– este bilanţul realizat în urma disputării finalei Campionatelor Naţionale de Ju-Jitsu rezervate aspiranţilor şi juniorilor 

Sportivii de la CSM Sf. Gheorghe, antrenaţi de Oltean Petru, reuşesc să adune medalii după medalii la toate competiţiile la care iau parte. Astfel, de la finala pe ţară a Campionatelor Naţionale de Ju-Jitsu rezervate categoriilor de aspiranţi  şi juniori ce a avut loc la  sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, sportivii covăsneni s-au întors acasă cu 20 de medalii (4 de aur, 7  de argint şi 9 de bronz), pe care le-au obţinut  la cele două secţiuni competiţionale : duo-demonstrativ şi fighting.

Potrivit antrenorului CSM, Oltean Petru, la competiţia la care au fost prezenţi în jur de 250 de sportivi din înteraga ţară, în lipsa bugetului, Clubul Sportiv Municipal Sfantu Gheorghe a deplasat doar 12 sportivi riguros selectionaţi în cadrul secţiei, aceştia fiind înscrişi la două sau chiar trei probe de concurs. Beneficiind de o foarte bună pregătire,  elevii săi au obţinut următoarele rezultate :

Fighting:

Locul I: Oprea Cristian cat. -77kg juniori; Păncescu Alin cat. +94 kg junior; Codreanu Vlad cat. -60 kg aspiranţi şi Nagy Alpar cat. -81kg aspiranţi;

Locul II: Găban Bianca cat. -57 kg aspirante şi –55 kg junioare; Vaida Robert cat. -73 kg aspiranţi; Dornescu Mihai cat. -69 kg juniori; Macovei Răzvan cat. -77kg juniori şi Codreanu Vlad cat. -62kg junior;

Locul III:  Farkas Alexandru cat .-85kg juniori.

Duo-Demonstrativ:

Locul III: Găban Bianca şi Dornescu Mihai – mixt juniori; Nagy Alpar şi Vaida Robert – masculin aspiranţi; Bulai Daniel şi Codreanu Vlad -masculin juniori.

Pe baza punctajului obţinut, CSM Sf. Gheorghe s-a clasat pe poziţia a doua la secţiunea fighting, pe locul trei la secţiunea duo-demonstrativ şi pe un foarte onorant loc trei în clasamentul final pe cluburi participante.

„Mulţumirea mea ca antrenor este foarte mare, sportivii mei calificându-se în toate finalele de categorie de greutate, la care am participat. Am atacat cele mai gerele categorii de greutate cu mulţi sportivi înscrişi, care se pot lăuda cu experienţa lor competiţională, dar mai ales cu rezultate internaţionale remarcabile” a declarat antrenorul Oltean Petru.

Acesta a menţionat că sportivii care au reuşit să se claseze pe primele trei poziţii vor intra în lotul naţional al României. Totodată, Oltean Petru a precizat că la sfârşitul acestui an se vor desfăşura Campio­na­tele Balcanice,  în Grecia, la Athena, şi  Campionatul Mondial de Ju-Jitsu,  în  România, competiţii la care speră ca sportivii de la CSM Sf. Gheorghe să urce pe podiumul de premiere.

„Pe această, cale doresc să mulţumesc conducerii clubului pentru sprijinul, susţinerea şi încrederea acordată lotului de sportivi propus de mine pentru pariciparea la această com­petiţie. De asemenea, doresc să adresez mulţumiri şi firmei Ecosil pentru sprijinul acordat prin transportul sportivilor la această competiţie” a ţinut să mai menţioneze antrenorul Oltean Petru. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail