județul Covasna.”

În cadrul festivalului va fi organizat și un concurs al bovinelor, care va fi jurizat de către personal specializat din țară, dar și de peste hotare. Vor fi premiate cele mai bune exemplare din patru categorii: viței, juninci, vaci primipare și vaci multipare.

Copiii și nu numai vor putea asista la prezentări ale tehnicilor de mulgere, vor putea degusta lapte proaspăt și vor avea ocazia să interacționeze cu animale, pe care nu au ocazia să le vadă decât în ograda bunicilor.

Oana-Mihaela Bărzic

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail