Propunându-și ca în mandatul  de parlamentar să reprezinte interesele concetățenilor săi din județul Covasna și, în special, ale celor din zona  cu specific montan, agricol și etnic a Întorsurii Buzăului, senatorul  Gheorghe Baciu a optat să facă parte din  din Comisia pentru Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală și din cea pentru Constituționalitate, Libertăți Civile și Monitorizarea Executării Hotărârilor  Curții Europene a Drepturilor Omului ale Senatului României.

Reprezentanții Biroului senatorial au transmis către redacția Mesagerul de Covasna o sinteză a inițiativelor legislative  ale  senatorului PMP  Gheorghe Baciu, în primul an de mandat parlamentar, în care se arată că :

„Majoritatea celor 35 de proiecte legislative pe care le-a inițiat, la care a fost coautor sau la care a aderat în calitate  de susținător în  primul său an de mandat, au legătură directă cu specificul și obiectul de activitate al acestor comisii.

Prioritare pentru activitatea Domnului senator au fost: elaborarea unor măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a unor structuri din subordinea acestuia; aprobarea Programului  pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură și industria alimentară; aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor; aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de taurine din rasa Bălțata românească și Brună; aprobarea Programului de investiții pentru înființarea stânelor montane; aprobarea Programului de încurajare a investițiilor în zona montană; legiferarea protejării agriculturii și zootehniei în România; elaborarea unei noi Legi a muntelui; modificarea și completarea Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și a Legii 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului;modificarea și completarea Legii 82/1993 privind constituirea Rezervației Biologice”Delta Dunării”; modificarea Legii fondului funciar nr.18 din 19.02.1991; modificarea și completarea Legii 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional. Fiecare dintre aceste preocupări s-a constituit în câte un proiect legislativ menit să contribuie la dezvoltarea îndelungată a agriculturii și zootehniei românești precum și la asigurarea resurselor umane necesare împlinirii acestui deziderat, reglementând protecția durabilă și incluzivă a zonelor agricole și, în special, a celor montane ale României prin punerea în valoare a resurselor lor naturale și umane, în vederea stabilizării populației și creșterii puterii economice a acesteia în armonie cu păstrarea identității sale specifice.

Având o îndelungată experiență în domeniul administrației publice, acumulată timp de peste 28  de ani  în calitate de primar al comunei Barcani și al orașului Întorsura Buzăului, Domnul senator a inițiat  sau a contribuit la elaborarea unor propuneri de modificări și completări ale legislației actuale  din domeniul social, sanitar, financiar și juridic, ale cărei prevederi sunt  depășite, anacronice sau au devenit neconforme cu actuala legislație europeană, toate acestea în strânsă legătură cu interesele cetățeanului român. Spicuim dintre acestea : modificarea și completarea Legii 138/1999 privind statutul funcționarilor publici în sensul eliminării practicilor utilizării excesive a numirii temporare în funcții de conducere, stopându-se tendințele numirii provizorii în funcții de conducere pe criterii politice; completarea art.5 al Ordonanței de urgență nr.70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local; modificarea Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care înlocuiește Legea 416/2001 privind venitul minim garantat  – modificarea propusă oferă autorităților administrației publice locale resurse umane pentru desfășurarea activităților din domeniul situațiilor de urgența; modificarea și completarea Legii 53/2003 privitoare la  Codul Muncii, instituind obligativitatea eliberării de către angajator a notei de lichidare la încetarea contractului individual de muncă; modificarea și completarea Legii 62/2011 privitoare la dialogul social; instituirea unor proceduri de acordare a indemnizației de șomaj care să degreveze șomerii și angajatorii de proceduri birocratice, prin modificări adusă Legii 76/2002; completarea Legii 307/2007 privitoare la apărarea împotriva incendiilor; extinderea situațiilor care urmăresc protejarea interesului și avutului public, prin completarea art.29 al Ordonanței de urgența 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; modificarea și completarea art.1 din Legea 15/19.01.2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în sensul facilitaților acordate autorităților publice implicate în asigurarea terenului de construcții, etc.

O constantă a preocupărilor sale parlamentare o constituie reprezentarea intereselor concetățenilor săi în Legislativul țării, sens în care a preluat o mai veche inițiativă legislativă, susținută în mandatul lor de toți parlamentarii români din circumscripțiile electorale ale județelor Covasna și Harghita, punând în discuția celor două Camere  modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente astfel încât cetățenii români numeric minoritari în aceste județe să aibă din oficiu un reprezentant în Parlamentul României, potrivit prevederilor constituționale. Aceleiași preocupări i s-au circumscris și  cele 34 de amendamente depuse la Legea Bugetului României pentru anul 2018 în vederea asigurării cofinanțării  proiectelor de reabilitare a infrastructurii din comunele Sita Buzăului și Dobârlău din județul nostru.

Cu excepția amendamentelor depuse la Legea Bugetului de Stat, care au fost respinse de majoritatea parlamentară actuală prin procedee total nedemocratice, inițiativele legislative depuse la Secretariatul Senatului se află în diferite stadii ale circuitului legislativ, Domnul senator Gheorghe Baciu monitorizând derularea procedurilor legislative și urmând șă le susțină în comisiile sau în plenul celor doua Camere, alături de co-semnatarii lor, cu prilejul dezbaterilor din programul viitoarelor sesiuni ale mandatului său. ”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail