Acasă Arhive pentru 2020-08-28
Ministrul Sănătăţii: Am discutat cu HoReCa creşterea numărului de persoane la mese de la patru la şase
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că numărul persoanelor care vor putea sta la o masă în interiorul restaurantelor va putea fi de şase, cu condiţia respectării regulilor de distanţare. De asemenea, a mai spus că turiştii cazaţi în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităţilor de cazare, chiar […]
Ministrul Sănătăţii: Vom evalua capacitatea spitalelor de pediatrie în perspectiva deschiderii noului an şcolar
Tătaru: Începem evaluările, iar la data de 7 septembrie vom cunoaşte gradul de transmitere a virusului în fiecare localitate
Tamas Sandor (CJ Covasna): Noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe va fi construit cu sprijinul CNI
80 de ani de a Dictatul de la Viena Dăinuire românească prin credință și cultură (XI)
A început procesul prin care localitățile covăsnene pot obține Atestatul de stațiuni turistice de interes local
Hotărâre CNSU: Restaurantele şi cafenelele în interiorul clădirilor, redeschise de la 1 septembrie în anumite condiţii
Parcurile industriale din Târgu Secuiesc s-au implicat în susţinerea întreprinzătorilor pe durata pandemiei
UNICEF: Peste 1,3 milioane de copii români – în risc de sărăcie; pandemia i-a făcut mai vulnerabili
Orban: Guvernul va aloca în acest an încă 25 de milioane de lei pentru realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav
Colectare de sticle, în septembrie, la Sfântu Gheorghe
Lumea liberă
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar