Acasă Arhive pentru 2021-03-31
TIMP LIBER DE ACASĂ: Concert de muzică religioasă susţinut de Corul Filarmonicii „George Enescu”
Miercuri, 31 martie, de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu” susţine un concert fără public, în Sala Mare a Ateneului Român. „În fiecare an, Corul Filarmonicii onorează Sărbătorile Pascale cu un concert alcătuit din lucrări menite să înalţe şi să purifice. Cu atât mai bine venită este o astfel de întâlnire cu muzica religioasă, în […]
Bogdan Buta, organizator Untold și Neversea: Dacă ai fost vaccinat, ai avut boala sau ești testat, trebuie să poți să trăiești normal pentru că nu prezinți un risc
Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” aniversează 25 de ani de activitate rodnică
,,Umbra vieţii mele sunt cuvintele mele” Nichita Stănescu – 88 ,,Ce bine că eşti, ce mirare că sînt” (Cântec)
Aproape 29.000 de lei colectaţi prin licitaţie civilă pentru susţinerea a trei proiecte comunitare
Avarii ale sistemului de canalizare din cauza deşeurilor aruncate de cetăţeni
Avocatul Poporului îi cere premierului motivele pentru care hotărârile CNSU de anul acesta nu au fost publicate în MO
Ministerul Muncii a încheiat un protocol cu Ministerul Educaţiei pentru extinderea Programului „A doua şansă”
Protocol de colaborare pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate, semnat între miniştrii Muncii şi de Interne
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar