În cadrul acţiunilor premergătoare Sărbătorilor Pascale desfăşurate la nivelul judeţului Covasna, poliţiştii din cadrul structurilor de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu inspectori din cadrul DSVSA – Covasna, au acţionat pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, în cursul zilei de miercuri, având drept scop combaterea evaziunii fiscale şi a infracţionalităţii de natură economică.

Astfel, în urma controalelor efectuate, la una din societatăţile comerciale vizate au fost constatate o serie de nereguli în sensul că anumite produse şi mărfuri care, deşi erau conforme din punct de vedere sanitar-veterinar, erau depozitate în condiţii neconforme, alături de alte mărfuri cu termenul de valabilitate expirat.

În consecinţă s-a procedat la indisponibilizarea a aproximativ 700 kg de carne şi produse din carne, în valoare estimativă de 10.000 lei, urmând ca după efectuarea inventarului şi finalizarea verificărilor să se dispună şi măsurile legale.

IPJ Covasna

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail