Cu patru ani în urmă, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 467/2010 prin care instituie, pentru prima dată în România, Ziua Rezervistului Militar, zi înscrisă în prezent în capitolul „Sărbători militare” al Calendarului Tradiţiilor Militare, periodic de istorie şi cultură militară editat de Statul Major General al Armatei României.
Redăm mai jos conţinutul acestei hotărâri:
Art. 1. Se instituie Ziua Rezervistului Militar, care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 mai;
Art. 2. Instituţiile publice din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment;
Art. 3. Potrivit prezentei hotărâri, prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere.
Cadrele militare în rezervă şi retragere au slujit timp de 30 – 40 de ani şi chiar mai mult, sub Tricolor, asumându-şi prin jurământ misiunea de onoare de a fi pavăză de neclintit la hotarele terestre, aeriene şi maritime ale României. Aceştia au vegheat permanent la calitatea pregătirii pentru luptă, dar au luat parte, fără crâcnire, în condiţii deosebite, pe marile şantiere ale ţării, în agricultură, la înlăturarea urmărilor dezastrelor şi calamităţilor naturale şi oriunde a fost necesară prezenţa lor. O parte dintre ei, au participat la campaniile celui de Al Doilea Război Mondial şi, în cea mai mare parte la Revoluţia din Decembrie 1989, contribuind decisiv la instituirea statului de drept şi a democraţiei în România, precum şi în teatrele de operaţii militare în cadrul N.A.T.O.
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere îşi organizează şi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi teritorial în strictă conformitate cu legea, cu valorile statului de drept şi ale democraţiei, în spiritul devizei sale „Patrie, Onoare, Demnitate”!
În timpul scurs de la reînfiinţarea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, prin activitarea lor, acești cetățeni de onoare ai Municipiului Sfântu Gheorghe și județului Covasna, s-au dovedit a fi incontestabili păstrători ai tradițiilor istoriei neamului și Armatei Române pe aceste meleaguri de care şi-au legat cariera militară, viața și familia. Prin nivelul lor de pregătire militară și de specialitate, prin calitățile lor de oameni adevărați și prin spiritul organizatoric de care au dat dovadă în împrejurări deosebite, astăzi se constituie într-o forță ce merită să fie valorificată pentru binele și prosperitatea obștei covăsnene și nu numai.
Mă folosesc de acest prilej ca, de ziua lor, să le transmit tuturor cadrelor militare în rezervă și în retragere din județul Covasna, multă sănătate și liniște sufletescă alături de cei dragi, pensie lungă și speranţe împlinite!
LA MULŢI ANI, DRAGI CAMARAZI!
Prim-vicepreședinte A.N.C.M.R.R. – Filiala Covasna „Gl. Grigore Bălan”
Mr. (r)
Robert – Tiberiu RUSZNAK