Odată cu implementarea Legii 283 din 14.12.2011, un număr de 27 de revoluţionari covăsneni nu vor mai primi indemnizaţia lunară datotită faptului că nu deţin certificat emis de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Potrivit  Consilierului de comunicare din cadrul Casei Judeţene de Pensii  (CJP) Covasna, Kollo Piroska, prin  adoptarea acestei legi,  la nivelul instituţiei au fost introduse o serie de măsuri  finaciare  din domeniul bugetar.  Astfel  “din  categoriile de  beneficiari ai Legii Recunoştinţei faţă de Eroii-Martiri care au contribuit la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, anul acesta,  indemnizaţia lunară în valoare de 2020 de lei nu se  mai acordă  acelor  persoane care poartă titlul de  Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”.

Anul trecut, în evidenţa  CJP Covasna  erau  înscrişi 49 de luptători covăsneni care au contribuit la victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Începând cu acest an, doar 22 dintre ei vor mai primi indemnizaţia  lunară.

Titlul de Luptător Remarcat prin Fapte deosebite a fost atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989 au mobilizat şi au condus  grupuri sau mulţimi de oameni, au construit  şi au menţinut  baricade  împotriva  forţelor de represiune  ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regiumului totalitar şi le-au apărat  până la data  judecării dictatorului, în localităţiile unde au luptat  pentru victoria Revoluţiei  române  din decembrie 1989. Titlul a mai fost acordat şi celor care au avut  acţiuni dovedite împotriva  regimului şi însemnelor comunismului, în perioada 14-22 decembrie  1989.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail