În fiecare an, la 6 aprilie, este sărbătorită Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, o zi ce oferă oportunitatea de a recunoaşte rolul pe care sportul şi activitatea fizică îl joacă în comunităţile şi în vieţile oamenilor din întreaga lume, potrivit https://www.un.org/.
La 23 august 2013, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 67/296, a declarat ziua de 6 aprilie drept Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace, ceea ce a reprezentat recunoaşterea influenţei pozitive pe care sportul o poate avea în progresul privind drepturile omului şi asupra dezvoltării sociale şi economice, potrivit www.un.org.
Iniţiativa a fost susţinută şi de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), în calitatea sa de Observator Permanent al ONU, întrucât Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace evidenţiază rolul şi contribuţia organizaţiilor sportive în programele de schimbare socială şi dezvoltare umană.
În 2021, îndemnul Zilei internaţionale a sportului pentru dezvoltare şi pace este #OnlyTogether can we play or cheer again (doar împreună putem să ne jucăm sau să ne înveselim din nou-n.red).
Sportul are puterea de a schimba lumea; este un drept fundamental, un instrument puternic pentru consolidarea legăturilor sociale şi promovarea dezvoltării durabile şi a păcii, precum şi a solidarităţii şi respectului. Prin abilităţile noastre individuale unice şi puterea colectivă, putem să ne reunim şi să împărtăşim modalităţi creative de a ne îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea prin sport şi activitate fizică – chiar şi din limitele propriilor case.
Pandemia de COVID-19 a făcut dificilă adunarea ca prieteni, pentru echipe sportive şi fani de a concura, a juca şi a se bucura împreună. A afectat indivizii, societăţile, organizaţiile şi economiile. Măsurile adoptate pentru a învinge pandemia au atins fiecare aspect al vieţii noastre, inclusiv sportul. Însă sportul în sine are un rol important şi poate contribui la consolidarea rezistenţei şi în recuperarea după pandemie. Sportul poate ajuta în efortul de a reconstrui mai bine o lume mai rezistentă şi echitabilă.
Totodată, sportul poate ajuta la promovarea corectitudinii, egalităţii, incluziunii şi perseverenţei. Sportul şi activitatea fizică ne pot ajuta, de asemenea, să trecem prin perioade de criză, cum ar fi criza sanitară prin care trece întreaga lume în acest moment, prin reducerea anxietăţilor şi îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mentale. Sportul profesional oferă, de asemenea, locuri de muncă şi venituri multor oameni din întreaga lume, constituind un sector integrant pentru succesul economic al multor comunităţi şi regiuni.
Sportul poate trece graniţele şi sfida stereotipurile şi poate inspira speranţă tuturor naţiunilor, dar vom putea reveni la acest lucru numai dacă ne vom recupera şi vom ajuta la încetarea pandemiei, asigurându-ne că toţi suntem protejaţi împotriva COVID-19.
Sportul şi jocul, pentru sistemul ONU, inclusiv pentru UNESCO, sunt drepturi ale omului, care trebuie respectate şi aplicate la nivel mondial. De asemenea, sportul este o activitate fizică din ce în ce mai recunoscută şi este folosită ca un instrument cu costuri reduse şi cu un impact ridicat în eforturile de dezvoltare umanitară şi de consolidare a păcii, nu numai de sistemul ONU, ci şi de organizaţiile neguvernamentale, guverne, federaţiile sportive, forţele armate şi mass-media.
Rolul sportului, în ceea ce priveşte progresul social, este recunoscut, de asemenea, în cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: „Sportul este, de asemenea, un factor important de dezvoltare durabilă. Recunoaştem contribuţia din ce în ce mai mare a sportului la realizarea dezvoltării şi a păcii, în promovarea toleranţei şi respectului, la contribuţiile pe care le aduce la procesul de împuternicire a femeilor şi tinerilor, indivizilor şi comunităţilor, precum şi faţă de obiectivele privind sănătatea, educaţia şi incluziunea socială”.
AGERPRES
* Explicaţie foto: EPA Înotători în bazinul din Park Road Lido, Crouch End, nordul Londrei (29 martie 2021). Guvernul Marii Britanii a ridicat mai multe restricţii în cadrul lockdown-ului. Au fost redeschise o serie de facilități sportive în aer liber, inclusiv piscine, terenuri de tenis și terenuri de golf și sporturile organizate în aer liber au putut fi reluate. De asemenea, două familii sau grupuri de până la șase persoane se pot întâlni acum în aer liber.