O medalie de aur, patru de argint şi patru de bronz, aceasta este „recolta bogată” cu care s-au întors sportivii covăsneni de la competiţia de ju-jitsu „Cupa Kokoro Braşov – Open-ul Braşovului”.
Competiţia, organizată de Clubul Sportiv Kokoro Braşov, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi a adus la start 146 de sportivi de la 12 cluburi din ţară. Sportivii Clubului Show Time din Sfântu Gheorghe au aliniat un lot format din 18 copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, care au adus acasă 9 medalii, clasându-se pe locul V în concursul pe echipe.
Astfel, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat Ştefania Popa, în vârstă de 10 ani, care a obţinut medalia de aur, Ana-Maria Cucu, Raisa Ordace şi Nemeth Jozsef au obţinut medalii de argint, dar şi Cornel Duculeţ, care a participat la seniori. Bronzul a fost cucerit de Bogdan Ştefan, Alis Stoican, Vlad Artene şi Goaga Iulia. Cel mai bun sportiv al competiţiei a fost desemnat Tudor Jianu, de la Clubul Sportiv Kokoro Braşov.
Aceasta a fost ultima competiţie de acest gen programată pentru anul acesta. Însă, şirul întrecerilor sportive nu se opreşte aici, deoarece Clubul Sportiv Show Time va organiza concursul de biciclete „Oktober Cup Trial”, în colaborare cu Asociaţia Alpin Sport. Competiţia se va desfăşura duminică, 9 octombrie a.c., începând cu ora 10:00, în staţiunea Şugaş Băi.
Cu privire la activitatea clubului, prim-vicepreşedintele Cristian Şchiopu ne-a spus: ”În rest, ne pregătim deja de noul sezon. Avem şi patru copilaşi noi. Cine doreşte să se înscrie, să facă şi alte activităţi în afara şcolii, o poate face în fiecare zi de luni şi joi, la sediul Clubului Sportiv Show Time de la Casa Armatei (str. Oltului nr. 15) între orele 17-18”.
Clubul Sportiv „Show Time” a luat naştere în urmă cu un an, din iniţiativa unor tineri sportivi din Sfântu Gheorghe, care au dorit să arate partea frumoasă şi benefică a sportului. Activitatea se desfăşoară în cadrul a trei departamente, unul dintre acestea adresându-se persoanelor cu dizabilităţi.
Ana Alina Costache