Ziua mondială pe care ONU o dedică alfabetului Braille este marcată la 4 ianuarie, potrivit Rezoluţiei 73/589 adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 17 decembrie 2018. Scopul celebrării acestei zile este de a atrage atenţia asupra necesităţii respectării drepturilor persoanelor cu deficienţe de vedere, în special a celui de acces la informaţie, potrivit www.un.org.
Rezoluţia vine în completarea Convenţiei Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, adoptată de ONU la New York, în data de 13 decembrie 2006. Potrivit acestui document, alfabetul Braille este esenţial pentru educaţia, libertatea de expresie şi de opinie, pentru accesul la informaţie şi incluziunea socială a persoanelor cu dificultăţi de vedere.
Mai mult, Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, adoptată de ONU în 2015, subliniază că nicio persoană nu trebuie exclusă în niciun fel, având aceleaşi drepturi ca oricine altcineva de a se bucura de o viaţă prosperă şi împlinită.
Data de 4 ianuarie a fost aleasă pentru a marca Ziua mondială Braille în onoarea inventatorului sistemului de scriere pentru nevăzători, pedagogul francez Louis Braille.
***
Preocuparea pentru facilitarea accesului la informaţii pentru persoanele cu deficienţe de vedere continuă să dea naştere unor soluţii ingenioase şi originale, fie că sunt bazate pe alfabetul Braille sau nu.
În ziua de 9 decembrie 2024, Primăria Capitalei a instalat marcaje tactile pentru nevăzători în zona Piaţa Victoriei, pe trotuarul care duce spre Piaţa Romană, dar şi la intrările de la metrou.
La 4 decembrie 2024, a fost vernisată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” expoziţia multisenzorială „World Unseen”, o experienţă fotografică accesibilă tuturor categoriilor de vizitatori: nevăzători, persoane cu deficienţe de vedere sau persoane tipice. Expoziţia, în care este folosită tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio şi planşe în Braille, a reunit 12 lucrări impresionante, realizate de fotografi renumiţi la nivel internaţional şi ambasadori Canon din întreaga lume, printre care fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, fotojurnalistul brazilian Sebastiăo Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câştigător al premiului Pulitzer) şi Rareş Beşliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.
În luna noiembrie 2023, Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a redeschis sectorul amenajat special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, care pot atinge plantele şi citi în sistem Braille descrierea acestora.
Tot în noiembrie 2023, aplicaţia Palmsy, un dispozitiv dedicat nevăzătorilor, care-i ajută să fie independenţi când vine vorba de orientare şi de citirea textului care nu este afişat în Braille, le-a adus unor elevi clujeni Premiul I la Gala „Descoperă-ţi Pasiunea în IT” 2023, desfăşurată la FSEGA din cadrul UBB Cluj-Napoca.
În luna mai 2023, o machetă tactilă realizată din bronz, cu legenda în română, engleză şi în Braille, iluminată pe timpul nopţii, care oferă o panoramă a „Micii Rome”, cu marcarea principalelor obiective turistice, a fost amplasată în Piaţa 1848 din Blaj. Ea este realizată din bronz şi are dimensiunile de 1,30 metri x 1,70 metri. Legenda de pe machetă conţine informaţii disponibile în limbile română şi engleză, precum şi în alfabetul Braille, fiind accesibilă pentru nevăzători.
***
În România, revista „Litera noastră” apare lunar în scriere Braille şi trimestrial în scriere obişnuită, potrivit site-ului Asociaţiei Nevăzătorilor din România, https://www.anvr.ro. Publicaţia conţine materiale originale, create de nevăzători sau de oameni care lucrează cu aceştia. Revista se remarcă şi prin dimensiunea ştiinţifică pe care unele articole o au, ele constituind adevărate documente pentru cei interesaţi de studiul problematicii complexe a existenţei în condiţiile absenţei totale sau parţiale a vederii.
Asociaţia Nevăzătorilor din România reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii ţări, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale nevăzătorilor. Este membră a Uniunii Europene a Nevăzătorilor, a Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, a Consiliului Naţional al Dizabilităţii şi, implicit, a Forumului European al Dizabilităţii, conform anvr.ro.
***
La 4 ianuarie 2025, se împlinesc 216 ani de la naşterea inventatorului sistemului de scriere pentru nevăzători, Louis Braille. Acesta şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Potrivit site-ului www.nbp.org, a studiat la Institutul Naţional pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele şi numerele. Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească folosind reproducerea în relief a literelor obişnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.
Louis Braille a aflat, însă, despre căpitanul de artilerie Charles Barbier, care folosea, pentru trimiterea de mesaje secrete, un sistem de comunicare prin puncte embosate, pe care-l numea ”scriere pe timp de noapte”. Sistemul consta în puncte imprimate pe carton. Cum în armată acest sistem de comunicare nu a avut un succes prea mare, Barbier l-a făcut cunoscut la Şcoala pentru nevăzători. Louis a fost foarte impresionat şi şi-a petrecut următorii trei ani încercând să dezvolte proiectul lui Barbier.
Aşa a apărut alfabetul cu puncte în relief, folosit şi în prezent de nevăzători. Alfabetul Braille foloseşte 6 puncte pentru 63 de semne (litere, sunete, semne, cifre, note muzicale). În 1847, a fost pus la punct tiparul Braille, cu ajutorul căruia puteau fi tipărite cărţi pentru nevăzători. Louis Braille a murit la 6 ianuarie 1852, la Paris.
În 1878, cu ocazia unui congres internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii nevăzători.
Pentru meritele sale, Louis Braille a primit din partea guvernului francez Ordinul Legiunii de Onoare, iar la Coupvray, localitatea natală a inventatorului, a fost ridicat un monument pentru cinstirea memoriei sale.
AGERPRES