Ziua mondială pentru diversitate culturală va fi marcată la Covasna, anticipat, prin spectacolul  „Părinți teribili” de Jean Cocteau, ce va va avea loc pe data de 12 mai, orele 19.00 , pe scena Centrului Cultural al Orașului Covasna.

Alături de Diana Lupescu, care, în piesă, are o dublă ipostază de regizor şi actor, din distribuţie fac parte nume cunoscute ale dramaturgiei româneşti: Marius Bodochi, Silviu Biriş, Magda Catone şi Cristina Florea.

            Piesa de teatru a beneficiat în anul 1948 de o ecranizare realizată chiar de Jean Cocteau. Autorul a ales să apeleze la aceeași distribuție pe care a folosit-o pe scenă, la premiera din 1946, adică: Jean Marais, Josette Day Day si Yvonne de Bray, iar cronicile la film au fost coplesitoare.

            „Părinţii teribili” a fost jucată de către actorii noştri şi în Germania şi Austria, demonstrând că se poate trece peste barierele de limbă.

            „Părinţii teribili” de Jean Cocteau este o poveste tulburătoare, despre viaţă şi moarte, despre legătura dintre părinţi şi copii, într-un spectacol în care râsu’-plânsu’ e mereu prezent. Comicul şi tragicul sunt atât de bine întreţesute, încât hohotele publicului se transformă în fior de emoţie, aproape de lacrimă.

Este povestea unui tată, care se simte singur acasă, între soţie, cumnată şi fiu şi caută scăpare în braţele unei tinere deosebit de frumoasă. Este şi povestea unei mame, care se apropie periculos de mult de fiu şi pe care nu vrea să-l scape din mână. Este şi povestea fiului, care doreşte să fugă din braţele mamei la vârsta de 25 de ani şi se refugiază în braţele unei tinere deosebit de frumoasă – întâmplător, iubita (neştiută) a tatălui.

Costul unui bilet este de 25 lei. Biletele se pot cumpăra de la dr. Nicolae Enea, tel. 0742930720 si de la directorul Casei Orășești de Cultură, Czilli Balasz, tel. 0762674516.

**

21 MAI-ZIUA DIVERSITĂŢII CULTURALE

          Adunarea Generală a ONU a decis la 20 decembrie 2002 proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală. Aceasta zi a fost creată din nevoia de a  întări potenţialul cultural ca modalitate de atingere a prosperităţii, dezvoltării durabile şi a coabitării paşnice globale.Dialogul intercultural şi dezvoltarea culturală trebuie să facă parte din Strategia de dezvoltare a oricărei localităţi.

 

JEAN COCTEAU ( 1889-1963)-poet, prozator, dramaturg, eseist şi pictor francez, adevărat „copil teribil” al veacului a cochetat rând pe rând cu experienţele poetice cele mai diferite: dadaism, cubism, tradiţionalism şi chiar suprarealism.

            Romanele lui sunt paradoxale şi insolite. Piesele lui de teatru se inspiră din toate genurile anterioare, de la tragedia antică la piesa poliţistă, punând în scenă eternele probleme ale morţii, dragostei sau cuplului. În jurul acestui autor fecund, o întrebare stăruie (aceeaşi care se punea şi în privinţa lui Oscar Wilde) şi anume, dacă nu cumva şi-a pus tot talentul în operă şi tot geniul în viaţă.

          Opera sa numără trei mari succese: Copiii teribili (Les enfants terribles); Părinţii Teribili (Les Parents terribles); Frumoasa şi bestia (La Belle et la Bete). Alte Opere importante: Dansul lui Sofocle („La danse de Sophocle”); Orfeu („Orphée”);  Romeo și Julieta („Roméo et Juliette”);  Oedip rege („Œdipe-roi”); Antigona („Antigone”); Vocea umană („La voix humaine”); Mașina infernală („La machine infernale”); Monștrii sacri („Les monstres sacrés”).

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail