Două cereri pentru programul guvernamental „Tomate” – prin care producătorii agricoli din România vor fi susținuți să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), au fost înregistrate la nivelul județului, patru tone de roșii urmând să fie scoase pe piață de către aceștia, începând din luna noiembrie.
Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor în cadrul programului „Susținere tomate, 2017” este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an – sumă care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, „însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente”- conform informațiilor postate pe site-ul Guvernului, www.gov.ro.
Potrivit aceleiași surse, pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată „Program susținere tomate, 2017“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării; să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii; să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.
La nivelul județului s-au înregistrat două cereri de accesare a programului, un producător fiind din Cernat și celălalt- din Câmpu Frumos, conform datelor Direcției Agricole.
Fapul că doi producători agricoli s-au înscris în acest program poate fi de bun augur, în condițiile în care județul nostru nu are tradiție în cultivarea roșiilor și mai ales în cultivarea acestora în spații protejate.
„Nu este o cultură riscantă, dar în zona noastră, având în vedere că vremea este mai rece decât în Sudul României, cheltuielile cu încălzirea serelor sunt mai mari decât în Sud (…). Practic, la noi, această formă de sprijin, merită doar în ciclul de toamnă, pentru că astfel au plantat deja, încă nu trebuie să încălzească serele și ajung la recoltare prin noiembrie – decembrie (…).”- a declarat directorul Direcției Agricole a județului Covasna, ing. Könczei Csaba.
Potrivit acestuia, solicitanții au optat pentru a livra pe piață roșiile în perioada noiembrie – decembrie.
„Solicitanții au fost verificați, au suprafețele de 1000mp în spații protejate și trebuie să dovedească faptul că au vândut 2000 de kilograme de roșii (…). Practic, din noiembrie încolo, trebuie să iasă pe piață 4.000 de kilograme de roșii- din spații protejate- de la producători din județ.”- a spus directorul DAJ Covasna.
Potrivit acestuia, programul pentru susținerea tomatelor este programat să se desfășoare pentru cel puțin trei ani.
Un program guvernamental similar ar putea apărea pentru susținerea cultivatorilor de fasole.
Ana Ciorici Costache