Gabriela Corodeanu- fiica mijlocie a scriitorului Romulus Cioflec
Casa memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, cu-al său nuc umbros din curte, a fost gazda unei noi ediții a întâlnirii estivale a scriitorilor din județele Brașov, Harghita, Mureș și Covasna, denumită sugestiv „La umbra nucului bâtrân”, ce a avut loc săptămâna trecută, sâmbătă, în cadrul celei de a XXIV-a ediții a „Zilelor Andrei Șaguna”.
Participanții- scriitori și public- nici nu concep să nu fie prezenți, în fiecare an, la acest eveniment „ al cuvântului scris” și al prieteniilor de suflet.
„Testament spiritual” pentru fiica mijlocie
O surpriză a acestei ediții a constituit-o prezența în mijlocul nostru a doamnei Gabriela Corodeanu, din București, fiica mijlocie a scriitorului Romulus Cioflec, alături de un strănepotul al acestuia, Bogdan Negrea, din Măieruș.
Vorbindu-ne despre părintele pe care l-a avut alături doar până la vârsta de 13 ani, când acesta a urcat la ceruri, doamna Gabriela Corodeanu ne-a mărturisit, cu vădită emoție: „ O, Doamne! Ce să vă spun, cu tata am numai amintiri frumoase dar, din păcate, când eu am împlinit 13 ani, tata a murit. Până la 13 ani ce poți să trăiești alături de un tată minunat? Nu foarte multe, deoarece el mereu era ocupat cu scrisul- se scula dimineața la ora 6 și se așeza la masa de lucru. Timpul pe care ni-l putea acorda nouă, copiilor, nu era foarte generos, dar cât a fost, a fost copleșitor. ”
În mintea dar mai ales în inima fiicei mijlocii a scriitorului Romulus Cioflec au rămas întipărite cuvintele ce s-au constituit, timp de decenii, într-un veritab „testament spiritual” pe care părintele său i l-a făcut atunci când, la împlinirea vârstei școlare de 6 ani i-a dăruit un exemplar al cărții „Pe urmele destinului”, apărut în anul 1943: „ Gabrielei mele, la împinirea vârstei de 6 ani, la intrarea ei în viața școlară, ca zălog pentru sufletul ei. De câte ori va avea greutăți în viață să-și amintească de tatăl ei, de iubirea lui de oameni, de Dumnezeu și credința într-o viață curată”… „Poate am modificat puțin, dar aceasta este esența; a fost într-adevăr ca un testament spiritual pentru mine.” ne-a declarat, cu glasul inundat de lacrimi, doamna Gabriela Corodeanu.
Aceasta a adresat mulțumiri tuturor celor care și-au adus contribuția la transformarea în muzeu a casei în care scriitorul Romulus Cioflec a văzut lumina zilei și a trăit o parte a vieții sale, afirmând că „ mare lucru că s-a renovat casa, că arată bine, că este deschisă publicului pentru ca și alții să știe despre existența lui!” și totodată a adresat felicitări doamnei prof. Luminița Cornea despre care a afirmat că „ știe mai multe decât mine despre părintele meu”, pentru tot efortul pe care îl depune pentru cercetarea vieții și operei scriitorului Romulus Cioflec și păstrarea memoriei acestuia.
Sănătate și voie bună tuturor!
Amfitrioana recentei ediții „La umbra nucului bătrân” de la Araci, nimeni alta decât prof. Luminița Cornea, în calitate de reprezentantă a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, în calitate de organizator, s-a adresat celor prezenți cu „urarea scriitorului Romulus Cioflec”, patronul spiritual al acestui eveniment organizat la Araci, care era „SĂNĂTATE și VOIE BUNĂ!”
Iar pentru că doi prieteni dragi nouă ne-au părăsit, între timp, s-a păstrat un moment de reculegere pentru scriitorul Daniel Drăgan, membru al Uniunii Scriitorilor, fiiliala Brașov, și pentru prof. Ioan Roman, fost președinte al Cercului Astra Bălan.
Caietele de la Araci- „o foarte serioasă și temeinică arhivă de istorie literară”
Primul moment al întâlnirii de sâmbăta trecută a fost marcat prin lansarea numărului 5 al revistei de literatură „Caietele de al Araci”- revistă a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni.
Vorbind despre această nouă apariție editorială, prof. dr. Nicoale Scurtu, un foarte bun cunoscător și cercetător Romulus Cioflec- viață, activitate, operă- a spus, printre altele:„Apariția unui nou număr al revistei „Caietele de la Araci” este un eveniment literar nu numai de rezonanță locală, ci de rezonanță națională. Doamna prof dr. Luminița Cornea – o eminentă cercetătoare în domeniul lingvisticii, cu un doctorat strălucit la Universitatea din Cluj, a decis, în urma unor consultări atente, să editeze o revistă a Casei Memoriale a lui Romulus Cioflec, ca să eternizeze, de fapt, numele acestui scriitor, toposul acestui scriitor, Araciul, și mai ales receptarea gliei în spațiul literar românesc, și nu numai. De aceea, a apelat cu consecvență și cu tenacitate la apostoli din toate părțile, din toate zările care au cunoscut fie pe autor, fie pe familia autorului ori urme pe care le-a lăsat autorul în istoria literară și în istoria culturală a țării, și această revistă, ajunsă la nr. 5, reprezintă, de fapt, o foarte serioasă și temeinică arhivă de istorie literară în care se adună date, informații, precizări, restituiri, retranscrieri, configurări, fără retușări, privind opera și destinul acestui scriitor atât de puțin cunoscut nu numai aici la Araci, în toată țara. Un scriitor care nu este în curricula școlară, care nu este trecut în manualele școlare, care figurează când și când în unele istorii literare și în dicționare, e practic necunoscut. Un rol însemnat îi revine doamnei prof. Luminița Cornea. Faptul că un scriitor suscită interesul generațiilor ce vin e un semn că acel scriitor a comunicat ceva în timp. Datoria noastră, și mai ales a școlii și a celor care ies de pe băncile școlii este să continuie să reactualizeze, să restituie și să cerceteze cu profunzime mesajul social, istoric și politic pe care l-a transmis, prin operele sale literare, Romulus Cioflec.(…) Romulus Cioflec, în această parte a țării reprezintă o bornă spirituală, culturală, care trebuie să fie cercetată și restituită marelui public, întâi de toate generațiilor tinere, în școală, în liceu, în universitate, și prin astfel de activități noi, de fapt, venim în sprijinul recunoașterii și reactualizării unei valori estetice absolute. Ca prozator el se situează între Liviu Rebreanu și Ion Vlasiu- este un prozator dur al vieții din Ardeal, care a plecat din Ardeal în lume și și-a croit un destin; a pornit de foarte de jos și a ajuns acolo unde aripile au cedat, cât mai sus.”
„De veghe în lanurile secerate”
„Prețuim abia când pierdem
Singurătatea ne aduce
regrete
remușcări
recunoștință pentru clipele fericite
rugă pentru iertare și mântuire.”
Publicul prezent la Araci s-a bucurat să o aibă alături pe binecunoscuta poetă Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care și-a lansat cel de al 15-lea volum al său intitulat „De veghe în lanurile secerate”.
În prezentarea pe care a făcut-o acestui volum, prof. Luminița Cornea amenționat: „Volumul a apărut la Editura Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, anul acesta, și constutuie o ofrandă postumă adusă soțului domniei sale, actorul Laurențiu Nicolau. De aceea, putem spune că poeta, în special cu acest volum se află pe o cărare a cântărilor. O demonstrează, spun eu, și motto-ul de pe coperta 4 -„Acum când fără întoarcere te-am pierdut, încep să te aflu”(Omar Khyyam), la fel și motto-ul de la începutul volumului ce ne aduce aminte de cele sfinte-„Fericit e omul care a suferit, căci el a găsit viața. Cunoaște ceea ce este înaintea feței tale și vei descoperi ceea ce e ascuns”(Învățăturile apostolilor).
Vorbind despre OMUL care i-a fost alături și cu a cărui plecare în ceruri nu se poate împăca, încă, poeta Anthonia Amatti a spus: „Defectele pe care le-am găsit la acest bărbat le-am întâlnit la toți bărbații pe care i-am cunoscut; calitățile pe care le-am găsit la omul acesta, nu le-am întâlnit la niciunul. (…) Numai cel ce nu a cunoscut singurătatea este un om fericit, de aceea, doresc tuturor de aici să păstreze lângă el tovarășul cu care a împărțit binele și răul, așa cum a jurat, la un moment dat, în viață.”
Eminescu…a fost cu noi:
„Însemne ale nemuririi eminesciene”
În acest an, „La umbra nucului bâtrân” de la Araci a poposit și prof. dr. Catinca Agache din Iași, care, după ce a vizitat meleagurile înstrăinate unde sunt busturi ale lui Eminescu, a adunat informațiile în volumul „ Însemne ale nemuririi eminesciene la românii din afara granițelor țării (1945-2016)”, pe care l-a lansat în cadrul acestui eveniment.
În discursul său, prof. dr. Catinca Agache a arătat:„M-am ocupat de literatura românilor din jurul granițelor- mi-am dat un doctorat în această tematică deloc ușoară- și am continuat pe acest subiect cercetând și alte aspecte. Printre aceste aspecte m-a interesat modul în care este perceput Mihai Eminescu la românii din afara granițelor, de mai aproape de granița noastră și de mai departe. M-a interesat pentru că oriunde am fost și cu Astra, și la diferite festivaluri sau saloane de carte, construind poduri de cărți peste Prut sau dincolo în Cernâuți, mergând cu Liga Culturală sau cu alte societăți culturale din țară, am constatat că pentru românii rămași în afara granițelor actuale ale țării cuvintele Țară, Eminescu, Ștefan cel Mare, Iisus Hristos au o greutate aparte. Au rezistat de-a lungul timpului tocmai agățându-se puternic de simbolul care l-a reprezentat și îl reprezintă Eminescu, de imaginea Mântuitorului, de limba care le-a fost interzisă- și multora le este interzisă și acum- și de aceea am considerat că aceste eforturi ale lor de păstrare a identității noastre naționale, în construirea și în amplasarea de statui, monumente, închinate Luceafărului poziei românești, poetul nostru național, merită adunate într-un singur document. Cartea se numește „Însemne ale nemuririi eminesciene la românii din afara granițelor țării (1945-2016)”- și mă refer la cea de-a doua Românie- Basarabia, nodul Bucovinei, Transcarpatia, sudul Basarabiei, Ținutul Odesei, a Buceagului, la Ungaria- partea locuită de români- chiar dacă din ce în ce mai asimilați-, la românii din Voivodina, din Timocul sârbesc, la aromânii străromâni, și ceva mai departe pe unde l-au purtat pașii pe Eminescu-adică în Germania, în Austria unde se găsesc, deasemenea, însemne ale nemuririi sale. Ce pot să vă spun este că deși în țară s-a încercat dărâmarea acestui mit, și se știe că orice popor dacă nu are un mit, nu există în istorie, românii din afara granițelor s-au ținut cu ambele mâini de acest mit cultural al nostru, și consider că noi toți trebuie să luăm atitudine atunci când cineva încearcă să ne dărâme miturile, și se încearcă puternic astăzi mai ales, din păcate, așa cum s-a întâmpalt după 1945.S-a încercat cu Eminescu, s-a încercat cu limba noastră, cu istoria noastră batjocorită, se încearcă acum cu Biserica Ortodoxă Română. Dacă acești piloni ai culturii naționale se frăgezesc, și substanța, firul etnic al poporului nostru se șubrezește.(…) Această carte este scrisă din mare dragoste și reverență în fața celui care a fost nu numai un mare poet, un mare publicist și o mare conștiință care a depășit mult epoca, care este atât de prezent astăzi, și actual.”
„Anotimp sihastru”…în plină vară
Poeta Mihaela Aionesei din Tg. Secuiesc a fost prezentă, pentru a patra oară, la această întâlnire estivală a scriitorilor din județele Brașov, Harghita, Mureș și Covasna, aducând cu ea, pentru lansare, un nou volum intitulat „Anotimp sihastru” editat de Editura Ștefadina București, cu sprijinul financiar al SC Ștefadina Comserv SRL.
„Mihaela are o poezie mai deosebită față de poeziile care au fost citite astăzi, aici, până și titlurle sunt deosebite, zic eu – „Cămașa de sare”, „Anotiomp sihastru”- a remarcat prof. Luminița Cornea.
Mereu invadată de emoții atunci când vorbește despre poeziile ei, pe care le scrie „atunci când sunt mai tristă, fiindcă găsesc eu, probabil, ușurința de a scrie atunci când ceva din mediul înconjurător sau din societate sau din viața personală mă afectează în mod deosebit, și atunci pot să scriu”, Mihaela Aionesei a precizat: „Volumul Anotimp sihastru este al doilea pe anul acesta, după Cămașa de sare . . tipărit la Editura Vatra veche, volum care face parte din Colecția celor 100 de volume dedicate Marii Uniri de la 1918, lucru care m-a onorat și m-a bucurat foarte mult. Acest volum pot să spun este un dar; deși era scris de ceva timp -în el am mai pus câteva poezii noi, scrise anul acesta – nu era programat să-l scot anul acesta, dar am avut bucuria să asist la un mic complot: Maria Graur, domnul Ioan Lăcătușu și directorul Editurii Ștefadina din București, dl Mihai Nicolae m-au susținut și m-au ajutat să pot scoate acest volum. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi mai scoate unul anul acesta, sper până în august, eu așa mi-am propus. (…) Ca o concluzie a acestui volum, am scris o poezie care vrea să spună că indiferent cât de grea este viața, indiferent prin ce trecem și cum trecem, IUBIND, se poate!, acesta este și titlul poeziei.”
Capitol cu INGERI
Dintr-un volul COLECTIV
„A scrie poezie este ca și cum ai făuri îngeri
din aerul pe care-l respiri
Și i-ai îmbrăca în lumina ochilor proprii,
Dăruită ție de Dumnezeu.”
„Lumina aceasta mereu a fost prezentă, am întâlnit-o în toate poeziile care s-au citit, este prezentă și în „Caietele de la Araci”. Important este să aducem lumină și în ochii, în privirea, în ființarea semenului nostru, a aproapelui nostru pentru că noi ne putem citi prin această lumină din ochii lui” a menționat prof. Luminița Cornea, vorbind succint despre acest nou volum de poezie al poetul Ionel Simota, din Miercurea Ciuc.
Acesta a îmbrăcat cu lumina propriilor ochi și cu iubirea sa de oameni și de cuvântul scris și a dus în fața publicului un volum cu o prezentare grafică deosebită, care se dorește a fi și un omagiu adus „îngerilor” ce au pierit în tragedia de la Colectiv.
„Acest volum inițial trebuia să aibă un alt titlu; era aproape scris și pentru că am fost oarecum marcat de ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, am considerat că este un gest de bună-credință și de omenie să-l intitulez așa: Capitol cu ÎNGERI. Volumul are o dublă semnificație: nu numai că are un capitol cu poezii închinate celor ce s-au întâmplat la Colectiv, dar până la urmă volumul acesta este un Capitol cu îngeri din ceea ce am scris eu până în această zi, cu ajutorul bunului Dumnezeu. (…) Cartea este o carte foarte vie, luminoasă, am scris-o cu tot sufletul” a spus poetul Ionel Simota.
v
Evenimentul „La umbra nucului bâtrân” de la Casa memorială „ Romulus Cioflec” a cuprins și trei momente artistice cu muzică și poezie susținute de Alexandra Voiculescu, fostă elevă a Liceului de Artă „ Plugor Șandor” Sf. Gheorghe, proaspăt admisă la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov.
Maria Crețu-Graur
