Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori

V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații

. . Cu inima la trecători

 

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă

Nădejdea e numai la noi

Sărută-ți copile părinții și frații

Și-apoi să mergem la război

(…)

Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori

A noastră-i izbânda, ai noștri sunt frații

Trăiască în veci trei culori.

_mg_3507Orașul Sfântu Gheorghe a sărbătorit în cursul zilei de ieri eliberarea de sub ocupație străină. Tricolorul României a fost rearborat pe turla Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

La 72 de ani de când orașul Sfântu Gheorghe a fost eliberat de sub ocupaţia fascisto-hortystă, în cursul zilei de ieri a avut loc o ceremonie militară şi religioasă, în fața Primăriei municipiului, pe turla cărieia în anul 1944, la data de 8 septembrie, ostașii Armatei Române arborau drapelul tricolor ca semn al libertății.

Ceremonia a început cu onorul militar al Gărzii de onoare, urmat de salutul drapelului de luptă și de intonarea Imnului național, iar preotul militar al garnizoanei, Ioan Cucu a oficiat, mai apoi, serviciul religios. În discursul său, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a punctat că municipiul Sfântu Gheorghe a fost „prima brazdă de pământ românesc eliberată de Armata Română” de sub ocupația hortysto-fascistă, amintindu-l pe caporalul Gheorghe Arambașa – cel care a înălțat drapelul tricolor pe turla Primăriei, dar și pe locotenentul Păiș David și generalul Grigore Bălan, ca fiind „cei care și-au dat viața pentru reîntregirea neamului românesc”.

„În urmă cu 72 de ani, în această zi de septembrie, după patru ani de ocupație străină și după ce a plătit tribut prin jertfă și luptă, Armata Română a intrat în orașul Sfântu Gheorghe și l-a eliberat de sub ocupația hortysto-fascistă însemnând cu sânge o pagină de glorie din istoria orașului nostru și a neamului românesc. În acele zile de la începutul lunii septembrie, 1944, Armata Română nu a fost singură în luptele desfășurate în apropierea orașului Sfântu Gheorghe, ci a fost sprijinită și de românii localnici, a căror singură nădejde era Armata Română, cea care avea să le redea libertatea. Generalul Grigore Bălan, locotenentul David Păiș, caporalul Gheorghe Arambașa și mulți alții, sunt cei care și-au dat viața pentru reîntregirea neamului românesc, pentru apărarea democrației, libertății, dreptății și adevărului și care au redat românilor demnitatea și mândria. Noi, astăzi, le cinstim memoria și curajul, loialitatea și dragostea față de țară și de neam. Simbolistica actului de la 8 septembrie 1944 este una deosebită, marcând pe de-o parte încetarea unei ocupații militare care a îngrozit o lume întreagă, dar și începutul refacerii statului național unitar român. Dacă la 25 octombrie, de ziua Armatei, celebrăm și eliberarea orașului Carei, marcându-se eliberarea ultimei brazde de pământ românesc de sub ocupația hortysto-fascistă, sărbătoarea de la Sfântu Gheorghe marchează eliberarea primei brazde de pământ românesc de sub aceeași ocupație, dispusă printr-un dictat injust al puterilor fasciste, responsabile de declanșarea celui de-al doilea Război Mondial. Aceasta este ziua în care caporalul Gheorghe Arambașa, căzut apoi la datorie în luptele pentru reîntregirea țării, a arborat pe Primăria Sfântu Gheorghe drapelul României. Drapelul a rezistat o scurtă perioadă, fiind îndepărtat în perioada experimentului stalinist, a Regiunii Autonome Maghiare și repus ulterior în anul 1994.” – a declarat prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, în discursul său.

Tricolorul României a fost rearborat pe turla Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe

Dacă anul trecut Municipalitatea a refuzat arborarea tricolorului pe turla instituției, invocând faptul că lucrările de reabilitare a clădirii încă nu s-au finalizat, anul acesta drapelul a fost repus în locul unde în urmă cu 72 de ani, pe data de 8 septembrie 1944, caporalul Gheorghe Arambașa îl arbora ca simbol al libertății orașului.

„După 20 de ani, sub pretextul unor lucrări de reabilitare a clădirii Primăriei, drapelul României a fost îndepărtat de către Autoritățile locale, pentru ca în urmă cu un an, în cadrul ceremoniilor dedicate zilei de 8 septembrie, acestea să refuze arborarea sa de către veteranii de război. Astăzi, drapelul pentru care au luptat și s-au jertfit caporalul Gheorghe Arambașa, și milioanele de camarazi ai săi, este arborat din nou, acolo unde îi este locul, și nutrim speranța că adevărul istoric, dar și respectul pentru poporul român, pentru eroii și veteranii săi, vor învinge, iar autoritățile locale nu îl vor mai îndepărta așa cum numai regimul comunist a mai făcut-o. Administrația locală trebuie să înțeleagă că arborarea drapelului României, astăzi, este un pas spre normalitate, dar nu suficient, și că prin arborarea lui nu se face nimănui o favoare, căci prețuirea memoriei eroilor care au căzut pentru patrie și cinstirea veteranilor de război care au luptat pentru libertatea și unitatea națiunii române poate fi doar veșnică și nicidecum provizorie. Eroii noștri nu s-au pus în fața „monstrului fascist” cu gândul că acesta va fi doar adormit și reînviat vreodată, ci au luptat pentru ca el să fie răpus odată pentru totdeauna. De aceea, drapelul României trebuie să rămână arborat în permanență pe turla Primăriei din municipiul Sfântu Gheorghe pentru că acesta exprimă recunoștința tuturor generațiilor care au urmat față de cei care s-au jertfit din dragoste de țară, dar și faptul că Sfântu Gheorghe s-a eliberat sub toate formele de cea mai distructivă ocupație și ideologie cunoscută vreodată de omenire.” – a mai declarat prefectul în discursul său.

Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat recent pentru AGERPRES că legea reglementează foarte clar modul în care trebuie arborate drapelele pe instituţiile publice, iar din cauza unui ornament existent pe turlă, acesta nu poate fi arborat permanent. Însă, în semn de respect faţă de veteranii de război, se va găsi „o soluţie provizorie” pentru arborarea drapelului pe turlă pe data de 8 septembrie.

_mg_3537Prefectul județului Covasna a făcut un apel către autorităţile locale să nu mai îndepărteze drapelul de pe turla instituției, din respect pentru sacrificiul pe care eroii neamului şi veteranii de război l-au făcut luptând pentru ţară. Acesta a făcut referire și la evenimentele din ultima perioadă, care au generat proteste din partea unor reprezentanţi ai comunităţii româneşti, despre care a spus că, venind din partea unor autorități ale administrației publice, sunt percepute ca „manifestări anti-românești și șovine”: „Adresez un apel către primarul municipiului Sfântu Gheorghe să abordeze cu echilibru și rațiune această problematică și să asigure arborarea permanentă a drapelului național pe turla Primăriei curmând astfel animozități artificiale care cu siguranță nu servesc interesului general al frumosului nostru oraș. Fapte precum refuzul de arborare a drapelului României pe turla Primăriei, ridicarea unei coline monstruase care să mascheze ansamblul statuar Mihai Viteazul, afișarea de informații publice denigratoare la adresa marelui voievod Mihai Viteazul, sunt receptate de către comunitatea română ca manifestări anti-românești, șovine, în formă agravată, având în vedere că nu provin de la persoane fizice ci de la autorități ale administrației publice care ar trebui să își desfășoare activitatea pe criterii administrative, nediscriminatorii și nu pe criterii etnice.”

 

„Vom face santinelă la acest drapel”

După evocarea momentului istoric, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, colonelul în rezervă Ioachim Grigorescu, i-a promis prefectului Sebastian Cucu că veteranii de război vor păzi drapelul pentru ca acesta să nu poată fi dat jos:  „Domnule prefect, țin să vă anunț că veteranii de război, pensionarii militari din Ministerul Apărării și MAI vom face santinelă la acest drapel. La ora 18:00 intru eu în post de santinelă, la ora 12:00 colonelul Ivan și tot așa…”.

_mg_3585A urmat apoi depunerea coroanelor și jerbelor de flori la plăcuţa comemorativă din fața Primăriei, de către reprezentanți ai Consiliului județean Sfântu Gheorghe, ai Ministerului Apărării, ai structurilor aparținând Ministerului Afacerilor Interne din Garnizoană, Direcției de Informații a județului Covasna, Serviciului de Telecomunicații Speciale a județului Covasna, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere și a Veteranilor de Război Covasna, ai Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Covasna, dar și de către reprezentanții Direcției județene pentru Sport și Tineret Covasna, Consiliului local Sfântu Gheorghe, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Covasna, Agenției pentru Protecția Mediului și Gărzii de Mediu Covasna, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Covasna, Comisariatului județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna, Inspectoratului Școlar județean Covasna, Casei de Asigurări de Sănătate Covasna, Partidului Social Democrat, Direcției Silvice Covasna, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Covasna, Apelor Române Covasna, reprezentanții Ministerului Muncii în Teritoriu, Direcției de Sănătate Publică Covasna, Partidului Național Liberal Covasna, și Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.

Festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare în acordurile marșului „Treceţi batalioane române Carpaţii”.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail