La 28 noiembrie este aniversată Ziua Bucovinei.

Plenul Senatului a adoptat, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care se instituia marcarea la 28 noiembrie, în fiecare an, a Zilei Bucovinei. Ulterior, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015.

Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015.

Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, se implică în organizarea manifestărilor cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale altor instituții publice.

În acest an, Consiliul Județean Suceava va organiza, la 28 noiembrie, manifestări omagiale dedicate marcării Zilei Bucovinei. De la ora 11:00, la bustul lui Iancu Flondor din apropierea Palatului Administrativ vor fi depuse coroane de flori, după care directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, va susține o scurtă alocuțiune despre importanța zilei de 28 noiembrie 1918, conform https://vivafm.ro/. Cu începere de la ora 14:30, pe esplanada Casei de Cultură, au loc programe susținute de artiști folclorici și de corala și ansamblul ”Ciprian Porumbescu”.

***

La 15/28 noiembrie 1918, ”Congresul general al Bucovinei”, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”. A fost al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un demers a avut loc la 27 martie/9 aprilie 1918, atunci când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră, și anume Basarabia, se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.

Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din Imperiul austro-ungar și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ”independenței” teritoriului austriac în cadrul Imperiului austro-ungar, urmând să includă și Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

Fruntașii mișcării naționale din Bucovina – Iancu Flondor și Sextil Pușcariu – au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietă bucovineană. Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunări Constituante, ce hotăra ”unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent” și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcătuit din 50 de membri și avea misiunea de ”a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii”. Moțiunea citită de Iancu Flondor a fost acceptată în unanimitate.

Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri, și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor, și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Deciziile Adunării au fost prezentate guvernatorului Jozeph von Etzdorf, conte, căruia i s-a cerut să predea puterea administrativă noului guvern. Inițiativa Adunării Constituante din Bucovina a avut o importanță deosebită în desprinderea provinciei de imperiul austro-ungar pe baza principiului autodeterminării naționale.

Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplină unanimitate, ”unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria”. Congresul a decis, în unanimitate: ”Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, Hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail