Luni, 5 noiembrie 2018, a fost prima zi de muncă pentru 33 de tineri agenți repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, din cea mai recentă promoție de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Toți polițiștii nou încadrați au fost repartizați către structurile operative (ordine publică, rutieră, investigații criminale), atât în mediul urban, cât și în mediul rural, iar de marți își desfășoară activitatea la subunitățile la care au fost încadrați.

 

Timp de 6 luni, ei se vor afla în perioada de tutelă, desfășurând activitățile specifice muncii de poliție sub îndrumarea unor polițiști cu experiență, iar la finalizarea stagiului urmează să susțină examenul de definitivare în profesia de polițist.

 

Conducerea inspectoratului le urează tinerilor colegi succes în carieră și îi asigură de întreaga susținere în plan profesional, având convingerea că ei vor contribui la menținerea climatului de siguranță al cetățenilor prin profesionalism și devotament.

 

 

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

TOLVAJ-MARIN NICOLETA

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail