Un număr de 5.000 de puieţi de arţar şi stejar vor fi plantaţi luna aceasta în staţiunea Şugaş Băi, printr-un program de educaţie ecologică şi civică a elevilor iniţiat de Fundaţia Comunitară (HKA) Covasna, dar, din cauza situaţiei epidemice existente, elevii nu vor mai fi implicaţi în respectiva acţiune.

Directorul executiv al Fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat că acţiunea de plantare va fi realizată de o firmă privată specializată, iar elevii se vor ocupa pe viitor de îngrijirea acestor copaci.

„Având în vedere situaţia nefericită şi începerea vegetaţiei, plantarea forestieră planificată în programul ‘Poarta Soarelui’ va avea loc printr-o procedură de urgenţă în această săptămână, în loc de aprilie, luna planificată iniţial. În urma consultării cu oficialii, implicarea elevilor nefiind permisă, trebuie să încredinţăm plantarea celor 5.000 de puieţi de arţar şi stejar unor profesionişti. Puieţii au fost deja comandaţi, astfel încât nu este posibil să se amâne acţiunea pentru o dată ulterioară. Ne pare foarte rău că nu putem continua în conformitate cu obiectivul programului, dar, în această situaţie, trebuie să acţionăm urgent pentru a ne asigura că puieţii nu sunt distruşi. Elevii care au participat la pregătiri vor putea contribui la îngrijirea puieţilor plantaţi, precum şi la plantările planificate în anii următori”, a declarat Bareczki Kinga.

Aceasta a mai adăugat că intenţia iniţiatorilor este să planteze câte 2.000 de arbori anual.

„Este un caz special acum şi nu avem altă cale, dar vom continua programul de conştientizare şi educare a copiilor, precum şi cel de plantare, cu câte 2.000 de copaci anual”, a mai spus aceasta.

Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată în urmă cu aproape zece ani la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante, precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport.

De-a lungul timpului, Fundaţia s-a implicat în mai multe proiecte ce vizează protejarea mediului înconjurător, iar în urmă cu cinci ani a iniţiat programul „Un copac pentru generaţia următoare”, în scopul revitalizării livezilor de pomi fructiferi şi salvării soiurilor tradiţionale aflate pe cale de dispariţie.

Programul a devenit o tradiţie, în fiecare an fiind distribuiţi mii de puieţi de pomi fructiferi, în special în comunităţile din mediul rural din judeţul Covasna.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail