Acasă Arhive pentru octombrie 2025
Pe urmele strămoșilor. 50 de elevi din Covasna și Brașov, în vizită la Muzeului Național de Istorie a României, sâmbătă
Mihai Tîrnoveanu informează că Asociația Calea Neamului „deschide poarta Muzeului Național de Istorie a României” pentru 50 de elevi din Covasna și Brașov, sâmbăta, 4 octombrie a.c. când vor merge într-o excursie la București. „Acesta este un prim pas. După ce reușim să-l facem, cu ajutorul lui Dumnezeu vom continua cu încă mulți alți tineri. […]
In memoriam Constantin TRIFAN (1944-2025). Primar al orașului Întorsura Buzăului, în vremuri de restriște…
Cel mai vârstnic beneficiar al programului „Ceasul Assisto” are 103 ani
Disponibilizări colective la două societăţi cu tradiţie – Textila Oltul şi Secuiana
ONRC: 4.561 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din 2025, în scădere cu 2,06%
Reprezentanții instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Braşov, acordă audiențe în municipiul Sfântu Gheorghe
Percheziţii în 16 judeţe într-un dosar de înşelăciune online; o persoană a fost păgubită cu 9.000 de euro
O grădiniţă cu creşă, care va putea găzdui 60 de copii, va fi construită cu fonduri europene, în cartierul Câmpu Frumos din Sfântu Gheorghe
Premiile Best of Sepsi-doar 4 zile pentru a face nominalizări
Ședință de guvern – joi; Tinerii vor putea participa voluntar la programe de pregătire militară (proiect)
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT
Romsilva: Lemnul pentru foc destinat populației are un preț de bază similar cu cel din 2024
Bogdan Ivan: România astăzi plătește cel mai scump curent, uneori pe anumite intervale orare, din Europa. Vindem megawatt-ul în Ungaria cu un leu și importăm chiar și cu 2.500 de lei
Primarul Antal Arpad îi îndeamnă pe seniori să rămână activi şi să participe la programe recreative
Farmacia din Barcani s-a redeschis astăzi, 1 octombrie!
Săptămâna prevenției gripei în România – prima săptămână din octombrie
1 octombrie – Ziua internațională a persoanelor vârstnice (ONU)
Nicușor Dan: În momentul în care o să avem imaginea completă privind anularea alegerilor, voi ieși public
„Scoate violența școlară din anonimat”! Proiectul prin care elevii învață să se protejeze și să semnaleze pericolele din școală
Textile sănătoase pentru oameni şi mediu – începe EcoTexBalneo 2025
TEGA nu a majorat taxa de salubritate, deși costurile au crescut
Bonusul de pensionare la Romsilva scade la un salariu, din 1 octombrie
Steaua a învins-o pe Sepsi după un final nebun cu gol în minutul 90+2 și cartonaș roșu!
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară.
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar