În fiecare an, 28 februarie reprezintă o zi de o mare importanță, dată la care Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933, ,,Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene’’, având ca scop ,,limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecția directă, fie micșorând eficacitatea atacurilor’’.
Pentru a marca importanța acestui eveniment, care este considerat data de naștere a Protecției Civile în România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna organizează, la nivelul județului, o serie de activități cu publicul menite să dezvolte comportamentul preventiv, după cum urmează:
- „ZILELE PORȚILOR DESCHISE”. Subunitățile de pompieri își deschid porțile, pentru toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul misiunilor acestora.
LOCAȚIE: sediile subunităților de intervenție
PERIOADĂ: 26 februarie – 04 martie, între orele 10:00-14:00.
Cu această ocazie, participanții vor vedea tehnica utilizată de salvatori în misiunile operative și, totodată, vor fi instruiți cu privire la modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.
- CAMPANIA NAȚIONALĂ DE INFORMARE PREVENTIVĂ PE DIFERITE SITUAȚII DE URGENȚĂ LA NIVELUL UAT. Activitate la care sunt angrenate toate serviciile voluntare pentru situații de urgență de la nivelul unităților administrativ teritoriale (UAT) ale județului Covasna.
LOCAȚIE: la nivelul UAT.
PERIOADĂ: 26 februarie – 03 martie.
Cu această ocazie, componenta preventivă de la nivelul serviciului voluntar pentru situații de urgență va fi angrenată în distribuirea de materiale informative și, totodată, vor fi reamintite cetățenilor măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență (cu tematica: incendiul la gospodării, arderi de vegetație uscată etc.).
- TEHNICI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR/MODUL DE COMPORTARE ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ:
- Cu această ocazie, salvatorii covăsneni vor prezenta, modul de aplicare a diferitelor tehnici și manevre de prim ajutor cu și fără echipamente, cât și modul de comportare în diferite situații de urgență. De asemenea, vor avea loc exerciții de evacuare la unități de învățământ din județ.
- Elevii vor fi ajutați să conștientizeze tehnicile de acordare a primului ajutor, să-și creeze un spirit preventiv, să cunoască și să exerseze modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență.
- Scopul exercițiilor de evacuare este acela de a dezvolta capacitatea de reacție rapidă și eficientă, și de a promova o cultură a prevenirii și a comportamentului adecvat în situații de criză.
- LOCAȚIE: la sediile unitățiilor de învățământ.
PERIOADĂ: 27 februarie – 01 martie.
- EXPOZIȚIE DE TEHNICĂ ȘI ECHIPAMENTE DE INTERVENȚIE.
LOCAȚIE: Centrul comercial ,,Sepsi Value Centre’’ din localitatea Sfântu Gheorghe.
DATA: .02.03.2024, începând cu ora 10:00.
- Expoziția tehnicii și echipamentelor de intervenție și prezentarea altor detalii privind activitățile salvatorilor covăsneni în cadrul punctului de informare preventivă, inclusiv promovarea profesiei de salvator și a activității de voluntariat.
- ZIUA EDUCAȚIEI PREVENTIVE ÎN LĂCAȘURILE DE CULT.
- Activități de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiective de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase.
- LOCAȚIE: Unități parohiale, județul Covasna,
- DATA: 03.03.2024.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Viteazul” al județului Covasna va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Sursa: ISU Covasna