Acasă Arhive pentru 2020-06-02
Jurnal din anii ciumei Covid: 19 Vocabular din copilărie. Marele fond latin, cuvinte de origine slavă, maghiară, neclară, probabil autohtonă
Sigur că vorbirea mi-am format-o în copilărie din cuvinte şi expresii însuşite direct de la mama mea şi de la tatăl meu. Principalul fond de cuvinte vii este, ca în tot spaţiu românesc, de origine latină. Este vorba de cuvintele cele mai uzuale. Părinţii mei le aduceau astfel de la părinţii lor şi tot astfel […]
Of, America, America!
Primăria staţiunii Covasna va acorda gratuit măşti de protecţie persoanelor trecute de 65 de ani
Cele mai mari salarii din Regiunea Centru, în Sibiu; cele mai mici câştiguri, în Covasna
Avertismente și amenzi aplicate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna
13 furnizori de gaze pentru consumatorii casnici propun un preţ mai mare, după liberalizare (studiu)
Întrerupere alimentare cu energie electrică în Valea Crișului, mâine
FRAGMENT DE ISTORIE: Alexander Bell realizează prima transmisie pe fir a unui sunet
Un urs a intrat în mai multe locuinţe din comuna Malnaş; autorităţile solicită capturarea acestuia
Policlinica Spitalului Judeţean îşi va relua integral activitatea la mijlocul acestei luni; primele cabinete, redeschise marţi
Simpozionul cu tema „Trianon 100. Un secol de la recunoașterea internațională a Marii Uniri.” va avea loc joi, la Sfântu Gheorghe
Jurnal din anii ciumei Covid 19: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon
După chipul și asemănarea…
CSM Sf.Gheorghe începe pregătirea competițională
Campania de strângere de fonduri pentru violonista Zsuzsanna Kádár a fost unul cu succes
Note de călătorie:„Tărâmul de Aur” (6)
30 iunie 2020- termenul limită pentru depunerea Declaraţiei unice şi a Formularului 230
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară.
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar