În cadrul programului Tandem Turkey, pe data de 5 septembrie, va avea loc proiectul de cooperare culturală, care se desfășoară în două etape: în luna iulie a avut loc prezentarea din Istanbul, iar pe data de 5 septembrie se vor aborda temele din Sfântu Gheorghe.
Cooperarea s-a încheiat între două organizații, proiectul instituțional fiind desfășurat de către Studioul M din România și organizația Karakutu din Istanbul, Turcia.
Scopul proiectului implementat în cele două locații este acela de a prezenta în ambele orașe acele întâmplări, povești, destine umane, locații, care din oarecare motiv au o semnificație importantă și sunt relevante pentru viața comunității respective, însă importanța lor nu este încorporată în mod corespunzător în conștiința publică, sunt puțini cei care se amintesc de acestea, sau chiar nu știu nimic despre ei, au fost uitați în mod intenționat sau din neglijență. Metoda, care provine de la organizația turcă, se numește Plimbare prin Amintiri (Memory Walk) și, în esență înseamnă că cei interesați de plimbare vor parcurge un traseu prestabilit, fiecare stație a traseului fiind legat de o poveste, iar în aceea locație participanții vor asculta povestea respectivă.
Prin participarea Studiolui M, Plimbarea prin Amintiri se modifică, participanții pre-înregistrați însușindu-și cele mai importante momente ale poveștilor, întâmplărilor, printr-o reprezentație scurtă, adică, participanții nu vor fi doar simpli ascultători, spectatori pasivi, ci vor deveni parte a poveștii umane uitate.
Bazându-se pe succesul avut la ieșirea lor în Istanbul, artiști se pregătesc să prezinte trei povești la Sfântu Gheorghe, dintre acestea, două procesează destine umane concrete, în timp ce, cea de-a treia se leagă mai degrabă de o locație și de semnificația acesteia.
Membrii trupei din Sfântu Gheorghe: Veres-Nagy Attila, Gáll Katalin, din partea Studioului M, Sebastian Marina, din partea Teatrului Andrei Mureșanu, Katona Dávid, muzician și actor liber profesionist. Membrii echipei din Turcia: Elif Özsüt și Sevinç Coşkun.
Pentru a lua parte la Plimbarea prin Amintiri, organizată marți, 5 septembrie, de la ora 18:00, cei interesați pot să se înscrie pe adresa [email protected], iar detalii despre program se pot afla de pe pagina Facebook a evenimentului: The Hidden Stories of Sepsiszentgyörgy / Sfântu Gheorghe.
Programul Tandem Turkey s-a lansat în anul 2011, la inițiativa Fundației Culturale Europene ”European Cultural Foundation”, cu participarea a două organizații partenere locale: din Europa , organizația MitOst e.v. din Berlin, iar din Turcia, organizația Anadolu Kültür sunt cei care sunt responsabili de desfășurarea programului anual, cu o durată de un an și jumătate.