Hand writing

Un procent de 57,7% din totalul candidaților din județul Covasna care au susținut examenul de definitivare în învățământ (sesiunea 2019), au obținut medii de trecere, după contestații.

Proba scrisă a examenului s-a desfășurat în data de 24 iulie, la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Sfântu Gheorghe, desemnat centru de examen în județul nostru.

Conform informațiilor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, la proba scrisă s-au prezentat 83 de candidați. 5 s-au retras din examen, iar numărul lucrărilor evaluate în centrele de evaluare a fost 78.

Înainte de contestații, numărul candidaților admiși (cu note de 8 și peste 8), înregistrat înainte de contestații, a fost de 42, astfel că procentul de promovare înregistrat atunci a fost 53,9%. După soluționarea contestațiilor, procentul de promovare a crescut în județ la 57,7%.

La nivel național,procentul final de promovare, după soluționarea contestațiilor, a  ajuns la  77,89%(în creștere cu 2,61%, comparativ cu rezultatele inițiale: 75,28%). Rata finală de reușită din 2018 a fost 79.59%, conform Ministerului Educației Naționale (MEN) Potrivit aceleiași surse, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8. Aceasta se calculează ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen.

În acest an, judeţul cu cea mai mare rată de promovare este Dâmbovița (87,06%), în timp ce rata de promovare cea mai scăzută s-a înregistrat în județul Călărași (57,14%). În Capitală, procentul este de 85,96%.

MEN a reamintit că au putut participa la proba scrisă candidații care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

„Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.”- a transmis MEN.

Ana Ciorici COSTACHE

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail