Acasă Arhive pentru 2020-10-01
Încă o grupă a unei unități de învățământ din județ, în „scenariul roșu”
O nouă grupă a unei unități de învățământ din județ își suspendă activitatea didactică „față în față”, a informat, joi, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Este vorba despre grupa combinată a Grădiniței cu Program Prelungit Floroaia Mare – structură a Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”- Întorsura Buzăului, au transmis reprezentanții IȘJ Covasna. Potrivit aceleiași surse, activitatea […]
Ziua Internațională a vârstnicilor, în vremea pandemiei
Activitatea didactică „față în față”, suspendată în alte câteva clase covăsnene
LA MULȚI ANI, C.S.M. SFÂNTU GHEORGHE !
Preşedintele CCR, la Izvoru Mureşului, despre Legea privind declararea Zilei Tratatului de la Trianon: „Nu e legea cu tehnica legislativă perfectă. Dar nu conţine elemente care să o facă neinteligibilă, incoerentă şi care să-i dea caracterul de lege neconstituţională”
Cererea de reexaminare a Legii privind declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, respinsă de Senat
În aceste zile la Sf.Gheorghe se vorbește (și)…franțuzește !
UniversitateaBucureşti a lansat un proiect pentru protejarea şi valorificarea tradiţiilor şi elementelor din folclorul românesc
Managerul Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe: Avem nevoie de sânge, e nevoie de mai mulţi donatori
Cazurile de hepatită, direcţionate către Spitalul orăşenesc Baraolt
Pacient cu COVID-19, cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Pământ pentru flori din deșeuri BIO
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar