Pe 01 octombrie 1973, la Sfântu Gheorghe lua fiinţă Clubul Sportiv Oltul, instituţia sportivă care de-a lungul anilor a reprezentat coloana verterbrală a sportului din județul Covasna.

Scurt istoric

Clubul a cunoscut mai multe denumiri, începând cu C.S. Oltul, apoi Clubul Sportiv Muncitoresc şi în cele din urmă Clubul Sportiv Municipal, denumire păstrată până în prezent.

Clubul a avut iniţial trei secţii de activitate: handbal feminin, fotbal şi lupte. Din 1981, odată cu trecerea la titulatura de CSM, secţiilor iniţiale li s-au adăugat cele de atletism, handbal masculin şi tenis.Nu ar fi deloc uşor să trecem în revistă numele tuturor celor care s-au implicat în activitatea clubului şi ale sportivilor care au activat de-a lungul anilor, dar am dori să relevăm cele mai bune performanţe obţinute de fiecare disciplină.

Lupte libere- Mátéfi Árpád și fabrica lui de campioni

     Secţia care de la începuturile activităţi şi până astăzi a avut poate cea mai bună continuitate a performanţei a fost cea de lupte libere. De-a lungul timpului, rezultate deosebite au obţinut Sándor Lajos, Elekes Endre, Cserei György, Fancsali Lajos, Bálint György, Hatos Péter şi Mátéfi Árpád. Acesta din urmă, dând dovadă de un devotament deosebit faţă de club, pregăteşte de ani buni de zile grupele de lupte ale clubului, menţinând CSM-ul în elita luptelor libere. Luptele Libere se remarcă drept disciplina de vârf a ultimilor ani, cu extraordinarele rezultate ale grupei de lupte libere fete, condusă de Mátéfi Árpád. Estera Dobre este sportiva cu cele mai importante performențe. De trei ori vicecampioană europeană, Estera a fost prezentă la fel ca și Ana Maria Pavăl la Jocurile Olimpice de la Beijing-2008. Tot la capitolul lupte o amintim și pe Incze Kriszta, o tânără luptătoare care promite mult.

Atletismul – sute de medalii

Înii ’80, atletismul a reuşit să devină o secţie etalon, reprezentând de asemeni unul dintre centrele de bază ale ţării.Trei sportivi ai CSM – Florin Ionescu, Ovidiu Olteanu şi Stela Olteanu – au participat la Jocurile Olimpice de Vară de la Atlanta (1996), Ionescu repetând performanţa şi la Sidney 2000, iar  Bobocea Claudia a participat la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro-2016.  Florin Ionescu rămâne sportivul cu cele mai mari performanţe din istoria clubului, cu patru finale de campionat mondial, cel mai bun loc ocupat fiind 5 la Goteborg, două participări la Olimpiadă şi două recorduri naţionale.

CSM Sf,Gheorghe are doi sportivi  în componența loturilor naționale,Vasile Rut Cristiana, componenta lotului național și olimpic la tineret și seniori, și Mititelu Damian Didier, component al lotului național de tineret și seniori.

Handbalul – de la extaz la agonie

Echipa de handbal feminin s-a bucurat de două generaţii deosebite în anii 1982 şi 1987, ani în care echipa a promovat şi activat în prima divizie. De-a lungul timpului, la Sfântu Gheorghe au activat componente ale naţionalei de junioare a României, Kozma Tünde, Ferenczi Piroska, Adina Ion şi Anca Gombocz, dar şi sportive care au evoluat în prima reprezentativă, binecunoscutele Doina Kopacz, Rita Florea sau Mária Török.

Echipa masculină de handbal nu a avut viaţă lungă, însă în anii de activitate s-au remarcat sportivi precum Frenko Ştefan, Alexandru Ceangău, Ion Vlădescu, Csatlos Lajos, Ruzsa Ștefan sau Pásztor György. Momentan CSM are doar echipe de handbal de juniori III, masculin

Arte marțiale- Judo.

O secție relativ nouă a CSM este cea de arte marțiale. Faptul că e nouă, nu înseamnă însă că este și slabă, întrucât sportivii antrenați de Petru și Cristina Oltean ies învingători de pe tatami la categoriile lor de greutate și vârstă. Cristina Oltean este multiplă campioană națională la ju-jitsu, la fel și Szőke Attila, care a ratat „la mustață” titlul balcanic. Vlad Codreanu, Alin Panciu, Daniel Bulai sau Anita Găban sunt doar câteva nume crescute sub îndrumarea senseiului Oltean Petru, care promit și mai departe să aducă rezultate notabile.

Oltean Veronica Elena sportivă de performanță, multiplă campioană natțională, campioană  europeană și campioană mondială,  aceste rezultate au promovând-o în componența Lotului Național de Cadete de la Cluj Napoca.

Gimnastica – secție nouă

Secția de gimnastică s-a identificat în ultimii ani cu performanțele lui Adrian Bucur, prezent și el la Jocurile Olimpice de la Beijing și la mai multe ediții de Campionate Europene și Mondiale. Emanuel Badila,triplu campion național la individual compus, sol și cal cu manere, la categoria junior I, component al echipei naționale de gimnastică, participant la Campionatelor Europene la Montpeler-2012, Sofia-2014.

Antrenorul Liviu Botoș lucrează la identificarea și formarea altor gimnaști pentru ca, spune el, gimnastica din județul Covasna să își recapete faima de odinioară.

Nu ar fi deloc ușor să trecem în revistă numele tuturor celor care s-au implicat în activitatea clubului și al sportivilor care au activat de -a lungul anilor, dar am dori să relevăm cele mai bune performanțe obținute de fiecare disciplină.

CSM Sfântu Gheorghe oferă copiilor si adulților ocazia de a-si dezvolta corpul fizic practicând sportul. Cursurile organizate se adresează atât copiilor cât și adulților, pe diverse nivele de complexitate, și sunt ținute de antrenori renumiți.

CSM Sfantu Gheorghe mulțumeste colectivului si angajaților pentru efortul depus în obținerea acestor rezultate, multumește tuturor care au ajutat și sprijinit clubul: Instituția Prefectului Covasna, domnului subprefect Boricean Cosmin;  Primaria Sf.Gheorghe, domnului primar Antal Arpad;  președinte PNL Covasna, domnului Floroian Olimpiu, consilier local Comăneci Liviu.

CSM Sfântu Gheorghe           

Carcadia George                                                                                Secții:

Director                                                                                               Atletism:  Pirusca Laura

Arte Marțiale: Oltean Vița Cristina

Handbal: Bărbos Viorel

Gimnastică: Botos Liviu

Judo: Oltean Petru

Lupte: Matefi Arpad

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail