Locuitorii din Zona Buzaielor sau turiștii care vor să ajungă la băi, în Covasna, dinspre Buzău, pe drumului național 13E care leagă localitățile Barcani și Zagon, mai trebuie să aștepte până anul viitor pentru ca drumul de pâmânt, de cca 15 km, să fie reabilitat și modernizat.
Într-un comunicat de presă trasmis către redacția noastră de reprezentanții Biroului Senatorial nr. 2 Întorsura Buzăului se menționează că, la începutul lunii iunie a.c. senatorul PMP de Covasna, Gheorghe Baciu, a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, „având ca subiect starea precară a DN 13 E și modul în care se circulă pe tronsonul Barcani – Zagon al acestuia, tronson neasfaltat și greu practicabil în condițiile geografice și meteorologice specifice zonei”.
Sursa citată arată că: „În răspunsul primit în data de 27 iunie a.c. din partea Ministerului Transporturilor se specifică faptul că încă din luna aprilie a anului 2016 Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a făcut demersuri pentru includerea acestui tronson în programul de investiți al C.C.N.A .I.R. s.a. dar numai acum s-au înaintat spre aprobare valorile estimate pentru faza de întocmire a studiului de fezabilitate, în vederea acordării creditelor de angajament prin rectificarea Bugetului de Stat pe anul 2017. Profitând de faptul că Domnul Ministru Cuc își continuă mandatul în fruntea Ministerului Transporturilor în nou-instalatul Cabinet de Miniștri și că și-a afirmat disponibilitatea de a da curs solicitărilor viitoare în această privință, Domnul Senator Baciu își exprimă speranța ca îl va avea în continuare partener pentru monitorizarea modului în care vor fi rezolvate problemele ridicate în interpelarea pe care i-a adresat-o, în vederea finalizării pe parcursul anului viitor a reabilitării și modernizării acestei căi rutiere, importantă atât pentru locuitorii din zonă cât și pentru cei din țară interesați să frecventeze stațiunea balneo-climaterică Covasna.”
Prezent la Adunarea Generală a Forumului al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş care a avut loc sâmbătă, 1 iulie, la Miercurea Ciuc, senatorul PMP Gheorghe Baciu i-a îndemnat pe cei prezenți să-i aducă la cunoștință problemele cu care se confruntă locuitorii din județele Covasna și Harghita, pentru a le putea „duce” în fața Parlamentului. „ Vă rog să mă ajutați să pot să verific problemele existente. Sunați-mă, dați-mi „muniție” să am cu ce mă prezenta în Parlament!” a spus senatorul Gheorghe Baciu.
Maria Crețu-Graur