În prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I, care s-a derulat în perioada 5-16 martie a.c, în şcolile de circumscripţie din  judeţul Covasna au fost înscrişi peste 3.000 de copii.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, Keresztely Irma, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că prima etapa de înscriere a decurs fără probleme majore, urmând ca astăzi să debuteze cea de-a doua fază. Aceasta a menţionat că, din cei înscrişi deja, 1.441 preşcolari vor intra în clasa pregătitoare şi 1861 în clasa întâi.

„La clasele pregătitoare cu predare în limba maghiară au fost înscrişi 1.060  elevi, pe când la clase cu predare în limba română s-au înscris 381 de copii. Pentru clasa întâi, la secţia maghiară, s-au înscris 1.307 elevi iar la secţia română 554. Mai sunt locuri disponibile, numărul acestora fiind afişat în fiecare unitate şcolară din judeţ”, a spus  Keresztely Irma.

Inspectorul general al IŞJ Covasna a declarat că un număr de 55 de cereri de înscriere au fost invalidate de aplicaţia informatică, din motive precum lipsa actelor necesare înmatriculării copiilor, dezinteresul părinţilor faţă de înscrierea copiilor în învăţământul primar sau nerespectarea circumscripţiei şcolare.

Începând de azi, timp de o săptămână, părinţii îşi pot înscrie copii unde doresc

În cursul zilei de ieri, şcolile au avut sarcina de a publica lista copiilor înmatriculaţi în prima etapă şi numărului de  locuri rămase libere. Unităţile de învăţămînt şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au afişat şi programul de completare a cererilor de înscriere de către părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară. Cererile pentru locurile rămase libere  urmează să fie completate de părinţi în perioada 20 – 27 martie 2012.

În cazul în care vor fi mai multe cereri decît locuri libere, fiecare unitate de învăţămînt va afişa criteriile specifice pe care le va folosi în departajare. Rezultatul înscrierilor din a doua etapă, respectiv listele cu înscrierile admise şi înscrierile respinse, din lipsă de locuri, vor fi afişate la sediul unităţilor de învăţămînt, pe 2 aprilie. Pe 4 aprilie, în  toate şcolile din judeţ  va fi afişat numărul de copii care au fost repartizaţi  la şcoala de circumscripţie, numărul celor  care au fost înscrişi la altă şcoală decât cea de circumscripţie şi a numărului de locuri rămase libere.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor, Comisia Judeţeană a înfinţat cinci centre speciale pentru înscrierea copiilor  care au domiciliul  în altă localitate. Comisia va decide dacă cererile de  înscriere a copiilor care provin din altă localitate a judeţului se pot depune direct la unitatea de învăţământ la care părinţii copilului doresc înmatricularea. Cu privire la acest aspect,  Keresztely Irma a precizat că, prin decizia ISJ, în cele cinci centre speciale de înscriere există câte o comisie care să asigure buna defăşurare a operaţiunilor legate de înscrierea candidaţilor proveniţi din alte localităţi pentru cuprinderea copiilor în clasa pregatitoare şi în clasa întâi, comisie formată din inspectori, directori, profesori, operatori PC, secretari.

Cele cinci centre speciale au fost înfinţate în Sfântu Gheorghe – la Şcoala Generală “Varadi Jozsef”, în Tg. Secuiesc – la Şcoala Generală “Petofi Sandor”, în Covasna – la Grupul  Şcolar “Korosi Csoma Sandor”, la Întorsura Buzăului –  la  Şcoala Generală “Mihail Sadoveanu” şi respectiv la Baraolt –  la Şcoala  Generală “Gaal Mozes”.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail